„Anul 2013 a debutat însă cu provocări în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, atât sub aspectul interpretării şi aplicării sale, cât şi din perspectiva logisticii implementării sale. De curând s-a încheiat o etapă semnificativă şi anume adoptarea legii de punere în aplicare a Codului de procedură penală, ultimul pilon al reformei puterii legiuitoare ce va avea reale valenţe în plan jurisprudenţial”, precizează ÎCCJ.
Potrivit sursei citate, în dialogul interinstituţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei au găsit modalităţile cele mai eficiente în asigurarea comunicării cu puterea legiuitoare pentru elaborarea unor acte legislative cât mai predictibile.
sursa: Agerpres