Hoții au produs o explozie la un bancomat din Arad și au furat casetele cu bani. 

Aceștia au furat banii pe timpul nopții. Nu se știe momentan ce sumă de bani au furat hoții.

Un incident asemănător s-a petrecut și în urmă cu o lună. Mai multe persoane au încercat să fure un bancomat amplasat în magazinul Dedeman, aflat la ieșirea din municipiul Arad spre Nădlac. Infractorii au încercat să smulgă bancomatul, după ce l-au legat de un autoturism BMW. 

Și anul trecut au mai avut o încercare de a fura banii dintr-un bancomat de pe Calea Aurel Vlaicu. Acesta a fost aruncat în aer, dar hoții nu au putut fugi cu banii pentru că fuseseră retrași de angajații băncii cu o zi înainte. 

„În această noapte, în jurul orei 3.20, polițiștii au fost sesizați despre faptul că bancomatul unei agenții bancare ar fi fost distrus prin explozie, din interiorul acestuia reclamându-se lipsa casetelor de valori cu bancnote. La fața locului s-a deplasat de îndată o echipă formată din Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, care au descoperit că doi autori necunoscuți cu fețele acoperite ar fi pulverizat cu ajutorul unui spray vopsea pe camerele de supraveghere, la fața locului fiind observat un autoturism de teren de culoare închisă. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și distrugere”, a transmis Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt IPJ Arad

După ce au dat spargerea la Arad, hoții au aruncat în aer un alt bancomat în localitatea Belinț, din județul Timiș. Din primele informații, atacul la bancomat sucursalei CEC a avut loc undeva în jurul orei 4 noaptea. 

Se pare că e același mod de operare. S-a aruncat în aer bancomatul, au fost sustrași banii, iar infractorii au dispărut. Se fac cercetări la fața locului, iar polițiștii din Timiș lucrează în colaborare cu cei din Arad pentru a descoperi dacă e vorba de aceiași infractori. 

sursă: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.