Un tânăr în vârstă de 29 de ani și-a înscenat propriul ,,film de acțiune” în municipiul Gherla, dar se pare că a uitat de un aspect important: publicul.

Potrivit I.P.J. Cluj, între 9 și 10 iunie, inculpatul ar fi pătruns într-un imobil de unde ar fi sustras suma de 6.000 de lei și o cameră video, cauzând un prejudiciu total estimat la circa 9.000 de lei, acesta nefiind recuperat până la acest moment.

Spre surprinderea nimănui, publicul care s-a arătat cel mai interesat de acțiunile tânărului, totuși, au fost forțele de ordine. Problema? Polițiștii și-au arătat interesul de a fi ceva mai mult decât niște simpli spectatori și au fost rapizi în arestarea individului.

Din păcate, aspirațiile tânărului au fost întrerupte brusc, iar acesta va fi nevoit să-și continue activitatea în ”atelierul creativ” din penitenciar.

”La data de 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea unui tânăr de 29 de ani, din municipiul Gherla, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (…) În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.