Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis la sfârşitul acestei săptămâni ca magistratul clujean Gabriel Năsui să fie judecat într-un proces penal la Curtea de Apel Târgu Mureş. Decizia a venit ca urmare a cererii procurorilor DNA care vor să îl trimită în judecată pe magistrat. Năsui a avut probleme după ce a fost descoperit că a judecat procesul unui prieten. Iniţial a fost exclus din magistratură, dar în urma unei contestaţii a fost reprimit, sancţionat disciplinar, iar acum face legea din nou în cadrul Curţii de Apel Cluj.

 

În data de 8 iunie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca un eventual proces penal care îl vizează pe judecătorul clujean Gabriel Năsui să fie judecat la Târgu Mureş. Decizia ÎCCJ vin după ce procurorii DNA au făcut o solicitare în acest sens.”În baza art.76 Cod procedură penală, admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, privind pe inculpatul Năsui Gabriel Adrian. Desemnează Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în situaţia în care se va emite rechizitoriul în dosarul nr.127/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată minuta soluţiei dată de ÎCCJ.

Potrivit surselor judiciare, DNA a făcut această solicitare pentru a se asigura că, din colegialitate, magistraţii clujeni nu îl vor ”albi” pe judecător.

Printre mai multe acuzaţii aduse în mass-media la adresa judecătorului Năsui se numără şi cea a judecării unui proces în care una dintre părţi era unul dintre amicii lui, care a şi câştigat procesul. După ce a fost dezvăluit acest lucru, Inspecţia Judiciară s-a sesizat şi s-a luat decizia excluderii din magistratură a lui Năsui.

Însă, el a contestat soluţia CSM la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa superioară a transformat excluderea lui Năsui într-o mutare disciplinară la Alba Iulia pentru 6 luni. Pentru magistraţii de la Înalta Curte nu a contat decât un singur lucru: dacă excluderea din magistratură a judecătorului clujean ar fi fost menţinută s-ar fi creat un precedent periculos pentru tagma robelor şi chiar ei ar fi fost în pericolul prin care Năsui a trecut.

 

Judecătorul în chiloţi din cada cu bulbuci

Pe 20 august 2012, Inspecţia Judiciară a CSM a publicat o informare privind ultima sesizare la adresa judecătorului clujean Gabriel Năsui. “Ca urmare a publicării în mass-media a unor informaţii şi imagini referitoare la existenţa unei presupuse legături de prietenie între domnul  judecător Gabriel Năsui de la Curtea de Apel Cluj şi un om de afaceri care este implicat în unele dosare judecate de magistrat, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, demarând verificări cu privire la aspectele de conduită semnalate. Verificările sunt efectuate în temeiul art. 45 şi următoarele din Legea  317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin Legea nr. 24/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 51/23. 01. 2012”, arată comunicat CSM.

Mai multe cotidiane centrale şi locale au publicat fotografii cu judecătorul Gabriel Năsui şi omul de afaceri Cristian Baboş într-un hotel de cinci stele din Saint Moritz. Presa a scris că vacanţa în renumita staţiune din Elveţia ar fi avut loc în ianuarie 2009, iar peste o lună şi jumătate, pe 2 martie, judecătorul Gabriel Năsui a dat o sentinţă în baza căreia Cristian Baboş urma să primească peste 746.000 de euro într-un litigiu comercial. Magistratul clujean a negat că l-ar cunoaşte pe Baboş şi că ar fi fost cu el în Elveţia

Aceasta nu este prima abatere a judecătorului clujean. El a judecat un proces în care era parte societatea comercială SC Bogdi la care soţia lui, Bogdana, are acţiuni împreună cu familia ei, Adriana (mama), Dragoş (fratele) şi Petru Tomoioagă (tatăl). Socrul judecătorului clujean este un politician şi om de afaceri din Baia Mare. Este implicat în afaceri cu lemn şi a candidat la postul de primar al municipiului Baia Mare din partea Partidului Verde.


Norocos în imobiliare, ghinionist în altele

După ce a judecat procesele în care apare prietenul lui, pentru Năsui a urmat o perioadă de “boom” imobiliar. În 2007, judecătorul era posesorul unui apartament cumpărat, apoi în 2009 şi-a mai cumpărat un apartament, în 2010 o casă iar în 2011 a avut bani pentru a renova şi extinde casa. El spune că cumpărarea casei a fost posibilă prin “forţe proprii” şi cu ajutorul unui împrumut (de 85.000 de euro) la bancă, care de altfel şi apare în declaraţia de avere.


 

Pe vremea Securităţii lui Năsui i se spunea Cotabiţă

Judecătorul Gabriel Adrian Năsui a avut legături cu Securitatea în tinereţe, conform dosarelor studiate de către CNSAS. Misiunea sa era de a-l ţine sub observaţie pe un profesor de la Liceul “Gheorghe Şincai” din Cluj Napoca, aşa cum reiese din Adeverinţa CNSAS 540/29.05.2008.

“În baza notei de constatare nr. S/DI/I438 din data de 12.05.2008, întocmită de către direcţia de specialitate, din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul Năsui Gabriel a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii în perioada 1989 – 1991, pentru supravegherea informativă a unui profesor din cadrul Liceului “Gheorghe Şincai”, având numele conspirativ “Cotabiţă” […] Deşi domnia sa a semnat la data de 18.05.1989 – “Angajament”, nu se regăsesc documente care să ateste transmiterea de informaţii securităţii de către domul Năsui Gabriel, astfel încât să se poată circumscrie noţiunii de colaborator al Securităţii aşa cum este aceasta definită în art. 2. Lit. b şi c din O.U.G. nr. 24/2008.” Pe baza documentelor studiate, CNSAS consideră că lui Năsui Gabriel nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.