Înalta Curte de Casație și Justiție va desemna, joi, prin tragere la sorți, magistrații care vor face parte din completurile de 5 judecători pentru anul 2019, altele decât cele desemnate deja pentru dosarele din data de 13 decembrie.

„La data de 3 ianuarie 2019, orele 10:00, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc, în ședință publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completurilor de 5 judecători pentru anul 2019”, se arată într-un comunicat al Instanței supreme din data de 28 decembrie 2018.

Noilor completuri desemnate prin tragerea la sorți de joi nu le vor fi repartizate dosare precum cel al lui Liviu Dragnea, Sebastian Ghiță, Toni Greblă sau Călin Popescu Tăriceanu, cauze repartizate deja prin tragerea la sorți din decembie anul trecut. O primă înfățișare în aceste dosare a avut loc deja în data de 19 decembrie, ele fiind amânate pentru a doua jumătate a lunii ianuarie.

Judecătorii CSM au stabilit la finele anului, ca toate dosarele repartizate la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, în 13 decembrie, să fie judecate în 2019 de aceiaşi judecători, fără a fi organizată o tragere la sorţi și în privinţa lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here