Simona Halep a anunţat că va evolua în partida Fed Cup România – Elveţia, de la Cluj-Napoca. Întâlnirea dintre România şi Elveţia, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, are loc în perioada 21-22 aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (21 aprilie), urmând ca duminică (22 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup. În primul tur al Grupei Mondiale II, România a învins Canada cu 3-1, în februarie, la Cluj-Napoca, în timp ce Elveţia a fost învinsă de Cehia cu 3-1 în Grupa Mondială.

România şi Elveţia sunt la egalitate în meciurile directe, 3-3. România a câştigat primul meci, în 1978, la Melbourne, în turul al doilea al Grupei Mondiale, cu scorul de 3-1, în 1980, tot în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Berlin, şi în 2007, la Plovdiv, cu 2-1, în Grupa I a zonei Europa-Africa.

Elveţia s-a impus în 1979, în turul al doilea al Grupei Mondiale, la Madrid, cu 2-1, în 1983, în aceeaşi fază a competiţiei, la Zurich, şi în 2010, în Grupa I a zonei Europa-Africa, scor 2-1, la Lisabona.

Conform site-ului oficial al FRT, tichetele de intrare se comercializează pe site-ul www.bilete.ro la următoarele categorii: inel 1 – 130 lei, inel 2 – 95 lei şi inel 3 – 75 lei. Pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile.

Copiii preşcolari, dar nu mai mici de trei ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil. Simona Halep a fost prezentă şi la meciul România – Canada, din februarie, însă le-a susţinut pe tricolore din tribune, fiind accidentată la picior după Australian Open.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.