Observ, plin de furie, ca de la o vreme, ori de cate ori dispare in noaptea vesniciei un scriitor roman de prestigiu, imediat, din desertul gandirii se ridica doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped sa-i smulga celui disparut orice urma de virtute sau talent.
Am in minte doua cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvarlit din prapastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avandu-l ca autor pe Vladimir Tismaneanu, precum si vartejul de isterie barbara dezlantuit la TVR 1 de Andrei Cornea impotriva lui Adrian Paunescu. Tin sa precizez ca n-am schimbat in viata mea o vorba cu domnii mai sus pomeniti. Nu-i dusmanesc, nu-i pretuiesc, iar pana acum mi-erau total indiferenti.
I-am privit uluit cum improscau cu bale de turbare pe acesti colegi ai mei pe care i-am iubit o viata intreaga si ma opresc astazi o clipa sa-i intreb pe cei doi ticalosi: Cum de indrazniti sa ne injurati mortii chiar in ziua cand ii ducem la groapa? De unde aceasta pornire imbecila de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne insangera zilele cand ne e sufletul cernit ma simt dator sa ii raspund cu aceeasi vehementa. Sunteti doi provocatori de duzina, doua jerpelituri. Sa ne intelegem, aveti tot dreptul sa nu va placa ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Paunescu – gusturile nu se discuta, nu se amendeaza –, dar sunteti de-a dreptul ticalosi cand voi, fiii unor tortionari comunisti, veniti si ii acuzati pe prietenii nostri disparuti ca fac parte din sirul marilor vinovati care au intronat si slujit dictatura stalinista in Romania.
Sa tragem rabojul din grinda si sa socotim: tatal dumitale, domnule Vladimir Tismaneanu, cunoscut sub numele de Leon Tisminetchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de cand a dat in pamant si pana a murit. Stabilit in Romania dupa 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se intampla in cadrul CC al PCR. La cererea expresa a lui Gheorghiu-Dej, Hrusciov a aprobat sa fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrator la Editura Politica, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, in chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scaparatoarele lui intorsaturi de fraze. Reproduc din memorie o misiva a lui Lenin catre un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarase N., pentru victoria revolutiei impusca-i imediat pe toti culacii din gubernie, pe toti taranii mijlocasi si pe sovaielnici”.
Acest si adverbial ii da si astazi emotii calofilului care sunt. Pe cand tatal tau se straduia sa ne puna sub ochi asemenea “opere”, tatal lui Mihai Ungheanu ara pamantul in arida campie a Baraganului. N-a fost membru al PCR dar, se intelege de la sine, el a impus comunismul in Romania.
Si acum intre noi, domnule Andrei Cornea. Vreau sa te invat o rugaciune musulmana. Iat-o: Da-mi, Doamne, sa stiu multe, dar sa nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu stiu cum iti convine?), vrei sa treci de-a curmezisul prin toate santurile.
Adrian Paunescu este, dupa parerea mea, un poet exceptional. Uneori cu aspre scaderi. Dar nu asta mi s-a parut ca te intereseaza pe dumneata, ci faptul ca, in timpul comunismului (adica in timpul vietii noastre!), a scris cand n-a avut incotro si versuri inchinate regimului pe care atat de mult il urasti, incat imi vine sa cred ca eu, si nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC intre 1948 si 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura caruia nutresc un deosebit respect, era in acei ani legatura directa a tuturor organizatiilor de tineret cu urmatorii tovarasi din conducerea superioara: Ioska Chisinevski, Leonte Rautu si Ofelia Manole.
Chisinevski a fost poate cel mai mare ticalos dintre toti comunistii care au pus pingeaua pe grumazul tarii asteia. Rautu nu lasa sa miste nici frunza, nici ramul si nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole…, ei!, tovarasa Ofelia Manole, secretara de partid a comitetului regional Bucuresti, a fost cea mai sumbra ticaloasa care a trecut pe Bulevardul Magheru. Batranii scriitori pe care i-am cunoscut si care mi-au ramas in inima ca mari maestri preferau sa ajunga in Piata Unirii ocolind pe la Giurgiu decat sa dea ochii cu tovarasa Manole. Cred ca nici Elena Ceausescu n-a reusit decat arareori s-o egaleze pe tovarasa Manole. Cu totii au rasuflat usurati in ziua cand un soldat, indragostit de nepoata tovarasei, a introdus doua rafale de gloante in inima ei iubitoare de literatura, pe motiv ca i-a refuzat mana nepoatei sale. Daca ai sti ce jale a fost in Bucuresti, si acum sunt oameni care lacrimeaza!
In anul 1948, cand tatal dumitale tinea o stransa legatura cu corifeii comunismului romanesc, invatatorul Constantin Paunescu, din comuna Barca, judetul Dolj, intra in inchisoare pentru ani lungi si grei fiindca fusese membru al Partidului Liberal. Nu stiu daca venisesi pe lume, dar tocmai in anul acela (ca sa vezi brodeala!) marele George Calinescu era dat afara de la catedra pe care o detinea la Universitate si in locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut ca si azi avem nevoie de tinichigii si chelneri), raspunzand la numele de Ion Vitner si care-l avea asistent – tin’te bine, neica! – pe tovarasul Paul Cornea.
Buldozere, progres si lupta pentru ridicarea Romaniei pe noi culmi. Calinescu nu s-a mai intors niciodata la catedra. Nea Costica Paunescu s-a intors acasa ca sa moara. Iar Adrian, fiul sau, trebuie sa plateasca in eternitate pentru faptul ca nea Costica a ales gresit: in loc sa se tina de pulpana rosie a lui Papasa, credea in Bratieni si in I.G. Duca. Cand mor scriitori ca Ungheanu si Paunescu, neamul romanesc simte ca i se rup un brat, un rau sau un codru. Norocul acestui pamant este ca in aceeasi noapte, undeva intr-un sat sau intr-un oras, la apus de luna sau la rasarit de soare, se naste un alt soldat care sa acopere transeea ramasa goala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.