Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe luni judecarea apelului în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Apelul în acest dosar a fost declarat atât de procurorii DNA, cât şi de către inculpaţi.

Procesul a fost repartizat unui complet format din cinci judecători, condus de Iulian Dragomir.

Pe 21 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Alte condamnări în dosar:

– Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman – 3 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare cu executare;

– Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 de ani;

– Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman – 3 ani închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 5 ani pentru abuz în serviciu;

– Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, pentru abuz în serviciu – 3 ani cu suspendare sub supraveghere cu un termen de încercare de 5 ani;

– Valentina Mirela Marica, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei – 3 ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;

– Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria – 3 ani închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de 5 ani;

– Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare – un an închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani;

– Anisa Niculina Stoica – un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani;

– Adriana Botorogeanu – 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 4 ani.

Judecătorii de la Înalta Curte au decis încetarea procesului penal în cazul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, aceasta achitând prejudiciul în cauză. De asemenea, în cazul inculpatei a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 de lei.

Instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de DGASPC Teleorman şi i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Stoica Anisa Niculina şi Botorogeanu Adriana), fiecare în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu.

„Constată că, din suma de 108.612 lei reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica”, se arată în decizia primei instanţe.

* În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.