Hidroelectrica, cea mai valoroasă societate comercială românească cu obiectivul de activitate de producere a energiei electrice şi furnizarea de servicii în domeniul hidroenergiei a primit o lovitură nu tocmai aşteptată. Din anul în care a fost înfiinţată, Hidroelectrica a fost lider al Pieţei de Energie Electrica, bucurându-se de profituri imense în fiecare an ,însă acum a dat peste o problemă. Datorită Legislaţiei de mediu, Hidrolectrica este predispusă la pierderi semnificative din venituri. Totodată, în timp ce societatea încasa sume colosale, Clujului i-a fost livrată aproape cea mai proastă energie electrică. Pe lângă faptul că a livrat o energie foarte slabă la un preţ exagerat, zicându-se de fapt că preţul a scăzut, facturile la energie electrică tot au rămas umflate.
După veniturile fabuloase de care s-a bucurat, Hidroelectrica s-ar putea să piardă semnificativ din venituri. În ciuda facturilor umflate şi în ciuda profitul de care se bucură compania, ar putea să îşi piardă renumele de cea mai valoroasa societate din cauza viitoarei legislaţii de mediu care ar obliga-o să folosească mai puţină apă, ca să o lase pentru peşti.
Hidroelectrica va fi nevoită să mărească debitul ecologic, cantitatea de apă pe care compania nu o poate uzina ca să producă energie electrică, fiind apă care este lăsată să curgă „la liber” din considerente de protecţie a vieţii acvatice.
În urmă cu câteva zile, societatea a anunţat rezultatele pe anul 2017, dar şi situaţia financiară pentru primele luni ale anului în curs.
La data de 31.12.2017, Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 1.360 milioane de lei raportat la o cifră de afaceri 3.254 milioane lei. Profitul net al companiei a crescut cu 11% faţă de anul 2016, în timp ce marja profitului net a crescut de la 38% la 31.12.2016 la 42% la data de 31.12.2017, se arată pe site-ul societăţii.
În primele luni ale anului 2018 Hidroelectrica a obţinut un profit de 485 de milioane de lei în condiţiile în care preţul energiei electrice a “scăzut”.
„Acesta este cel mai bun rezultat al nostru şi l-am obţinut pentru că ne-am axat pe programarea producţiei. În primele trei luni, nu am mai avut centrale oprite din cauza lucrărilor de mentenanţă, astfel încât am avut o disponibilitate maximă”, a spus Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica.
Clujul cu cea mai slabă performanţă
Sucursala Cluj a companiei naţionale Hidroelectrica a livrat anul trecut doar 658 GWh, una dintre cele mai slabe performanţe dintre unităţile subordonate.
Pe primele locuri s-au situat sucursalele Porţile de Fier, Râmnicu Vâlcea şi Bistriţa, iar cel mai slab a mers Sebeş şi Cluj. Primele două au şi cele mai mari puteri instalate la nivel naţional. Ca procent de energie livrată, sucursala Porţile de Fier conduce cu 47,2%, urmată de Râmnicu Vâlcea (21,6%) şi Bistriţa (10,9%), în timp ce Clujul avea numai 4,8% din total.
Ponderea energiei produse în România anul trecut era dată de cărbune (18%), urmată de hidro (16%) şi nucleară (11%). După sursă, regenerabilele deţineau 14%, fiind depăşite de cărbune (27%), hidro (22%), nucleară (19%) şi hidrocarburi (18%). Exportul de energie al României a fost de 6,08 TWh, dublu faţă de import, în timp ce consumul intern se ridica la 60,8 TWh.
În încerca de a cere o explicaţie din partea conducerii Hidroelectrica Cluj, am fost redirecţionaţi către Hidroelectrica Bucureşti, care de altfel ne-a îndemnat să luam din nou legătura cu cei din Cluj, însă aceştia nu au mai răspuns la telefon.
Energie mai ieftină pentru cumpărători
De mulţi ani în economia de piaţă a energie se practică noţiunea de curent ieftin. Noţiunea este absurdă din punct de vedere economic, electricitatea putând fi oricând înlocuită cu oricare alta, ceea ce înseamnă că un KW/h costă aproximativ la fel peste tot. În acest fel, avantajul competitiv al Hidroelectrica – o investiţie enormă se mută gratis de la producător către consumator.
Hidroelectrica şi-a căutat consumatori care cumpără în permanenţă şi care plătesc preţuri mult mai mici. Ulterior, consumatorii care le cumpără le vând mai departe la preţuri mult mai mari.
“Începând din 2018 Hidroelectrica nu mai livrează energie la preţuri reglementate, după ce în 2017 livrase 1,13 TWh în astfel de condiţii limitative. Hidroelectrica are contractată energie şi pentru 2019 şi chiar pentru anul 2020, fiind „parte din politica societăţii de a vinde în avans cât mai multă energie, pentru asigurarea stabilităţii preţurilor”, a spus directorul general al societăţii, Bogdan Badea.
Managementul Hidroelectrica a decis ca 90% din profitul obţinut în 2017 să fie distribuit acţionarilor sub formă de dividende, „pentru a transmite investitorilor – în perspectiva listării – că Hidroelectrica este o companie care dă dividende”, a mai menţionat directorul general al societăţii.
Curent mai ieftin
După toate nemulţumirile legate de facturile uriaşe ce ajung în poşta cetăţenilor, în urma aplicării unei noi metodologii de calcul şi avizare la nivelul furnizorilor, energia electrică se va ieftini.
Preţurile maxime la electricitate pentru consumatorii casnici vor scădea în medie cu 3,53% faţă de preţurile actuale, „În urma implementării noii metodologii de stabilire a modului de calcul şi a condiţiilor de avizare a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă obligaţi şi furnizorii de ultimă instanţă opţionali clienţilor finali, în şedinta Comitetului de reglementare al ANRE de astăzi, 22.05.2018, au fost aprobate valorile preţului maxim pentru serviciul universal pentru perioada 1 iulie 2018 – 30 iunie 2019, pentru fiecare zonă de reţea. Astfel, valoarea preţurilor maxime pentru consumatorii casnici va scădea în medie cu 3,53% faţă de preţurile actuale”, se arată într-un comunicat al ANRE.
Potrivit prevederilor legale, furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să asigure furnizarea de energie electrică, în condiţii de calitate şi la preţuri rezonabile, transparente, uşor comparabile şi nediscriminatorii.
[…] citeste mai mult pe aici […]