Horea Uioreanu: Mi-am asumat candidatura la presedintia Consiliului Judetean Cluj, la fel si domnul Marius Nicoara la Primarie
Gazeta de Cluj a luat legatura cu Horea Uioreanu, candidatul PNL la presedentia Consiliului Judetean, in incercarea de a afla care sunt prioritatile pentru judet, care este starea actuala a partidului si nu in ultimul rand viitorul investitiilor din judet.
Reporter: Cum ganditi dvs lupta cu Alin Tise avand in vedere faptul ca domnia sa si-a trecut deja in cont o mare realizare, respectiv finalizarea si inaugurarea lucrarilor la Cluj Arena?
Horea Uioreanu: Domnul Alin Paunel Tise, secondat de nasul sau, premierul Emil Boc, a inaugurat noul stadion, o investitie facuta din bani publici, adica din banii tuturor clujenilor. Pe de alta parte, ideea construirea noii arene nici macar nu i-a apartinut domnului Tise, demersurile au inceput in mandatul celuilat consiliu, sub conducerea lui Marius Nicoara. Presa si clujenii isi amintesc, desigur, de sedintele in care consilierii PD se opuneau acestei investitii, de piedicile puse de primarul de atunci, Emil Boc, care a refuzat sa cedeze o suprafata de teren pe care primaria o avea in zona si fara de care stadionul nu se putea construi. Asa cum isi amintesc si de faptul ca domnul Alin Paunel Tise, in calitate de prefect, s-a folosit de functie pentru a intarzia cat de mult s-a putut demararea acestei investitii. In fine, asta este istorie, o parte din istoria noului stadion, constructie pentru care actualul presedinte si-a arogat meritele. A pus chiar si un banner care spunea ca el si vicepresedintele Radu Bica au realizat investitia, incercand sa induca ideea ca ei doi inseamna Consiliul Judetean Cluj, ignorand complet nu doar pe celalalt vicepresedinte si aparatul propriu de specialitate, ci chiar si plenul consiliului, oameni care au votat si sustinut proiectul si alocarile de fonduri. Probabil ca domnul Tise il are ca model pe Ludovic al XIV-lea si motto-ul sau este „Consiliul sunt eu!”. Cert este faptul ca cetatenii Clujului nu s-au lasat inselati de autolaudele domnului presedinte si l-au „apreciat” dupa merite: corul de huiduieli de la spectacolul inaugural spune totul. Poate oamenii au remarcat faptul ca la 30 de mii de locuri sunt doar 300 de locuri de parcare… In concluzie, nu consider ca finalizarea lucrarilor de construire a stadionului constituie biletul castigator pentru Alin Paunel Tise.
Rep:Care sunt prioritatile dvs in cazul in care veti ajunge presedintele CJ Cluj? Care credeti ca sunt principalele probleme ale judetului Cluj?
H.U: Nu pot spune ca eu am prioritati, Clujul are prioritati, eu trebuie doar sa ascult oamenii si sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a le da viata. Iar prioritatea numarul unu este crearea de locuri de munca, prin atragerea investitorilor privati. Ca viitor presedinte al CJ Cluj, stiu sigur ca voi fi un presedinte al tuturor primarilor, indiferent cu culoarea politica, al tuturor locuitorilor judetului Cluj, indiferent de optiunea lor la vot. E cazul sa trecem de la abordarea cantitativa la cea calitativa in ceea ce priveste dezvoltarea judetului. Principalele mele preocupari vor fi legate de cresterea gradului de civilizatie al satelor din judet, si ma refer aici la drumuri, alimentare cu apa, executarea de retele de canalizare, introducerea gazului metan in partea de nord a judetului, de la Gilau spre Aghires si Huedin. La aceasta data aproape jumatate din scolile situate in mediul rural functioneaza fara autorizatie sanitara. Si asta nu se poate imputa primarilor sau directorilor de scoli. Pur si simplu acolo nu exista retele de apa-canal, deci nu au cum indeplini unul din criteriile de autorizare, si aici trebuie intervenit in primul rand. Apoi sunt copiii care merg pe jos 10-15 km pentru a ajunge la scoala. O sa analizam posibilitatea redeschiderii unor scoli, mai ales acolo unde exista cladiri reabilitate, si de achizitionare de mijloace de transport pentru copiii in comunele unde nu se pot redeschide scolile. Despre drumuri nu mai e cazul sa vorbesc, toata lumea stie in ce hal sunt, cu toate megaproiectele de reabilitare anuntate de autoritatile locale si centrale. Ce s-a facut cu fondurile destinate drumurilor, unde s-au dus, nu stiu, stiu doar ca drumurile sunt proaste.
Apoi am in vedere faptul ca judetul Cluj are un potential turistic fantastic. Zona montana are nevoie doar de un pic de atentie din parte autoritatilor judetene si centrale pentru a se dezvolta. Pe langa modernizarea drumurilor de interes turistic, e nevoie de politici pentru sprijinirea micilor fermieri de aici, a patronilor de pensiuni si incurajarea comertului cu fructe de padure, atat de apreciate la export. Acum totul se face haotic, nu exista coordonare, locuitorii trebuie incurajati sa se asocieze, sa negocieze cu exportatorii. Aici ar putea avea un rol important Asociatia comunelor din judet, stiut fiind ca primarii sunt, in general, persoane apreciate si ascultate in comunitate.
Clujul mai are lipsuri la capitolul locuri de agrement si ma refer aici la parcuri de distractii care sa includa nu doar locuri de joaca pentru copii, ci si alte oportunitati destinate petrecerii timpului liber. E vorba de terenuri de sport, chiar pentru golf, bazine stranduri, restaurante. Pentru realizarea unor asemenea obiective mizez pe o buna colaborare cu primarii, in special cu cel al municpiului Cluj-Napoca, si cu viitorul guvern USL.
Sunt multe de spus despre proiectele mele, dar pastrez restul pentru campania electorala. Oricum va mai spun ca in mod sigur voi acorda o mai amre importanta dezvoltarii aeroportului, respectiv vom construi terminalul cargo, investitie care trebuia sa fie deja functionala si care a fost lasata de-o parte de dragul unor patinoare sau telegondole care duc spre nicaieri. Presedintele consiliului judetean nu trebuie sa le stie pe toate, el trebuie sa stie sa-i asculte pe toti si sa aleaga ceea ce este folositor comunitatii, sa aleaga solutiile cele mai perfomante. Asta se poate face daca esti deschis dialogului cu colegii de partid, cu opozitia, cu specialistii si daca stii sa folosesti spre binele tuturor inteligentele orasului. Suntem totusi un centru universitar de prestigiu, presedintele Academiei Romane este clujean, deci avem „cadre” competente. Trebuie doar sa le dam ocazia sa vorbeasca.
Rep: Care este punctul dvs de vedere cu privire la plecarea Nokia. Cine este responsabil, ce se putea face pentru a mentine fabrica de la Jucu deschisa?
H.U: Am spus-o si o repet: vinovati de plecarea Nokia, dar si a altor companii, din care amintesc Ursus, ING Service sau IBM, sunt autoritatile locale, in primul rand, si guvernul. Autoritatile locale se fac vinovate de lipsa de interes si respect fata de investitori, de nerespectarea propriilor programe de dezvoltare a judetului. La aceasta data, pe aeroportul Cluj ar fi trebuit sa poata opera aeronave de transport de mare capacitate, respectiv trebuia sa existe deja pista de 3500 de metri, dar si un terminal cargo. Autostrada Transilvania, la randul ei, trebuia sa fie in stadiul final de construire, iar Jucu ar fi trebuit legat de autostrada printr-ososea rapida. Nokia a mai solicitat si o reducere a chiriei, acest fapt nu a fost luat in considerare. Probabil ca s-ar fi redus numarul angajatilor, dar nu s-ar fi inchis total. Judetul, respectiv Consiliul judetean ar fi pierdut ceva bani, dar s-ar fi pastrat locuri de munca, iar bugetul statului ar fi fost alimentat de taxele si impozitele platite de companii. Asa, bugetul statului nu doar ca pierde aceste sume, dar va trebui sa preia sarcina ajutoarelor de somaj pentru muncitorii de la Nokia si pentru cei ai firmelor care prestau servicii in parcul industrial de la Jucu. In trei ani de mandat portocaliu, s-au creat aproximativ 15.000 de someri si tot atatea familii au fost afectate. Explicatia premierului si a finului sau potrivit careia Nokia a plecat din ratiuni pur economice si ca nu se putea face nimic pentru a o pastra aici este o gogoasa, ca sa fiu elegant. Nici explicatia privind costurile mainii de lucru nu stau in picioare, deoarece in Ungaria, spre exemplu, salariile sunt mai mult decat duble comparativ cu cele de la Jucu. Deci autoritatile maghiare au stiut si au putut sa acorde unele facilitati pentru a mentine locurile de munca, cele romanesti au tratat cu indiferenta al doilea exportator al tarii. In concluzie, nu criza economica este de vina pentru plecarea Nokia, ci incompetenta autoritatilor. De altfel domnul Alin Paunel Tise a recunoscut ca stia din februarie de intentiile finlandezilor, dar nu a facut nimic pentru a-i determina sa ramana.
Rep: Cum credeti ca trebuie rezolvata problema viitorilor disponibilizati de la fabrica de telefoane Nokia?
H.U: Ideal ar fi sa vina investitorii anuntati de guvern si de domnul presedinte Tise, dar eu am rezerve privind aceasta posibilitate dat fiind faptul ca in trei ani la Cluj nu au venit companii, doar au plecat. Cred ca acesti oameni vor ingrosa randurile somerilor, recalificarea nefiind o solutie in conditiile in care nu exista investitori care sa creeze locuri de munca. Investitiile in sali de sport, patinoare, telegondole sau alte asemenea nu produc plusvaloare si nu rezolva problema oamenilor care-si pierd locurile de munca.
Rep: In cazul in cazul alegrilor vor fi comasate, pentru care candidatura veti opta, functia administrativa sau cea de parlamentar? Dar domnul senator Marius Nicoara?
H.U: Mi-am asumat candidatura la presedintia Consiliului Judetean Cluj, asadar am optat deja. Personal nu cred in comasarea alegerilor, cred in schimbarea fetei Clujului, cred ca trebuie sa scapam de imaginea unui judet condus de spagari, care se ocupa de trucarea licitatiilor, organizate cu dedicatie directa. Cred intr-un Cluj mai moral, condus de oameni care se gandesc in primul rand la comunitate si la interesele acesteia.
Cat il priveste pe domnul senator Marius Nicoara, la fel ca si mine, si-a exprimat deja optiunea prin anuntarea candidaturii la primaria Cluj-Napoca. Si sunt convins ca vom reusi sa scapam orasul si judetul de actualii edili, de aceasta adevarata ciuma portocalie.
Rep: Care este pozitia dvs vis-a-vis de alegerile din filiala Cluj-Napoca a PNL, cand credeti ca vor avea loc si cine considerati ca are cele mai mari sanse sa preia conducerea acesteia?
H.U: Alegerile din filiala municipala vor avea loc la data pe care Biroul Politic Judetean o va stabili. Asta depinde si de data la care vor avea loc alegerile anticipate in colegiul electoral uninominal nr. 9, ramas fara deputat dupa decesului domnului Palfi. Cat despre castigator, acesta va fi omul care va obtine cele mai multe voturi, care va convinge ca are puterea de a conduce aceasta organizatie in bataliile care vin in 2012. Pentru ca viitorul lider de la PNL Cluj-Napoca nu va avea o sarcina deloc usoara, jumatate din populatia judetului locuieste aici si, ca urmare, asteptarile tuturor in privinta rezultatelor la viitoarele alegeri locale si generale sunt foarte mari.
Rep: Aveti un mesaj pentru clujeni?
H.U: Nu vreau sa transmit mesaje speciale, vreau doar sa le spun ca la Cluj se poate trai mult mai bine, dar pentru asta este nevoie de oameni care vor si stiu sa implementeze politici liberale aducatoare de plusvaloare si bunastare. Stiu ca lumea e satula de politica si politicieni, ca nu mai are incredere in clasa politica, dar pentru a schimba ceva e nevoie ca fiecare cetatean sa iasa la vot. Daca vom sta acasa din scarba sau lehamite, vom fi condusi in continuare de aceiasi oameni, vom trai in continuare prost. Suntem in anul de gratie 2011 si ne pretindem oras de cinci stele, ca urmare va trebui beneficia de o parte din facilitatile oraselor similare din occident. Mai avem nevoie de un sediu pentru Filarmonica, ne mai trebuie niste crese si gradinite pentru copii nostri, avem nevoie sa stim ca scolile sunt sigure, ca orasul este sigur. Si, nu in ultimul rand, avem nevoie de locuri de munca, de pensii decente, de profesori motivati si medici care sa nu depinda de plicul primit de la pacienti. Avem nevoie de o conducere liberala si sta la mana noastra sa o avem. Pentru asta trebuie doar ca fiecare clujean sa decida si sa se implice.
Sabin Ripan