Neregulile grave de la Composesoratul Muntele Băișorii ies încet, încet la iveală. Magistrații de la Tribunalul Cluj au constatat nulitatea contractului prin care Maria Cirebea, femeia acuzată de membri composesori că a stârpit resursele asociației, s-a angajat pe postul de „manager-administrator produse alimentare” în cadrul composesoratului.

În ciuda faptului că postul nu avea nicio legătură cu activitatea Composesoratului Muntele Băișorii, Cirebea a reușit să se angajeze cu ajutorul lui Ilie Grozav, un personaj care a jucat ani la rând după cum a cântat femeia. 

În vara anului 2022, Composesoratul Muntele Băișorii a dat-o în judecată pe Maria Cirebea, solicitând magistraților de la Tribunalul Cluj să constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă încheiat între asociație și aceasta, în baza procesului-verbal al adunării generale din 28 noiembrie 2020. Proces verbal care, de altfel, a fost întocmit ilegal și anulat de către instanţa de judecată. De asemenea, composesoratul a solicitat instanței să o oblige pe Maria Cirebea la restituirea salariilor încasate în baza contractului ilegal. 

După aproape doi ani, la data de 5 martie 2024, magistrații au constatat nulitatea contractului, însă nu au obligat-o pe Maria Cirebea să dea banii încasați înapoi. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta și în consecință: Constată nulitatea Contractului individual de muncă nr. 1/03.12.2020, încheiat între reclamanta, în calitate de angajator, şi pârâta , în calitate de angajat. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea salariilor încasate în baza acestui contract.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Cum s-a infiltrat Maria Cirebea în composesorat

Începând cu anul 2008, Maria Cirebea s-a pus stăpână pe Composesoratul Muntele Băișorii, devenind secretar, în ciuda faptului că aceasta nu avea dreptul să ocupe această funcție pentru că nu deținea calitatea de membru composesor. Tot de atunci, asociația a fost condusă de diferite persoane care s-au instalat ilegal în consiliul director, au fost convocate Adunări Generale ale Asociaților de către anumite persoane care nu erau mandatate să facă acest lucru și au fost încheiate procese verbale fără a se ține cont de prevederile legale. După ce s-a văzut la cârma structurii, Maria Cirebea a început să organizeze composesoratul după bunul plac, să parceleze terenurile și să le închirieze anumitor persoane fizice sau societăți comerciale la sume infime.

Femeia a confundat Composesoratul Muntele Băișorii cu un bun propriu. Astfel, membri composesori susțin că, într-un mod nociv și abuziv, aceasta a ținut cu dinții de orice funcție pe care fie a primit-o cu ajutorul rudelor ajunse între timp în consiliul director al Composesoratului Muntele Băișorii, fie și-a însușit-o ilegal. În anul 2020, magistrații de la Tribunalul Cluj au stabilit cu titlu definitiv că Maria Cirebea nu deține calitatea de membru composesor și, prin urmare, nu poate ocupa funcția de secretar al asociației, pentru că nu îndeplinește condițiile legale. 

Instanța a obligat-o pe Maria Cirebea  să predea toate documentelor referitoare la Composesoratul Muntele Băişorii către Visalon Țolea în vederea convocării AGA, acesta urmând a exercita drepturile şi obligaţiile care privesc composesoratul, până la data constituirii organelor de administrare.

Funcția de „manager-administrator produse alimentare”, colacul de salvare al Mariei Cirebea

Pentru că a simțit că pierde controlul asupra structurii care i-a adus venituri consistente, Maria Cirebea s-a angajat, la data de 3 decembrie 2020, la composesorat pe postul „manager-administrator produse alimentare”, chiar dacă funcția nu are nicio legătură cu asociația. Probabil Grozav Ilie, cel care a încheiat contractul în numele composesoratului, s-a gândit că aceasta se pricepe să vândă gogoși destul de bine, dacă tot a ajuns atât de departe, și i-a găsit un post pe măsură.  Contractul a fost suspendat printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Cluj din data de 5 octombrie 2022, în urma unui proces intentat de Composesoratul Muntele Băișorii. Instanța a reținut că Maria Cirebea „se erijează a fi reprezentant al Composesoratului Muntele Băișorii, ceea ce este contrar mai multor hotărâri judecătorești definitive și reprezintă un abuz continuu din partea sa”. La acea vreme, membri composesori au văzut că resursele structurii sunt exploatate fără măsură și au dorit să stopeze și să prevină potențialele prejudicii generate de contractul din decembrie 2020, până la soluționarea definitivă a dosarului în care se cere anularea contractului. 

„Se observă chiar din contractul de muncă depus de către intimată faptul că acesta încalcă în mod evident cele statuate prin hotărârile menționate prin cererea introductivă de instanță și totodată prezintă un motiv de nulitate absolută referitor şi la scopul pentru care a fost înființată această entitate juridică. (…) Se are în vedere, în acest sens, că existenţa unei aparenţe de drept care să permită pârâtei să angajeze composesoratul în acte juridice, fără a avea în mod real împuternicirea composesoratului, acordată de către organele sale statutare, determină o situaţie de incertitudine şi deschide posibilităţi nenumărate de a se afecta patrimoniul acestuia, prin acte de administrare de felul celor deja încheiate, fără a exista o previzibilitate asupra modului şi a perioadei în care acestea vor putea, eventual, să fie contracarate. Toată situaţia presupune o atenţie permanentă din partea composesoratului, de a urmări situaţia imobilelor sale şi de a iniţia noi şi noi acţiuni în instanţă, ceea ce nu se poate considera că s-ar încadra în categoria situaţiilor juridice previzibile şi posibil de reparat.”, au motivat magistrații de la Curtea de Apel Cluj. 

Femeia încă încearcă să rămână la conducerea composesoratului

Maria Cirebea nu se dezminte și nu se ține agățată de Composesoratul Muntele Băișorii precum un scai. Acesata susține că a fost aleasă în funcția de președinte al composesoratului în anul 2018, printr-o hotărâre a adunării generale, însă procesul verbal care prin care aceasta a fost aleasă a fost contestat, pe motiv că persoana care a convocat adunarea generală nu era mandatată să facă acest lucru.  

Maria Cirebea a fost acuzată de nenumărate ori de membrii composesori că este mână în mână cu mafia pădurilor din Apuseni și cu toate că au avut loc defrișări masive în zonă, nu s-a luat în calcul despăgubirea oamenilor. Aceasta motiva la acea vreme că banii proveniți din vânzarea materialului lemnos sunt valorificați pentru a achita paza pădurii. Cu toate că vorbim despre o zonă turistică, care s-a dezvoltat extrem de mult în ultima perioadă, oamenilor nu le-au fost repartizați niciodată bani sau lemne de foc în cei 23 de ani de funcționare, ba chiar au fost nevoiți să lupte în instanță pentru a-și recăpăta drepturile.

1 COMENTARIU

  1. Iar v-ați trezit după război. S-au concesionat sute de terenuri moca și ce credeți ca se mai rezolva? Voi știți cine sunt cei cărora li s-au dat terenuri și care sunt și defrișate deja , fără nici un fel de autorizații?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.