Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru cele trei legi privind educaţia naţională, reorganizarea agenţiilor guvernamentale şi salarizarea unică. Decizia a fost luată în urma unei şedinţe care a durat peste 10 ore, în care cele trei acte normative au fost în detaliu analizate. Codul Educaţiei va fi înaintat Parlamentului sub forma unui proiect de lege privind educaţia. "Proiectul de lege pentru educaţia naţională – aceasta este denumirea, pentru că reflectă un efort comun, atât al comisiei Andronescu, cât şi al comisei Miclea, iar propunerea ca proiectul să se numească aşa a venit din partea primului-ministru", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Premierul Emil Boc a afirmat că speră ca “într-un timp foarte scurt” cele trei legi să fie publicate în Monitorul Oficial.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here