Fostul preşedinte CJ Cluj, Horea Uioreanu, riscă un nou dosar penal pentru modul ilegal prin care a modificat programul de transport judeţean 2014-2019. Cazul este similar cu cel al fostului preşedinte de Consiliu Judeţean Vaslui, Vasile Mihalachi care a fost condamnat, miercuri, 1 martie 2017, la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de abuz în serviciu.
Amintim că prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 328/ 2012 traseele incluse în programul de transport judeţean 2014 – 2019, inclusiv Cluj-Napoca – Floreşti şi Cluj-Napoca – Baciu. Această hotărâre a fost precedată de dezbaterea publică organizată în data de 11.12.2012. Toţi cei care au participat la această dezbatere (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, primarii sau viceprimarii din Floreşti, Apahida, Baciu, Feleacu, Chinteni, operatori de transport, printre care şi Liviu Neag în calitate de director al fostului RATUC, cetăţeni ai judeţului Cluj) au fost de acord cu includerea acestor trasee în programul de transport judeţean, urmând a fi atribuite prin licitaţie organizată la nivel naţional în cursul anului 2013.
În urma licitaţiei electronice naţionale din data de 18.12.2013, organizată de Centrul Naţional de Management şi Informatică, au fost câştigate următoarele trasee de către firmele: SC FANY PRESTĂRI SERVICII SRL (Cluj-Napoca – Floreşti, Cluj-Napoca – Baciu), MV TRANS 2007 SRL (Cluj-Napoca – Apahida), TOURS CLAUS (Sălicea – Ciurila). Rezultatele acestei atribuiri au fost validate prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 424/ 2013.
CJ Cluj a schimbat regulile în timpul jocului
După ce transportatorii au câştigat licenţele de traseu pentru programul de transport 2014-2019 reglementate prin HCJ 328/2012, în anul următor CJ Cluj a adoptat o Hotărârea cu acelaşi număr – 328, dar din anul 2013, respectiv Hotărârea nr. 328/17.10.2013 şi Hotărârea nr. 354/25.10.2013, care modifică HCJ nr. 328 din anul precedent, 2012. Motivul care a stat la baza acestei modificări a fost înfiinţarea Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj. Asociaţia îi are ca membrii pe Municipiul Cluj-Napoca, comunele Chinteni, Apahida, Baciu, Ciurila, Floreşti şi Feleacu.
Aşadar, prin Hotărârea nr. 328/17.10.2013, au fost eliminate traseele din Programul de transport public de persoane pentru a fi incluse în programul de transport public local al asociaţiei nou înfiinţate.
Demersurile pentru transformarea fostului RATUC în societate pe acţiuni au fost începute abia la finele lunii noiembrie 2013, deşi se cunoştea încă din anul 2012 care va fi programul traseelor de transport judeţean pentru perioada 2014 – 2019 prin HCJ 328/2012.
HCJ 328/17.10.2013 nu a fost aprobat într-un termen anterior de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noului program de transport judeţean 2014-2019, adică 31 ianuarie 2014. Horea Uioreanu a trecut această Hotărâre de Consiliu Judeţean într-o şedinţă extraordinară cu 75 de zile înainte de a începe transportul la nivel judeţean, lucru total ilegal, conform Ordinului nr. 353 din 23 noiembrie 2007, Art. 21 prevede că ”Datele la care au loc şedinţele de atribuire se vor stabili cu 90 de zile înainte de expirarea valabilităţii programului de transport, în vederea atribuirii noilor programe de transport judeţene, orăşeneşti sau municipale”.
Similaritatea cazului Mihalachi – Uioreanu
Mihalachi a fost condamnat la trei ani pentru că în anul 2008, pe vremea când deţinea funcţia de preşedinte al CJ Vaslui, a încălcat atribuţiile de serviciu şi legislaţia în vigoare care reglementează transportul public judeţean. Acesta ar fi determinat înlăturarea unor societăţi comerciale – operatori de transport public rutier — de la atribuirea unor trasee de transport, firme care fie au câştigat licitaţiile în mod legal, fie au fost împiedicate să participe la alte licitaţii.
Potrivit procurorilor DNA, prin acţiunile lui Vasile Mihalachi şi a celorlalţi inculpaţi „au fost lezate interesele legale ale operatorilor de transport public care au încercat în mod onest să dobândească dreptul de a desfăşura serviciul de transport public pe raza judeţului Vaslui, fiind creat un avantaj patrimonial injust pentru operatorii favorizaţi, în sumă totală de 2.659.845 lei, reprezentând sumele obţinute din operarea traseelor atribuite nelegal”.
Aşadar, dacă ne raportăm la cazul de la Vaslui, Horea Uioreanu riscă un nou dosar penal pentru HCJ 328/2013 care a adus prejudicii firmelor transportatoare din judeţul Cluj, plus că este clar că această Hotărâre a fost una ilegală şi abuzivă, deoarece a fost dată în afara termenului legal prin care se putea reglementa traseele programului de transport judeţean 2014-2019.
Horea Uioreanu a fost condamnat în primă fază la şase ani şi şase luni în dosarul ”Mită la CJ” şi condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.