Fostul primar al comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat că va candida la alegerile locale din acest an pentru funcția de primar al comunei Florești. El a transmis că va comunica zilele următoare din partea cărui partid va candida.

„Voi candida la alegerile locale din acest an pentru funcția de primar al Floreștiului, deoarece am primit o mulțime de solicitări din partea locuitorilor, nemulțumiți de actuala administrație.

Ce mă deranjează foarte tare este că am lăsat o serie de proiecte de investiții importante și de care era nevoie în comună, pentru dezvoltarea Floreștiului, printre care șoseaua de ocolire din partea de sud.

De asemenea, eu știu ce înseamnă un buget și am pus întrebări pertinente administrației locale în ultimii patru ani la care mi s-a răspuns în doi peri.

Sunt mulți bani în buget, dar nu se vede să se fi făcut mare lucru”, a declarat Horia Șulea pentru cluj24.ro.

Legea nu îi interzice candidatura

Acesta a precizat că nu va candida ca independent, ci din partea unui partid pe care îl va anunța zilele următoare.

Horia Șulea a explicat că poate candida deoarece, în urma condamnării din 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în funcție, nu are interdicții.

”Legea îmi permite”, a menționat Horia Șulea.

Fostul primar din Florești din perioada 2012-2020 a fost condamnat în 27 decembrie 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în cazul efectuării unor plăți legate de serviciile de curățenie stradală și deszăpezire din comună, alături de predecesorul său Ioachim Vancea și directorul tehnic din Primăria Florești, Florin Zanc.

În urma condamnării, a fost suspendat din PNL și a candidat ca independent la alegerile locale din 2020, clasându-se pe locul 3.

Citește și: Botezul nepoților lui Ioan Rus va fi sărbătorit la hotelul „coșciug” din Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.