După ce ar fi furat un telefon dint-un magazin din centrul Clujului, tânărul în vârstă de 27 de ani a fost pus sub control judiciar.
Potrivit polițiștilor, tânărul a provocat daune în valoare de 4.000 de lei.
„Polițiștii Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în cadrul cercetărilor efectuate privind săvârșirea infracțiunii de furt. La data de 31 mai, acesta ar fi sustras un telefon mobil din incinta unei societăți comerciale situate pe strada Regele Ferdinand, din municipiu, cauzând un prejudiciu de 4.000 de lei.
În baza sesizării și a informațiilor obținute, bărbatul a fost depistat de polițiști la scurt timp de la comiterea faptei, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, reușindu-se recuperarea și restituirea bunului sustras. Față de acesta, ulterior a fost dispusă măsura controlului judiciar”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.