Preşedintele Viktor Ianukovici ar putea accepta organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate, pentru a pune capăt crizei politice, a declarat marţi reprezentantul său în Parlament, Iuri Miroşnicenko.

Preşedintele Ianukovici a evocat acest scenariu în cadrul unei întâlniri cu deputaţii Partidului Regiunilor săptămâna trecută, a precizat Miroşnicenko, în timp ce Ucraina este afectată de peste două luni de un val de contestare fără precedent.

Reprezentantul preşedintelui Ianukovici a explicat că şeful statului a evocat două scenarii în vederea ieşirii din criză, primul vizând „amnistierea manifestanţilor arestaţi, în schimbul evacuării instituţiilor oficiale ocupate de protestatari, iar cel de-al doilea având în vedere alegerile anticipate”.

„Am votat legea amnistiei, însă, deocamdată, nu a fost pusă în aplicare”, a adăugat el.

Opoziţia de la Kiev nu a votat legea, în condiţiile în care aceasta condiţiona amnistierea manifestanţilor de evacuarea prealabilă a instituţiilor oficiale şi a cerut ca aceasta să prevadă eliberarea necondiţionată a militanţilor arestaţi.

Iuri Miroşnicenko a afirmat că puterea de la Kiev încă mai speră într-o ieşire din criză având la bază primul scenariu, dar a menţionat că şi ce de-al doilea scenariu rămâne pe masă.

Protestele care au izbucnit la Kiev faţă de abandonarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a Acordului de Asociere în favoarea apropierii de Moscova s-au transformat între timp într-o criză şi o contestare directă a regimului condus de Viktor Ianukovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.