Consiliul local al oraşului Dărmăneşti nu a reuşit să invalideze hotărârea consiliului local din Sânmartin prin care acesta a dispus includerea în patrimoniul public al comunei din Harghita a cimitirului militar din Valea Uzului şi a fostelor cazărmi, construite de armata maghiară în perioada celui de-al doilea război mondial, transmite agenția maghiară de știri MTI, citat de flux24.ro.

RELATAREA MTI:

Sentinţa în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Judeţului
Harghita la sfârşitul lunii martie a fost anunţată de portalul
Székelyhon vineri. Conform rezumatului procesului, accesibil pe
portalul instanţelor din România, oraşul Dărmăneşti a chemat în
judecată comuna Sânmartin la începutul lunii august, cu scopul de a
anula parţial hotărârea din 2007 a consiliului local, care
menţionează cimitirul militar din Valea Uzului şi cazărmile
dezafectate din apropiere ca făcând parte din patrimoniul public al
comunei harghitene. Hotărârea consiliului local din Sânmartin a
fost confirmată şi de hotărârea guvernului nr. 299 din 2010.

În cursul procesului – potrivit informaţiilor portalului
Székelyhon – consiliul local Dărmănesti a invocat faptul că terenul
cimitirului a figurat din 1990 în domeniul privat al oraşului
moldovean, el fiind menţionat ca intravilan al oraşului şi în
planul de urbanism general (PUG) adoptat în 1997 care este în
vigoare şi astăzi. Un alt argument a fost că cimitirul este indicat
ca teritoriu aparţinând de Dărmăneşti şi pe geoportalul INSPIRE.

În schimb, comuna Sânmartin a prezentat în faţa tribunalului
extrase din cartea funciară datate de la sfârşitul anilor 1800,
potrivit cărora teritoriul disputat era proprietatea comunităţilor
de proprietari din comunele Sânmartin şi Ciucani.

Tribunalul Judeţului Harghita a considerat argumentele
consiliului local Dărmăneşti ca neîntemeiate, a respins acţiunea şi
a obligat consiliul local al oraşului moldovean la plata
cheltuielilor de judecată însumând 9520 lei. Împotriva sentinţei se
poate face recurs în 15 zile de la data comunicării oficiale.

“Am câştigat această bătălie, dar lupta încă nu a luat sfârşit”
– a spus primarul din Sânmartin, András Gergely, citat de portalul
Székelyhon. În opinia primarului, pretinsa înregistrare în
inventarul de la Dărmăneşti din anul 1990 este un fals, el crede că
înregistrarea a avut loc mult mai târziu şi speră că acest lucru va
ieşi la iveală şi în cursul procesului.

În instanţele judecătoreşti din România sunt în curs o
sumedenie de procese în legătură cu apartenenţa localităţii Valea
Uzului, astăzi nelocuită, a cimitirului militar şi a cazărmilor de
pe teritoriul ei, precum şi privind parcela românească ce a fost
creată în respectivul cimitir anul trecut. O parte din aceste
procese au fost intentate de consiliul local Sânmartin, altele de
consiliul local Dărmăneşti, al treilea grup de procese fiind
intentat de prefectul judeţului Bacău.

Primăria Dărmăneşti a delimitat, în aprilie 2019, în mod
arbitrar, şi parţial peste mormintele soldaţilor maghiari o solă
românească în cimitirul militar din Valea Uzului, situat la graniţa
dintre judeţele Harghita şi Bacău, administrat de Primăria
Sânmartin. În data de 6 iunie, mai multe mii de români au intrat cu
forţa în cimitir pentru a participa la sfinţirea ortodoxă a
parcelei amintite, după ce maghiarii au încercat să îi împiedice cu
un lanţ uman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.