Acționarii Băncii Transilvania (BT) au decis la Cluj să îi încredințeze președinția omului de afaceri Horia Ciorcilă, cel care în ultimul său mandat a reușit să cumpere două bănci importante din țară: Volksbank și Bancpost.

Investitorii BT au ales Consiliul de Administrație (CA) până în anul 2022, în cadrul Adunării Generale care a avut loc în Cluj-Napoca. Horia Ciorcilă, fondator BT şi preşedinte al băncii din 2002, a primit al cincilea mandat consecutiv, iar cei şase membri ai CA au obținut un nou mandat din partea acționarilor.

„Mulțumesc acționarilor pentru încredere, sunt cât se poate de onorat. Sunt încrezător în planurile ambiţioase de consolidare a băncii şi a grupului financiar BT. Continuăm împreună povestea de succes BT”, a declarat Ciorcilă. Componența CA este Horia Ciorcilă – preşedinte, Ivo Gueorguiev (Marea Britanie), Thomas Grasse (Germania), Doru Lionăchescu, Costel Ceocea, Vasile Puşcaş, Mirela Bordea – membri.

În perioada 2014–2018, sub coordonarea CA, banca a avut o serie de rezultate apreciate de acționari: cota de piață a crescut cu 4%, BT ajungând în 2016 pe locul 2 în România; BT a devenit una dintre cele mai mari 100 de bănci din Europa, s-au înregistrat cele mai mari randamente ale capitalurilor băncii, iar BT a marcat două dintre cele mai mari achiziții din țară: Volksbank România şi Bancpost.

Compania de brokeraj a grupului financiar BT, cel mai mare broker de retail din România, a devenit BT Capital Partners (BTCP), rebrandingul marcând finalizarea tranzacției dintre BT Securities (BTS) şi Capital Partners. Prin tranzacția din 2016, BTS a preluat activitatea de investment banking a Capital Partners, cea mai importantă firmă românească independentă de consultanță în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

De asemenea, BT a fost cotată drept cel mai valoros brand bancar din România (Brand Finance, în 2017) şi singurul brand românesc din topul celor mai valoroase branduri bancare din lume (Brand Finance Banking 500, în 2018). Banca din Cluj este în prezent a doua ca active din România, principalii săi competitori fiind Banca Comercială Română și Banca Română pentru Dezvoltare., scrie http://ziuadecj.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.