Composesoratul Muntele Băișorii stă pe un butoi de pulbere. Membrii composesori se tem că vor rămâne fără niciun petic de pământ, după ce Maria Cirebea s-a instalat ilegal la conducerea structurii și a început să organizeze composesoratul după bunul plac, să parceleze terenurile și să le închirieze anumitor persoane fizice sau societăți comerciale. Cu toate că vorbim despre o zonă turistică, care s-a dezvoltat extrem de mult în ultima perioadă, oamenilor nu le-au fost repartizați niciodată bani sau lemne de foc în cei 23 de ani de funcționare, ba chiar au fost nevoiți să lupte în instanță pentru a-și recăpăta drepturile.

Cuprinzând o suprafață de terenuri și pășuni de 811 ha, Composesoratul Muntele Băișorii a fost înființat în anul 2000, avându-i la conducere pe Minodora Luca ( fostul primar al comunei Băișoara) –  în calitate de președinte, Visalon Țolea – vicepreședinte, Ioan Grozav – secretar și Liviu Grozav – casier. La acea vreme, membrii composesori își propuneau ca imobilele care erau situate în intravilanul Statiunii Turistice Muntele Baisorii să fie parcelate în vederea construirii de obiective turistice. Zis și făcut! Imobilele au fost parcelate, închiriate și subinchiriate anumitor persoane fizice și juridice în schimbul unor sume infime.  

Relația dintre composesorat și Cirebea, un fel de:

„dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”

Zona s-a dezvoltat, au apărut investitori, însă conturile composesoratului au rămas la fel de goale, cel puțin în înscrisurile oficiale. Începând cu anul 2008, Cirebea Maria s-a pus stăpână pe asociație, devenind secretar, în ciuda faptului că aceasta nu avea dreptul să ocupe această funcție pentru că nu deținea calitatea de membru composesor. Tot de atunci, Composesoratul Muntele Băișorii a fost condus de diferite persoane care s-au instalat ilegal în consiliul director, au fost convocate Adunări Generale ale Asociaților de către anumite persoane care nu erau mandatate să facă acest lucru și au fost încheiate procese verbale fără a se ține cont de prevederile legale. Maria Cirebea a fost acuzată de nenumărate ori de membrii composesori că este mână în mână cu mafia pădurilor din Apuseni și cu toate că au avut loc defrișări masive în zonă, nu s-a luat în calcul despăgubirea membrilor. Aceasta motiva la acea vreme că banii proveniți din vânzarea materialului lemnos sunt valorificați pentru a achita paza pădurii. 

Abuzurile venite din partea Mariei Cirebea au continuat până în prezent sub diferite forme, la fel de nocive. Aceasta a ținut cu dinții de orice funcție pe care fie a primit-o cu ajutorul rudelor ajunse între timp în consiliul director al Composesoratului Muntele Băișorii fie și-a însușit-o ilegal, semn că veniturile au fost și sunt pe măsură. Aceasta a început „cariera” în funcția de secretar, însă, potrivit membrilor composesori, un raport al comisiei de verificare din cadrul Prefecturii dezvăluie că Maria Cirebea nu a putut dovedi cu acte că deţine funcţia de secretar. În ciuda acestui fapt, Cirebea a semnat acte, efectua plățile și închiria terenurile din proprietatea composesoratului. 

A întocmit și semnat zeci de contracte fără să aibă acest drept

Membrii composesori au acționat-o în instanță pe Maria Cirebea în anul 2016, cerând magistraților să constate lipsa calității de membru, respectiv de secretar al acesteia. În anul 2018, magistrații de la Judecătoria Turda au stabilit că Maria Cirebea nu are calitatea de membru composesor și  nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa funcția de secretar. Decizia a fost atacată cu cu apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Cluj, însă magistrații au menținut definitiv decizia primei instanțe în iunie 2020.  Instanța a obligat-o pe Maria Cirebea  să predea toate documentelor referitoare la Composesoratul Muntele Băişorii către reclamantul Visalon Țolea în vederea convocării AGA, acesta urmând a exercita drepturile şi obligaţiile care privesc composesoratul, până la data constituirii organelor de administrare.

„S-a reținut că activitatea Composesoratului Muntele Băișorii este gestionată de pârâta Cirebea Maria, cu toate că s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că aceasta nu deține calitatea de secretar în cadrul Composesoratului. Instanța nu a putut valida apărările pârâtei potrivit cărora aceasta trebui să rămână în posesia documentelor în calitate de custode, din moment ce însăși pârâta a recunoscut (răspuns interogatoriu î. nr. 2,) și ansamblul probatoriului a confirmat că, în concret, pârâta încheie acte juridice în numele composesoratului și îi conduce întreaga activitate. Analiza calității gestiunii nu este relevantă în cauză, câtă vreme se pune în discuție legitimitatea desfășurării acestei activități. (…) În concluzie, s-a constatat că, fiind în posesia documentelor aparținând composesoratului, pârâta desfășoară, în concret, o activitate de administrare care, potrivit statutului, reprezintă atribuția membrilor consiliului de administraţie.

În continuare, s-a reţinut că potrivit art. 13 alin.1 lit. a) din Statutul Composesoratului Muntele Băișorii, constituie atribuția exclusivă a adunării generale următoarele alegerea cu majoritatea drepturilor composesorale pe o perioadă de 5 ani a membrilor consiliului de administrație și revocarea acestora. În cauză, din analiza dosarului nr. 3932/328/2011, rezultă că ultima conducere a fost validată de către Judecătoria Turda prin încheierea nr. 1381/2011 pronunțată la data de 28.06.2011.

Din ansamblul probatoriului administrat, s-a reținut că, în prezent, mandatul membrilor Consiliului de Administraţie al Composesoratului a expirat, impunându-se alegerea de noi membrii. De asemenea, după cum s-a arătat mai sus, în concret, membrii composesoratului sunt în imposibilitate de a convoca adunarea generală. (…) Rezultă că reclamantul Țolea Visalon are calitatea de membru fondator al composesoratului. Prin urmare, se impune a se da efect dispozițiilor art. 210 alin. 1 C.civ., redate mai sus.”, arată motivarea instanței. 

Cu toate că Maria Cirebea era obligată încă din anul 2020 să predea toate documentele referitoare la Composesoratul Muntele Băişorii către reclamantul Visalon Țolea, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. 

Cirebea s-a angajat pe postul de „manager-administrator produse alimentare”… să mai vândă niște gogoși

Văzând că există posibilitatea să fie scoasă din schemă, Maria Cirebea s-a angajat, la data de 3 decembrie 2020, la composesorat pe postul „manager-administrator produse alimentare”, chiar dacă funcția nu are nicio legătură cu asociația. Probabil Grozav Ilie, cel care a încheiat contractul în numele composesoratului s-a gândit că aceasta se pricepe să vândă castraveți grădinarului și i-a găsit un post pe măsură. Nici Grozav Ilie nu este curat ca lacrima. Acesta a fost vicepreședintele composesoratului, apoi, după demisia fostului președinte a ajuns la conducere. A rămas în funcția de președinte ani buni ilegal, cu încălcarea statutului asociației care prevede că vicepreședintele poate prelua atribuțiile președintelui pentru o perioadă de un an, apoi se impune organizarea unor alegeri. Mișcarea a fost extrem de convenabilă pentru Maria Cirebea, fiind de aceeași parte a baricadei cu Grozav.  În anul 2022, Composesoratul Muntele Băișorii a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Cirebea, prin care solicita instanței să dispună suspendarea contractului individual de muncă încheiat între asociație și aceasta, în baza procesului verbal al adunării generale din 28 noiembrie 2020. Proces verbal care, de altfel, a fost întocmit ilegal și anulat de către instanţa de judecată. Cu toate că instanța de fond a respins cererea, magistrații de la Curtea de Apel Cluj i-au dat dreptate composesoratului, emițând o sentință favorabilă. 

„Curtea reține că, în fapt, s-a solicitat suspendarea contractului de muncă încheiat la data de 03.12.2020 (f. 84-87, dos. fond), dată fiind conduita intimatei caracterizată de întreprinderea unor acțiuni apte să prejudicieze interesele Composesoratului Muntele Băișorii. 

Astfel, se susţine că, în temeiul contractului de muncă a cărui suspendare se cere, intimata încheie acte în numele composesoratului, cu toate că are cunoștință de faptul că îi este contestat dreptul de reprezentare. 

Încheierea actelor enunțate prin pozițiile exprimate de apelantă se referă cu precădere la acte precum sunt cele de dezmembrare terenuri aparținând composesoratului și de locațiune, încasând astfel contravaloare chiriei. Mai mult, se susţine și existența unei executări silite demarate ca urmare a unor contracte încheiate cu intimata în numele composesoratului. (…) Din înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă că intimata a încheiat anumite contracte în numele Composesoratului Muntele Băișorii (f. 89-92 dos. fond), de închiriere, de concesiune, contracte care, aparent, se suprapun peste situaţii stabilite anterior între composesorat şi alte persoane, ajungându-se la multiple situații litigioase, care sunt de natură să conducă, sau chiar au condus deja, la obligarea reclamantului apelant la plata de cheltuieli de judecată în sume ce nu sunt neglijabile, cu pronunţarea unor obligaţii de a face în sarcina composesoratului, în urma intervenţiilor pârâtei în raporturile juridice stabilite între composesorat şi terţi anterior preluării de către aceasta a rolului de reprezentant al composesoratului. (…) Curtea constată că, deşi este adevărat că contractul individual de muncă s-a încheiat cu data de 03.12.2020 (fila 84 dosar tribunal), iar contractele de închiriere şi concesiune invocate de apelanta reclamantă prin cererea de chemare în judecată datează din iunie 2020, octombrie 2016 şi respectiv, iulie 2020 (filele 89-91 dosar tribunal), această anterioritate a contractelor încheiate de pârâtă în numele composesoratului se constituie într-un argument a fortiori ratione (cu atât mai mult) în favoarea constatării urgenţei: dacă în perioada în care pârâta nu avea încheiat cu contractul individual de muncă pentru poziţia de manager-administrator, aceasta a procedat la încheierea acestor contracte în vederea angajării voinţei composesoratului, cu atât mai mult se profilează necesitatea şi urgenţa unei suspendări a contractului individual de muncă, care ar da acesteia aparenţa legitimităţii angajării voinţei composesoratului în încheierea unor noi astfel de contracte de închiriere şi concesiune.”, se arată în motivarea Curții de Apel Cluj.

Magistrații de la Curtea de apel Cluj au stabilit în cele din urmă admiterea apelului formulat de Composesoratul Muntele Băișorii arătând că „pentru prejudiciile cauzate deja nu se mai poate vorbi de prevenție, pentru situațiile viitoare, admiterea ordonanței președințiale este singura variantă de contracarare a împrejurărilor apte să atragă noi pagube în sarcina apelantului”.

Secretar, administrator, iar acum…președinte

Maria Cirebea nu se dezminte nici după al doilea proces pierdut. Acesata susține că a fost aleasă în funcția de președinte al composesoratului în anul 2018, printr-o hotărâre a adunării generale, însă procesul verbal care prin care aceasta a fost aleasă a fost contestat, pe motiv că persoana care a convocat adunarea generală nu era mandatată să facă acest lucru.  

Composesoratul Muntele Băișorii încearcă să se adune și să facă ordine după prăpădul provocat de Maria Cirebea. Aceștia au demarat procedurile de validarea a noilor organe de conducere alese de membrii composesori în urma organizării unei adunări generale legal întrunite, convocată de către Visalon Țolea, cel care a fost mandatat de către judecători să facă acest lucru. 

Reporterii Gazeta de Cluj au contactat-o telefonic pe Maria Cirebea pentru a-i cere un punct de vedere în legătură cu situația de la Composesoratul Muntele Băișorii, însă aceasta ne-a transmis că nu dorește să facă declarații publice până cu se finalizează diferite procese de pe rolul instanțelor de judecată. 

„Am ceva procese și aș prefera să tac până termin.”, a transmis Maria Cirebea. 

Maria Cirebea susține că nu a reușit să le dea membrilor composesori numai „câteva lemne” la un moment dat pe motiv că banii Composesoratului au fost cheltuiți în urma proceselor deschise pe rolul instanțelor de judecată. Însă aceasta nu s-a oprit din a încheia contracte în defavoarea composesoratului, care atrăgeau noi procese și noi cheltuieli. 

Cum a luat naștere Composesoratul Muntele Băișorii

Potrivit statutului, Composesoratul Muntele Băișorii a fost constituit la data de 17 aprilie 1901. Pădurile și pășunile au fost folosite în comun de moșieri și iobagi. În 1836 a fost adoptată legea privind separarea pădurilor comunale în păduri moșierești și composesoratul iobagilor din Muntele Baisorii. 

„Numele composesorilor și proporțiile cuvenite au fost stabilite în scris, iar listele urmașilor se găsesc la Cartea funciara Extras CF nr. 230 Comuna Muntele Băișorii. În 1931 s-a operat în cartea funciara și s-a dat dreptul de proprietate composesoratului de pădure și pasune din Comuna Muntele Baisorii, care s-a făcut conform procesului verbal nr. 321 din 19 august 1902. Acest CF a stat drept bază la stabilirea listelor composesorilor de azi l0 mai 2000, aceștia fiind urmașii celor amintiți în CF 230, Proporțiile composesorilor au fost stabilite de către o comisie aleasă la ședința comunală. Averea composesoratului de află la anexa nr. 1 și tabelul nominal cuprinzând foștii membri mostenitorii acestora din composesorat cărora 1i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera conform anexei 54. 

Composesoratul de pădure și pășune din Comuna Muntele Băișorii a funcționat până în anul 1951, cand a trecut abuziv în proprietatea statului, fără acordul membrilor composesori. De atunci aceste proprietăți au fost folosite de către Ocolul Silvic Turda”, se arată în statutul composesoratului.

1 COMENTARIU

  1. Vai. Pai ce justite e asta? Inchisoare cu executare trebuia pentru femeia aia si pentru gashca ei. Pai uz de fals intelectual, uz de acte false, abuz in functie, furt, si eu nu stiu toate infractiunile facute de ea. Ce tara e asta in care oricine se poate pune director peste prorietea oamenilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.