Primăria Huedin percepe chirie pe nişte garaje care sunt construite pe un teren particular. Proprietarul terenului, Eugen Agrijan este obligat să plătească impozit pe acest teren. Chiar dacă este împotriva legii, primăria din Huedin percepe o chirie pe un teren care nu este proprietatea acesteia. De asemenea, se pare că reprezentanţii primarie au reuşit să elibereze autorizaţii de construcţii a garajelor pe un teren pe care aceasta nu are acte de proprietate.

În anul 1996, când oraşul Huedin era condus de Nicolae Chiş, în P-ţa Victoriei a fost aprobată construcţia a 15 garaje, pe terenul aflat în spatele unor blocuri. Persoanele care au construit garajele respective au primit autorizaţii de construire de la primărie. Chiar dacă o parte dintre aceste autorizaţii sunt definitive, iar altele provizorii, proprietarii garajelor plătesc de ani buni primăriei chirie pentru terenul pe care se găsesc construcţiile. Însă, Eugen Agrijan a devenit proprietarul unei suprafeţe de teren de aproximativ 1500 mp. După ce a intrat în posesia terenului, Agrijan a construit un restaurant, proprietate personală. Problema este că între acest restaurant şi casa din stânga imobilului există un drum care ajunge la blocurile din spatele restaurantului. Locatarii blocului se văd nevoiţi să treacă zilnic pe proprietatea lui Agrijan, deoarece mai demult, acel drum era o cale de acces în curtea interioară.

A câştigat terenul şi în instanţă

La solicitările noastre, Eugen Agrijan ne-a arătat documentele care îi conferă dreptul de proprietate, extrasul CF şi hotărârea judecătorească prin care proprietatea este a sa. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare „subsemnaţii vânzători vindem cumpărătorului, Eugen Agrijan, cotele noastre de proprietate, de câte ½ parte pentru fiecare, reprezentând întreg dreptul nostru de proprietate asupra imobilelor: teren intravilan, în suprafaţă de 335 mp şi teren, în suprafaţă de 878 mp, situate în Huedin, judeţul Cluj, întăbulate în CF nr. 300 a localităţii Huedin, proprietatea noastră de sub B 30, dobândită cu titlu de moştenire, ca bun propriu”.  Eugen Agrijan a declarat că abia în anul 2007 s-a putut face contractul de vânzare-cumpărare deoarece fosta proprietară a terenului a murit şi s-a făcut succesiune. „Până nu s-a făcut succesiunea nu am putut cumpăra legal terenul. O anumită sumă de bani le-am dat-o înainte, iar pe urmă am plătit restul de bani. Eu sunt acum proprietarul acestui teren”, a specificat Agrijan. Prin extrasul de Carte Funciară se pot observa cele două bucăţi de teren care au fost cumpărate. Prima bucată de teren a avut 335 de mp, iar cea de-a doua a fost de 878 mp. Astfel, Tribunalul decide în numele legii că: „respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul oraşul Huedin împotriva Sentinţei civile nr 818 din 20.10.2008, al Judecătoriei Huedin, pe care o menţine în totul. Respinge cerea intimaţilor privind cheltuielile de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă”.

Are dreptul la proprietate

După ce Judecătoria Huedin i-a dat câştig de cauză lui Agrijan, respectivul teren a devenit proprietatea personală a acestuia. După cum am menţionat mai sus, pe acest teren se află un bloc şi şapte garaje. Având în mână actele care-i conferă dreptul de proprietate, Agrijan a trimis notificări prin care le-a dat localnicilor un termen de trei zile ca să-şi dărâme garajele aflate pe proprietatea sa. Revoltaţi de situaţia apărută, proprietarii garajelor au mers la primărie unde au cerut să se ia măsuri pentru a se rezolva această problemă. Soluţia pe care primăria a găsit-o a fost aceea de a-l da în judecată pe Eugen Agrijan, invocând mai multe motive. „Am cumpărat terenul, am câştigat în instanţă, iar primăria m-a dat în judecată deoarece ei doresc să împiedice să am acest teren. De un an de zile mă tot judec  cu ei”, a declarat Agrijan. Potrivit actualului proprietar al terenului, drumul „făcut” de locatarii blocului este unul făcut abuziv. Acum câţiva ani mai exista un drum, însă pe drumul respectiv este construit o casă. „Trebuia să mai fie un drum. Însă acum se află o casă construită acolo. Primăria a eliberat o autorizaţie greşită, iar omul şi-a făcut casă prin zona aceea. Totuşi, pentru a nu avea conflicte cu proprietarii blocului, cel care şi-a făcut casa a dat câţiva metri din proprietatea sa pentru a se face un drum locuitorilor de la blocuri”, a continuat Agrijan.

Primăria se tot judecă

După ce extrasul CF s-a eliberat pe numele lui Eugen Agrijan, primăria Huedin i-a intentat acestuia din nou un proces, susţinând că terenul este de fapt al primăriei. Însă, dreptatea a fost de partea proprietarului, iar primăria a pierdut procesul de la Judecătoria din Huedin. Cu toate acestea, proprietarii garajelor continuă să plătească în continuare chiria anuală către primărie. „Am văzut o chitanţă prin care aceşti locatari plătesc chirie primăriei pe garaj şi pe teren de asemenea. Şi eu plătesc impozit pe terenul meu. Ce înseamnă acest lucru? Că primăria primeşte bani din două părţi”, a afirmat Agrijan. În prezent Eugen Agrijan se judecă cu primăria şi cu locatarii blocului aflat pe terenul său. Primăria doreşte să se pronunţe o hotărâre prin care „să se constate nulitatea parţială a CM nr. 180-14.09.2007, rectificarea CF 300 Huedin, prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor în baza unui act nevalabil”. De asemenea primăria doreşte „reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea fostului CAP Huedin în cotă nedeterminată şi să constate nulitatea absolută parţială a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţi”.

Primăria nu se lasă

În prezent primăria se judecă cu proprietarul terenului, cu toate că Judecătoria din Huedin i-a dat câştig de cauză lui Agrijan. Pentru a închide gura locatarilor, primăria Huedin a ales să-i reprezinte în procesul cu Agrijan pe aceştia. „Este o chestie privată această problemă. Procesul este extrem de complicat, iar momentan suntem în proces cu Eugen Agrijan. Noi îi reprezentăm şi pe proprietarii garajelor”, a declarat primarul din Huedin, Mircea Moroşan. Acesta a mai specificat faptul că în cazul în care legea zice că Agrijan are dreptate, atunci garajele vor fi dărâmate. „Dacă va câştiga definitiv o să luăm măsuri. Prima dată s-a câştigat prin neprezentare, deoarece noi am respins participarea”, a mai declarat primarul. Potrivit actualului primar al localităţii Huedin, primăria nu are aproape nimic întăbulat şi nu are aproape nici un teren. „Nu ştiu ce s-a întâmplat până am venit eu la primărie. Primăria nu are aproape nimic întăbulat, nici un teren pentru că până acum fiecare „a muşcat” din ce a putut” a mai continuat Moroşan. Cu toate acestea se speră ca primăria să găsească soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Cum vor fi despăgubiţi proprietarii garajelor şi din ce bani, rămâne ca tot primăria să decidă, aşa cum a decis să elibereze autorizaţii de construcţie pe un teren pe care primăria nu avea acte de proprietate.

Beatrice Golondzac

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.