Din dorinţa de a plăti facturi cât mai mici, consumatorii caută metode prin care să înşele contoarul de energie electrică. Persoanele care recurg la astfel de practici ilegale, prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale şi de energie electrică, se expun pericolelor de incendii, explozii şi electrocutare, afectând inclusiv persoanele aflate în vecinătate şi consumatorii oneşti. Aceste practici au consecinţe directe asupra calităţii serviciilor de distribuţie a energiei, iar persoanele care consumă fraudulos energie electrică riscă pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Un clujean inventiv a fost judecat, pentru acest gen de infracţiune, în nu mai puţin de şapte dosare.
E.ON avertizează: e periculos
Furturile de gaze naturale şi energie electrică au cauzat companiilor E.ON un prejudiciu de circa 11 milioane lei în primul semestru al anului. În primele şase luni au fost identificate peste 2.200 de cazuri cu suspiciune de consum fraudulos de gaze naturale sau energie electrică. Tendinţa este de creştere, în condiţiile în care la nivelul întregului an 2013 au fost înregistrate circa 3.700 de cazuri de potenţial consum fraudulos, conform datelor furnizate de E.ON România.
“În primele şase luni ale anului în curs, în aria de acoperire a E.ON au fost identificate peste 800, respectiv 1400 cazuri de potenţial consum fraudulos de gaze naturale, respectiv energie electrică. Valoarea totală a prejudiciilor aduse companiilor E.ON de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice este estimată la circa 10,7 milioane de lei, reprezentând contravaloarea a peste 21 milioane kWh” – se precizează într-un comunicat al E.ON România, remis presei.
Prin intermediul aceluiaşi document, compania atenţionează că echipele E.ON efectuează permanent verificări în teren, pentru a depista intervenţiile neautorizate şi consumul fraudulos de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie şi, totodată, atrage atenţia că aceste intervenţii pot cauza şi incidente grave cu impact major asupra vieţii, sănătăţii sau bunurilor consumatorilor. De asemenea, aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului şi/sau asupra instalaţiilor de gaze naturale/energie electrică aferente, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal.
Consumatorii sunt sfătuiţi să nu permită accesul oricui la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului de gaze naturale în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale. Totodată, E.ON România face apel la “spiritul civic al consumatorilor”, pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania dacă au cunoştinţă de existenţa unor situaţii de intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale sau dacă au fost contactaţi pentru a li se oferi asemenea “oferte”.
Şapte dintr-o lovitură
O figură remarcabilă în seria hoţilor de energie electrică face Ajtai Ferdinand, judecat în nu mai puţin de şapte dosare. Uneori singur, alteori alături de alţi infractori, este condamnat iniţial doar la plata despăgubirilor către Electrica. Apoi primeşte doi ani şi patru luni, cu suspendare condiţionată, alături de încă trei persoane condamnate în acelaşi dosar – Bucşa Radu, Pintea Cristian şi Rozsa Nicolae. De asemenea, instanţa i-a condamnat la plata, în solidar, a unor despăgubiri de nu mai puţin de 126.000 de lei cu titlul de pretenţii civile formulate de părţile din dosar. În 2011, Ajtai Ferdinand este condamnat pevntru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prin folosire de instalatii clandestine in scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. Cum exista condamnarea anterioară, instanţa anuleaza suspendarea conditionata a pedepsei din condamnarea la 2 ani si 4 luni inchisoare, constatând consursul de infracţiuni. În 2011, Ajtai primeşte, în alte două dosare o condamnare de 4 ani şi patru luini, respectiv 2 ani şi patru luni, ambele în regim de detenţie. Condamnarile continuă cu cea din 2012 – 4 ani şi şase luni, şi cea din 2013 – patru ani şi şapte luni de închisoare în regim de detenţie.
Alţi fruntaşi ai panourilor electrice
Varga Francisc a fost trimis în judecată prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de 1 noiembrie 2014, pentru infracţiune de furt prevăzută de art. 228 alin.1 si 3 CP. Urmărirea penală a fost iniţiată în urma plăgerii depuse de reprezentanţii FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Nord SA, Sucursala de Distribuire a Energiei Electrice Cluj-Napooca, prin care se reclama faptul că Varga s-ar fi racordat ilegal la reţeaua elecctrică. În luna iulie a acestui an, instanţa l-a condamnat pe Varga Francisc la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare prev şi ped de art. 92 alin.2 din Legea nr. 123/2012. În baza art. 83 alin.1, 3 a Codului Penal, instanţa a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit.
De asemenea, în primăvara acestui an, Riczi Lotte a fost condamnată la patru luni închisoarea pentru acelaşi gen de infracţiune. Completul de judecată a suspendat şi în acest caz, condiţionat, executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, completul de judecată a admis acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă SC EDTN şi în consecinţă inculpata a fost obligată să plătească, în favoarea părţii civile, suma de 657,15 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale şi a obligat inculpata la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Românii au exportat furtul de energie electrică
Cu puţină vreme în urmă, autorităţile italiene au anunţat că opt cetăţeni români, inclusiv trei femei, au fost arestaţi vineri în sudul Italiei, pentru ocuparea ilegală a unor terenuri şi pentru furt de energie electrică. Suspecţii au fost încarceraţi în penitenciarul Trani din regiunea Puglia (sudul Italiei).Cei opt cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani, au fost arestaţi în localitatea Molfetta, situată în apropierea oraşului Bari, în sudul Italiei. Carabinierii au descins vineri în zona San Leonardo, unde existau suspiciuni că imigranţi români ocupă ilegal terenuri pe care au construit barăci. În plus, compania Enel raportase branşarea ilegală a barăcilor la reţeaua de energie electrică.