Noi imagini din satelit surprind mişcări recente ale unor ambarcaţiuni de lux – folosite adesea de Kim Jong Un şi anturajul său – în apropiere de Wonsan.

Un site specializat în Coreea de Nord – NK PRO – a publicat imagini din satelit care surprind, susţine publicaţia, deplasări ale unor iahturi ce relevă prezenţa lui Kim Jong Un sau a anturajului său la în această staţiune balneară de pe coasta de est a ţării.

Absenţa fără precedent a lui Kim Jong Un de la marcarea, la 15 aprilie, a 108 ani de la naşterea bunicului său, Kim Il Sung, fondatorul regimului stalinist, şi faptul că nu a apărut în public de atunci alimentează zvonuri cu privire la starea sănătăţii sale şi la întrebări despre locul în care se află.

Alt site specializat în Coreea de Nord – 38 North, cu sediul în Statele Unite – a dezvăluit săptămâna trecută imagini satelitare care surprind ceea ce pare să fie trenul privat al dictatorului staţionat într-o gară rezervată uzului său personal, la complexul rezidenţial din Wonsan, scrie Reuters, citat de News.ro.

Oficiali din Coreea de Sud şi Statele Unite consideră că este plauzibil ca Kim Jong Un să se afle într-un sejur în această staţiune balneară – poate pentru a evita riscul unei contaminări cu noul coronavirus apărut în China şi şi-au exprimat îndoiala cu privire la dezvăluiri ale unor publicaţii care evocă grave probleme de sănătate ale dictatorului.

Presa oficială nord-coreeană nu mai scrie despre locul în care se află Kim Jong Un de la o reuniune pe care a prezidat-o la 11 aprilie.

Ele prezintă însă aproape zilnic mesaje transmise de către Kim Jong Un.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.