300.000 de hectare de pădure au fost tăiate în România în perioada 2001-2016, potrivit unei platforme online denumite Global Forest Watch, care publică hărți interactive pe baza imaginilor furnizate de sateliți ai NASA, scrie pressone.ro.
Datorită acestei platforme, putem înțelege și urmări, pe orice regiune dorită, fenomenul deforestării din România.
Județele în care s-a tăiat cel mai mult în cei 15 ani sunt, în ordine, Suceava, Harghita, Maramureș și Cluj.
O altă informație interesantă furnizată de sateliții NASA și prelucrată de Global Forest Watch este că, în 2010, pădurile acopereau mai mult de un sfert din suprafața României, mai precis 26%.
În ceea ce priveşte suprafețele pe care s-au plantat sau regenerat păduri, platforma oferă informații doar pentru intervalul 2001-2012. Este vorba despre un total de 154.000 de hectare.
Am selectat, în acest articol, câteva timeline-uri edificatoare pentru deforestarea produsă în România după 2001. În zonele unde harta se colorează în roz a existat pădure şi a fost tăiată.
*
Potrivit hărților interactive publicate de Global Forest Watch, Suceava este judeţul care a pierdut cea mai mare suprafaţă de pădure în perioada 2001-2016, şi anume 46.300 de hectare. (Media pe ţară, în aceeaşi perioadă, este de 7.100 hectare).
Pădurile cele mai afectate se află în aria administrativă a comunelor Cârlibaba, Poiana Stampei, Broșteni, Dorna Candrenilor și Moldovița.
Scurt ghid tehnic:
Aşteptaţi un pic să se încarce timeline-ul. În partea de jos, unde scrie Tree Cover Loss, sunt două căsuţe care arată perioada vizată.
Dacă lăsaţi anul din stânga nemodificat (2001), iar în căsuţa din dreapta alegeţi, pe rând, 2002, 2003, 2004, până în 2016, veţi vedea cum progresează deforestarea.
Zonele care se colorează cu roz sunt cele de unde pădurea a fost tăiată.
Al doilea cel mai afectat judeţ de tăierile masive de pădure este Harghita, cu 31 de kilohectare (kha), din zonele Toplița, Tulgheș, Bilbor, Gheorgheni şi Joseni.
Urmează judeţul Maramureș, cu 22 kha. Cele mai afectate zone de aici sunt Borșa, Vișeu de Sus, Poienile de sub Munte, Săpânța, Repedea.
Într-un soi de coridor deprimant al defrișărilor, această regiune se adaugă Sucevei, iar apoi coboară înspre Bistrița-Năsăud și Neamț.
În Maramureș, 67 de zone administrative sunt responsabile de pierderea a circa 56% din pădurile județului în perioada 2001-2016.
Județul Cluj se află pe locul 4 în acest clasament toxic al deforestării, cu 17 kha (17.000 de hectare).
Cele mai păgubite comune sunt cele din munţii Apuseni − Măguri Răcătău, Beliș, Valea Ierii, Mărgău și Mărișel.
Din Argeș, între 2001 şi 2016 au dispărut 16 kha de pădure, cel mai mult din comunele Rucăr, Nucșoara, Căpățânenii Pământeni, Zgripcești și Bughea de Sus.
În ultima vreme, în această zonă au început campanii de plantări și regenerări, probabil din cauză că pur și simplu nu mai există pădure care să poată fi exploatată.
Din judeţul Bacău, între 2001 şi 2016 s-au tăiat 13 kha de pădure, mai cu seamă din Agăș, Asău, Făget, Palanca și Brusturoasa. Agășul a pierdut 12,4% din pădurea pe care o avea, suprafaţă care absorbea 514 kilotone de dioxid de carbon.
În județul Alba s-au tăiat 11 kha, cel mai mult din Șușag, Cugir, Bistra, Arieșeni și Albac. În Șușag s-au tăiat arbori care ar fi putut absorbi 352 kilotone de emisii poluante.
Aceeași suprafață de 11 kha a fost deforestată, între 2001 şi 2016, în judeţul Bistrița-Năsăud, cu precădere din Tiha Bârgăului, Romuli, Şanţ, Bistrița Bârgăului și Telciu.
Comuna Tiha Bârgăului a pierdut 8,4% din suprafața împădurită, echivalentul puterii de absorbție a 227 de kilotone de emisii de dioxid de carbon.
În Neamț s-au tăiat 10 kha, de la Grințieș, Tarcău, Dămuc, Poiana Teiului şi Pipirig.
Ultimul județ din „top 10” al deforestării, Mureșul a pierdut 9 kha, cel mai mult din Ibănești, Lunca Bradului, Răstolița, Stânceni, Vătava.
Doar în Ibăneşti s-a ras 6,9% din suprafața cu păduri, adică echivalentul puterii de absorbție a 311 kilotone de emisii de dioxid de carbon.
Haiii mă băieţi fiţi serioşi! Vă luaţi după toate pârţurile? România are păduri până-i lumea!
Până acum ce-ţi făcut? I-aţi urmarit pe medici, pe profesori, pe şoferi cum iau şpăgi şi-aţi uitat de păduri!!?!?! Verestoy a murit!….kaka-maka…e târziu!!!!!!