Omar Hayssam a fost adus vineri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub acuzare într-un nou dosar pentru infracţiuni economice, respectiv spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Atât la intrare, cât şi la ieşire, Omar Hayssam nu a dat declaraţii presei. În schimb, avocatul desemnat din oficiu să îl reprezinte a spus că discuţiile sirianului cu procurorii au avut un caracter general, iar Hayssam a mărturisit că a avut două tentative de a reveni în România, în perioada când se afla în Siria.
Agerpres