Disperare. Fără mâini după un accident de muncă din 2016 iar procesul încă nu a început!

“Bună seara, sunt Florin Zaharie și în urmă cu 3 ani ne-am cunoscut pe scările IML Cluj. Sunt băiatul cu brațele amputate în accidentul de muncă din Dej și mâine venim la Cluj pentru proces, ne putem întâlni să vorbim puțin?” Așa sună mesajul primit pe 8 ianuarie 2020, din partea bărbatului despre a cărui dramă Gazeta de Cluj a scris în 19 decembrie 2016. A doua zi, pe 9 ianuarie, Florin mi-a transmis din nou că procesul său de la Tribunalul Cluj, cu firma la care era angajat în momentul accidentului, a început, după trei ani… cu o amânare! Așa că am decis să relatez chinurile prin care a trecut acest om nevinovat – doar că, până la soluționarea cazului, Florin are nevoie de urgență de o proteză performantă!

Victima, batjocorită de la început! 

La începutul acestei istorii cu adevărat terifiante doresc să reiau firul  evenimentelor, așa cum au fost ele consemnate atunci în săptămânalul nostru: “Florin Dorel Zaharie păşeşte, cu precauţie, pe coridorul I.M.L. Cluj sprijinit de Susana, mama lui. Aceasta îl ajută, ca pe un copil, să-şi dea jos geaca pentru a intra în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj. Observ abia atunci că omul are braţele amputate de la cot în jos. Bărbatul de 43 de ani este din Baia-Mare şi a fost victima unui teribil accident de muncă, produs pe 26 septembrie 2016, la Dej, când – aflat pe cuva unei macarale – muncea la un transformator. Atunci, din cauza arcului electric declanşat, colegul său, Gheorghe Coza a murit pe loc iar el a suferit răni grave. Totodată, o mare parte a municipiului Dej a rămas fără electricitate pe o perioadă de zeci de minute. Bărbatul a sosit la Cluj-Napoca prin bunăvoinţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş. Salvarea îl aşteaptă afară, aşa că omul se arată, totuşi, destul de grăbit pentru a-şi rezolva treburile la I.M.L. Cluj – eliberarea unui certificat medico-legal – după care să se întoarcă în oraşul său. Însă, vorba zicalei, socotelile de acasă nu se potrivesc niciodată cu cele din târg deoarece medicii legişti clujeni se crucesc, pur şi simplu, realizând că băimăreanul a fost purtat aiurea pe drumuri de către autorităţi, fără a i se fi emis o ordonanţă, aşa cum pretinde legea în cazul unor evenimente atât de grave cum este al său. Lucru elementar, total ignorat de cei care se ocupă de caz – sau mai bine zis, aşa cum se  va vedea ceva mai târziu – se ocupă într-un ritm destul de lent! “ Arăta mama lui atunci – parcă presimțind piedicile care se vor ivi pe parcurs, fixându-i în niște chingi insurmontabile: “Pe lângă calvarul pe care-l trăim din 26 septembrie încoace, înainte de a veni la  Cluj-Napoca angajaţii ambulanţei Baia-Mare s-au arătat nelămuriţi de ce are nevoie fiul meu de însoţitor, iar faptul acesta m-a tulburat peste măsură. Păi cum se poate descurca, bietul de el, doar cu cioatele ce i-au rămas în loc de mâini? Mi-au tot spus că nu se permite însoţitor la niciun bolnav, numai în cazul copiilor sub trei ani. Apoi, de la Baia Mare până-n Cluj cine să-i dea un biscuit, în gură, sau un pahar cu apă”? 

“Se încearcă liniștirea cazului”

În continuare Florin Dorel Zaharie a început relatarea evenimentelor care au făcut din el o “legumă”: “Accidentul a avut loc la Staţia de transformare a curentului din Dej, aflată la ieşirea spre Bistriţa. Eu lucrez – mai bine zis am lucrat, fiindcă n-o s-o mai pot face niciodată – pentru firma EMSENS Prod SRL Baia-Mare, care are contract cu “Electrica”. Sarcina noastră de serviciu era să renovăm staţiile şi am avut de schimbat nişte cordoane electrice, de fapt fire de înaltă tensiune, prin care trec 110.000 de waţi. Ei, bine, înainte de momentul acela teribil ni s-a zis că liniile sunt scoase de sub tensiune, aşa că nu ne-am făcut griji. Iar când am ajuns la cordonul şase – ultimul aflat în lucru – ne-am trezit, acolo, în nacelă, cu o flamă mare, o fulgerare puternică. Colegul, Gheorghe Coza, maramureşean şi el, din localitatea Tulgheş,  a murit pe loc iar eu mi-am pierdut cunoştinţa după ce palmele şi antebraţele mi-au explodat, pur şi simplu. Atât de puternică a fost flama încât mi-a ars hainele, carnea, tot – iar după nenorocire doar oasele şi tendoanele mi se mai vedeau pe corp”. Conform unui interviu dat unei publicaţii dejene, imediat după producerea accidentului, medicul de la Serviciul de Ambulanţă Cluj  declara, la faţa locului, următoarele: „Autosalvările au fost solicitate la un accident prin electrocutare, astfel că la faţa locului am găsit două persoane – una conştientă, cu leziuni de intrare şi ieşire a curentului de înalt voltaj. A fost preluat de echipajul cu asistent, s-au acordat primele îngrijiri. A fost evaluat şi transportat la spital pentru supraveghere şi evaluare ulterioară. Cea de-a doua persoană a fost preluată de echipajul cu medic. Era inconştientă, cu arsuri de căi aeriene respiratorii la nivelul toracelui şi a membrului superior. S-au iniţiat proceduri de resuscitare, fără succes, astfel că s-a declarat decesul”. Îşi continua atunci Zaharie relatarea: “M-au adus la Cluj, la U.P.U., unde după operaţii succesive mi-au amputat, la început mâna stângă şi apoi cea dreaptă. Nu s-a mai putut recupera nimic. Am rămas acolo 45 de zile, perioadă în care au fost la mine doar cei de la I.T.M. Cluj, să mă întrebe cum s-a petrecut accidentul. Apoi, după ce am ieşit din spital nu m-a mai căutat nimeni, toată lumea mi-a întors spatele. Uitaţi, acum trebuie să apelăm din nou la ambulanţier să ne ducă până la sediul Poliţiei din Dej, ca să facem plângere penală şi să ni se emită ordonanţă – altminteri nu avem cum fi primiţi la I.M.L. Cluj. Vă mărturisesc sincer: noi ne aşteptam ca poliţia să facă mai degrabă această formalitate, fără insistenţele noastre, şi să-şi fi început demult ancheta – nu acum, după două luni şi jumătate de la producerea tragediei, în care a murit – să nu uităm, un om iar eu am păţit ce vedeţi. De atunci, de când am ieşit din spital sunt acasă, în pat, pradă gândurilor care mă duc la deznădejde, în timp ce nu mă caută nimeni. Am primit 1.000 de lei de la dl. patron al firmei Vasile Foriş, ca bani de concediu medical, pentru cele două luni în care nu am muncit, iar acum ne facem formele pentru a intra în pensie de boală şi pentru ca mama să devină, legal, însoţitorul meu. În rest, toată lumea încearcă să ne liniştească, spunându-ne că se va clarifica treaba, însă nu ne-a venit încă rezultatul anchetei de la I.T.M. Cluj, iar Parchetul a început cercetările doar pentru colegul care a murit. Spun asta în cunoştinţă de cauză, pentru că pe mine nimeni – în afară de cei de la I.T.M. Cluj – nu m-a întrebat ceva despre eveniment. Noi ne-am angajat deja şi un avocat ca să acţionam în justiţie vinovatul, pentru despăgubiri, aşa cum e şi firesc – dar avem nevoie de actele de la I.T.M, I.M.L., Poliţie. Ori, noi nu reuşim să le obţinem încă deoarece suntem purtaţi de la o instituţie la alta, astfel că tot mai mult ni s-a prefigurat convingerea că se încearcă “liniştirea” cazului şi abandonarea mea definitivă. Oare se aşteaptă trecerea celor 90 de zile în care puteam face plângere, ca să-i scoată pe cei vinovaţi basma curată? Eu, din câte ştiu acest lucru nu are valabilitate în cazul meu”.

Tăcere “ultragiată” la firmă

Iar avalanșa de evenimente ce-a urmat, relatată tot atunci, în 2016, de mama Susana, este de-a dreptul năucitoare “Să nu vă spun cum s-a comportat cu noi, ieri, dl. patron: şi-a luat la revedere de la noi chiar în momentul când am dat ochii cu el. Ce-i drept, ne-a dat bani pe durata şederii noastre la Cluj, în spital – dar aceştia s-au dus repede pe cheltuielile făcute acolo. Ori, băiatul meu are acum şi alte greutăţi: deşi nu mai are venituri, tot eu îi plătesc şi pensia alimentară pentru băiatul său în vârstă de 6 ani, aflat în întreţinere la fosta lui soţie. Ce să mai spun, pe aceasta n-a afectat-o deloc nenorocirea lui şi nici măcar nu ne-a întrebat ce i s-a întâmplat lui Florin”. Femeia oftează din nou şi două lacrimi i se ivesc printre gene: “Parcă din luna ianuarie a acestui an – când a avut loc divorţul – totul s-a încurcat în viaţa lui Florin. Băiatul lui nu pricepe nici la această oră ce s-a putut întâmpla cu mâinile tatălui, şi-i spune mereu: “Tată, ce urât te-a muşcat câinele ăla”! Acum suntem îngrijoraţi fiindcă ne aflăm în continuare în “ceaţă” şi avem senzaţia că autorităţile vor să împingă cazul cât mai departe, până ce acesta se va stinge”. Au reușit, totuși, să întocmească – după câteva ore – plângere penală la Poliția Municipiului Dej și astfel li s-a emis ordonanța cu care s-au și prezentat apoi la I.M.L. Cluj pentru mult așteptata examinare medicală. Cu mare dificultate, după două zile de insistenţe, am reuşit să luăm legătura prin telefon cu directorul economic al firmei EMSENS Prod SRL Baia Mare, despre care am aflat, după alte telefoane ocolitoare, că s-ar numi  Edita Surducan (“nu vă dau numele meu, pentru că nu-mi face deloc plăcere să apar prin presă”!). Totul după ce managerul Vasile Foriş a fost de negăsit, (“nici el nu doreşte niciun fel de mediatizare a cazului”) în jurul său ţesându-se un adevărat păienjeniş de tăcere. Dialogul nostru cu directorul economic al firmei s-a desfăşurat şi el cu dificultate, d-na Surducan arătându-se ultragiată la aproape fiecare întrebare a reporterului Gazeta de Cluj. Până la urmă am reuşit să desprindem câteva “idei principale”, din noianul celor enunţate de către d-na director economic:  “Am vrut, la un moment dat să-l transferăm pe dl. Zaharie la o clinică din Ungaria, ca să-i recuperăm cumva mîinile, dar a fost prea târziu”, “Am suportat toate cheltuieleile de înmormântare ale colegului său, decedat”, “La această oră dl. Zaharie are de toate şi este bine de tot îngrijit, nu vă faceţi griji pentru el”,  “O să primească şi o sumă frumoasă de bani, pentru că are asigurare de grup şi pe deasupra noi o să-i procurăm şi o proteză”, etc. etc 

Și Casa de Pensii Baia Mare l-a abandonat!

Toate acestea se petreceau la finele lui 2016. Iată însă cum se prezenta situația lui Florin, miercuri, 22 ianarie 2020, la trei ani și jumătate de la teribilul eveniment petrecut la Dej, povestită chiar de acesta: “Suntem în același stadiu ca și acum trei ani și jumătate… Firma la care am lucrat mi-a făcut în 2017 o proteză simplă, cu ham, însă nefuncțională, mai mult de formă, care mă împiedică să țin ceva în mână, în afară de o sticlă cu apă, darmite să mă închei sau deschei la pantaloni sau cămașă. De asemenea, avocatul pe care l-am avut inițial m-a trădat, pentru că nici el nu mi-a rezolvat mai nimic. Însă în anul 2018 am reușit să angajez un nou avocat, care sper să mă ajute de data aceasta în mod real. Cât despre firma la care am lucrat, aceasta m-a ajutat pe parcursul lui 2018 cu 2.100 de lei și cu dulciuri pentru copil, în special de sărbătorile de Crăciun și Paște, dar începând cu anul 2019 a oprit totul. Să fiu sincer, nici eu nu m-am mai dus să mă rog de ei, dar nici ei nu m-au contactat, de atunci. În 2017 am fost la București, să văd şi eu cum arată niște proteze mai performante, al căror preț era de 40.000 de euro – cea mai ieftină și 100.000, cea mai scumpă – și m-am întors la dl. patron și i-am spus de ele. Dar el mi-a tăiat-o scurt, zicându-mi că nu-și permite să-mi cumpere una, că e peste posibilitățile sale”! În rest, Florin mi-a mărturisit – discuția se desfășoară pe video-messenger, el fiind acasă, la Baia Mare, iar subsemnatul la Cluj-Napoca – că singurul lucru fericit care i s-a întâmplat între timp a fost restabilirea relației sale cu băiețelul pe care-l are, ajuns deja la vârsta de nouă ani, așa că se bucură, periodic, de prezența lui. În rest, mama Susana este cea care trage ponoasele și continuă să aibă grijă de el, ca de-un bebeluș. Povestesc și cu femeia în vârstă de 66 de ani, care-mi mărturisește, oftând: “Nu am mai făcut nimic, fiindcă nici nu puteam. Eu îl spăl, eu îl bărbieresc.

Am încercat și la frizerii, însă un bărbierit costă 30 de lei – și nu ne dă mâna să plătim atâta. Am fost de două ori la București, am stat împreună două săptămâni o dată, prin Casa de Pensii, și ni s-a promis – în februarie 2019 – că într-o lună și jumate ne cheamă să-i pună un sistem Hook. Dar când i-am sunat, mi-au zis: “Stai, doamnă, că sunt alții la rând”! Practic, nu au mai avut buget ca să ne interneze și să facă lucrarea pentru Florin. În rest, suntem în proces cu firma, dar n-am ajuns încă să fim chemați la Tribunalul Cluj, că nu ne spune nimeni nimic. Trebuia să avem proces pe 9 ianuarie, dar s-a amânat – nu știu pe când, așa că suntem în continuare, în aer!” Intervine în discuție Florin, cu aerul unui om disperat și hăituit: “O proteză bună ar fi prioritatea mea numărul unu, ca s-o mai slăbesc puțin pe mama – ca să pot să mă bărbieresc, să mă încalț sau – scuzați – să mă șterg la fund singur. Am primit între timp, de la Inspecția Muncii – din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj – rezultatele anchetei și din acestea rezultă că vinovat ar fi mortul, colegul meu Gheorghe Coza – dar și angajatorii: S.C. EMSENS Prod Srl Baia Mare, FDEE Electrica Distribuție Transilvania și Energobit! Ori eu simt că îmbătrânesc până se va face dreptate – dacă se va face vreodată! Pentru că – ați văzut și dumneavoastră, care ați fost prezent lângă noi încă de la începutul demersurilor noastre, ce piedici ni s-au pus în cale și cu cine ne luptăm”!

Ca urmare, ne facem datoria de oameni  – dacă autorităţile întârzie s-o facă – și facem public contul în euro al celui nenorocit pe viaţă, pentru procurarea unei proteze:  ZAHARIE FLORIN DOREL: RO76BRDE250SV96593772500.