Organizarea referendumului pentru familia tradiţională va costa aproximativ 100 de milioane de lei.
Astăzi, Guvernul se reuneşte în şedinţă după ce Curtea Constituţională a stabilit că Legea pentru revizuirea Constituţiei respectă prevederile constituţionale. Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru desfăşurarea în două zile a referendumului pentru revizuirea Legii fundamentale.
CCR a stabilit, luni, că iniţiativa de rezivuire a Constituţiei, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi, respectă prevederile constituţionale.
Senatul a adoptat, marţea trecută, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că salută decizia Parlamentului de a adopta iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul redefinirii familiei şi precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.
Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie, iar iniţiativa semnată de 3 milioane de persoane „îşi propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soţi” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituţia României ar putea să-l aducă în conturarea noţiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” şi dreptul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători şi a întemeia o familie”, potrivit expunerii de motive a actului normativ.
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă artidolului 48 din Constituţia României”, prevede textul din Constituţie propus revizuirii şi asupra căruia cetăţenii trebuie să se exprime la referendum.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care şeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.
[…] citeste mai mult pe aici […]