Statul a încasat anul trecut de la toate judeţele şi Municipiul Bucureşti taxe şi impozite în valoare de peste 25,5 miliarde de euro. Către judeţe s-au întors de la bugetul de stat, sub forma cotelor defalcate din impozitul pe venit şi din taxa pe valoare adăugată, circa 6,5 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate gândul.info de către Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, la nivel naţional din fiecare 100 de euro încasaţi la bugetul central, în judeţ s-au întors în medie 25 de euro, reiese din datele oficiale. Cu toate acestea, în 15 judeţe sumele virate către bugetele locale au fost mai mari decât taxele şi impozitele plătite statului.

În Vaslui, Botoşani, Teleorman, Călăraşi, Vrancea, Caraş-Severin, Suceava, Neamţ, Mehedinţi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Tulcea, Gorj, Maramureş şi Olt sumele care s-au întors de la bugetul de stat la bugelete locale au depăşit valoarea taxelor şi impozitelor colectate la nivel judeţean.

În alte şase judeţe şi în Municipiul Bucureşti, sumele primite înapoi de la stat au reprezentat mai puţin de 50% din valoarea taxelor şi impozitelor colectate la nivel judeţean şi virate la bugetul central. Valoarea taxelor şi impozitelor încasate la bugetul central din fiecare judeţ în parte este direct proporţională cu populaţia, cu numărul de angajaţi şi cu mărimea mediului de afaceri.

Judeţul Cluj primeşte de la bugetul de stat mai puţin de jumătate din suma totală a taxele şi impozitelor vărsate către bugetul central. Astfel, pentru fiecare 100 de euro încasaţi de la clujeni, în judeţ se întorc 44 de euro.
În ceea ce privește județul Caraș Severin, unul dintre cele mai sărace din România, pentru fiecare 100 de euro încasați se întorc 118,7 euro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.