Discuția cu cel mai tânăr primar pe care l-a avut Clujul mi-a adus aminte de o remarcă a maestrului Jacques Verges (1925-2013). Pe cât de detestat era provocatorul avocat Jacques Verges tot pe atât de respectat a fost datorită profesionalismului și succesului său în Barou.

Verges spunea în anii `90 că un avocat ajuns ministru este un avocat eșuat care și-a ratat cariera/vocația. Nu același lucru ar spune unul dintre discipolii săi spirituali, Eric Dupond-Moretti, avocat specializat în drept penal, o legendă a achitărilor la Paris, actualmente ministru al justiției în Franța. Dupond-Moretti dimpotrivă consideră că din poziția de ministru al justiției poate face ceea ce nu poate face din poziția de avocat pentru sistemul din care face parte.

Din această perspectivă l-am abordat pe avocatul Radu Moisin.  Ce poate spune tânărul avocat Moisin dar  tânărul politician Moisin, ales deputat însă (încă) nu și ministru? Ce poate face tânărul avocat ales deputat? Poate face ceva mai mult pentru ceilalți? Dar pentru profesia din care face parte?

Găsiți în ediția printată a ziarului Gazeta de Cluj o discuție inedită cu Radu Moisin, cel mai tânăr primar pe care l-a avut Clujul iar acum unul dintre cei mai tineri deputați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here