Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac

Deseori e o povară să fii formator de opinie. Să informezi pur şi simplu. De la ştirea cu conducta de apă spartă pe strada x la ”senzaţionalul-stufosul-impresionantul” dosar de corupţie faci paşi…cu degetele. Păşeşti pe fiecare cuvânt şi dacă vrei să calci profesionist ”pe tocuri”, alege acele taste ce te fac să îţi menţii reputaţia de echidistant şi obiectiv. Asta e teoria. Bun. Asta încerc să fac tot timpul. Sper să iasă. Dar de vinerea trecută, de la acea dezvăluire a celor de la Ziar de Cluj despre preotul Pomohaci, mă simt copleşită. Iar indignarea, nervii – pentru că m-am enervat, parol!- tristeţea şi dezamăgirea în raport cu felul în care tratează oamenii acest subiect, toate acestea au ajuns la culmi luni, 26 iunie.

Mai exact, mi s-a dat să văd cu ochii mei un grup de femei, călugăriţe, bărbaţi ce au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina pe Pomohaci la Alba-Iulia, înainte ca pseudo-preotul să fie suspendat pe doar 30 de zile. Da, pot să-i înţeleg că îl iubesc pe Cristi… că, de fapt, în necaz se face ceva de genul: Cristiii, cheamă-l mă pe Cristii (sic!). Ce nu pot să înţeleg e prezenţa copiilor la o asemenea manifestare.

Acum ştiu ce ziceţi, chestia cu copiii dacă ar trebui sau nu să fie prezenţi la manifestaţii publice s-a discutat şi când au fost protestele împotriva OUG 13. Dar nu e la fel. E mai grav. Mult mai grav.

Am două nepoate de vârsta fetiţelor ce erau în curtea Arhiepiscopiei din Alba Iulia. Am ascultat înregistrarea cu Pomohaci şi minorul. Suntem atât de lipsiţi de discernământ? Spuneam mai sus că e greu să fii formator de opinie. Dar oare, pe acele enoriaşe, prezente la biserică frecvent, cine le-a influenţat?

Mă înfurie cumplit să ştiu că în loc la minorul de 17 ani, putea fi o fetiţă sau un băieţel mai mic. Mă înfurie cumplit să ştiu că putea fi un orfan sau o piţipoancă ce chiar dacă vine cu blugii rupţi la liceu pentru a părea mai matură şi la modă, dar asta e doar asta o aparenţă. Tot copil e pe clasa a IX-a.

Şi dacă ramuri bat în geam, mai bine tai copacul

Ascultasem o intervenţie telefonică a lui Liviu Alexa la NCN în care spunea că a stat preţ bun de timp până să se decidă dacă va publica sau nu povestea. Şi ce a primit în schimb? Critici? Blesteme? Doar el ştie. Dar nu e descurajat. Şi să v-o spun pe aia dreaptă nu a făcut vizualizări pe site-ul lui cu ştirea, ci le-a făcut la toţi! Ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă că omul a publicat o dezvăluire în exclusivitate, iar toate ziarele online, print, canale TV, etc, şi-au ridicat traficul/audienţa/cumpărătorii prin preluarea acestei dezvăluiri. Aşa că să nu vă aud că a făcut-o pentru el. Mass-media din România a cules foloasele de pe acest subiect.

Şi mai e una, vrem să trăim în neştire? Înainte să scriu editorialul cu 10 minute îmi scrie un tip ce e cercetat penal într-un dosar celebru la Cluj, care probabil până în toamnă ajunge pe rolul Tribunalului. Zice: ”Sunt tare stresat. Sunt stresat pentru Pomohaci. Eu şi familia mea mergeam foarte des la el. Oare e adevărat?”. Îi răspund sec afirmativ, iar el continuă: ”Chiar am ţinut la el, sigur e adevărat?”. Din nou îi răspund ”da”, iar el începe să îmi explice că Pomohaci era un preot extraordinar. Mai ţineţi minte faza cu magazinul? (-Aveţi pâine? -Nu.-Deloc?) Cam aşa e şi aici.

Şi da, mai bine tai copacul. Aş vrea să ştiu ca mătuşă, studentă, om de rând, redactor, aş vrea să ştiu dacă omul din biserica în care vreau să intru are apucături cu şi despre organele genitale ale copiiilor.

Mami, mă duc la joacă

E grotesc şi peste măsurile mele să înţeleg de ce un ”senior” vrea să se f**ă cu un copil. Ce naiba măăăăi! E copil. Mâini mici, picioare mici, ochi mici, corp mic. Şi da, o femeie aude, de la copilul ei, cel mai des propoziţia ”mami, mă duc la joacă”. Îţi lasă un gust atât de amar când afli că pedofilii folosesc termenul de joacă <JOÁCĂ s. f. Joc (1), distracţie (copilărească). – Din juca (derivat regresiv)> pentru satisfacţii sexuale.

Şi la fel cum nu îi tolerez pe ăia de 38 de ani ce vin la ”combinat” în faţa porţii de liceu,”hai pepuşe să te scot la suc”, cu atât mai puţin nu pot să trec cu vederea un preot ce nu doar că scoate copilul la îngheţată, ci vrea să îi vadă ciocanul, mai ales dacă e spălat sau nu.

Pe partea de legi vorbim ca despre avioane. Degeaba. Tot românul are pretenţii unele decente, altele scoase din  basme. ”Eu nu vreau ca al meu copil să crească într-o lume bla-bla sau într-o comunitate bla-bla”. Umilă, vă recunosc că mă bag şi eu în ecuaţie şi completez propoziţia. Chiar vrem să ne protejăm copii, şi chiar e trist că trebuie să îi protejăm de locaşurile de rugăciune.

Instinctul de femeie, poate lupoaică… instinctul de bărbat, poate leul din junglă scoate din noi acea latură protectivă. Vă rog să mă iertaţi, dar încă nu găsesc o pedeapsă potrivită pentru pedofili. Mă tot gândesc de la castrare la metode de tortură medievale, închisori sau cum ştiu că se practica în mediul rural din Turcia- omorâţi cu pietre. Dar pentru ultima ajungem la zicala ”cel fără de păcat să dea cu piatra primul”, şi  zău că ne-am încurca mai tare.

Şi-nchei uşor. Celor ce s-au dus la Arhiepiscopia de la Alba Iulia, în acea zi de luni, să-l aplaude, aclame şi să-i cânte pricesne ori să recite rugăciuni în cor pentru Cristian Pomohaci le cer să-și toarne gheaţă în cap că s-au prostit de la căldură. Înregistrarea cu scumpul lor idol nu e o făcătură. Adevărul trebuie să iasă la iveală şi de pedofili trebuie să ne ferim… măcar copiii.

Precizări, că sigur vor fii comentarii: Nu am nici cea mai mică problemă cu persoanele homosexuale, dimpotrivă (viaţa e prea scurtă). Nu cred că dacă un preot este homosexual trebuie decăzut din drepturi.