După ce șefa Serviciului Expertiză Medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Cluj, Mariana Floarea Ianson, a fost condamnată pentru că primea mită, fiul ei, un dezvoltator imobiliar clujean, și-a băgat firmele în insolvență și i-a lăsat pe cumpărători nemulțumiți. Anul acesta, societățile lui  FLOAREA IANSON TRAIAN, SC ASMITEL CONSTRUCTION și SC CARMEN FLOAREA CONSTRUCT au intrat în insolvență.

 

În urmă cu doi ani, după ce a fost prinsă în flagrant, FLOAREA IANSON MARIANA, medic expert al asigurărilor sociale, şef serviciu Expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul Casei de Pensii a Judeţului Cluj, a fost condamnată de magistrații clujeni la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. De asemenea, instanţa a interzis inculpatei, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Potrivit sentinței, s-a dispus și confiscarea specială a sumelor totale de 6.965 lei, 1.350 Euro şi 200 USD.

În paralel cu afacerile fostei șefe de la Casa de Pensii Cluj, Traian Ianson Floarea, fiul ei, s-a apucat de afaceri imobiliare. În 2009 și, ulterior, în 2011, el a deschis două societăți  ASMITEL CONSTRUCTION și SC CARMEN FLOAREA CONSTRUCT cu care s-a apucat să construiască proiecte imobiliare în Cluj Napoca. Cele două societăți au date financiare care frizează ridicolul. Spre exemplu, ASMITEL CONSTRUCTION în 2012 și 2013 nu a avut nici o cifră de afaceri, iar anul trecut cifra de afaceri înregistrată la finanțe a fost de 1768 de lei și, în același an a acumulat datorii de 106.525 de lei. Firma CARMEN FLOAREA CONSTRUCT  a avut în 2011 o cifră de afaceri de 22.995 de lei și datorii de 46.516 de lei. Cu toate acestea, cele două societăți s-au ocupat de construcția de blocuri.

 

Jonglerii cu Residence

Mihai Pop, cel care vinde apartamente spune că Ianson, practic, nu mai face parte din business pentru că afacerea a fost cumpărată de alți investitori, însă pe parcursul conversației se contrazice, admițând că Ianson este, în continuare, proprietar.

În pozele de pe internet care pot fi găsite în anunțurile postate de I&T Residence, TF Residence, Black Swan Residence sau Royal W Residence apartamentele par cu mobilier și finisaje de lux, însă fotografiile postate nu sunt reale.

”Domle, ce-a fost acum câțiva ani, nu mai e acum. Chiar dacă firmele sunt în insolvență, nu e nici o problemă pentru că apartamentele sunt vândute pe persoană fizică. Printre proprietari mai este și domnul Ianson, dar vă asigur că nu este nici o problemă. Acum locuiesc acolo vreo 40 de familii!”, spune Pop.

Anul trecut, în monitorulcj.ro a fost publicat un reportaj în care o parte dintre locuitorii blocului lui Ianson de pe strada Miko Imre, din cartierul Zorilor, își exprimau nemulțumirile vizavi de starea locuințelor cumpărate.

”Printre zecile de familii care locuiesc în acest bloc, se numără şi soţii Fecher. Cei doi şi-au cumpărat o garsonieră, în blocul a cărui construcţie nu este finalizată, în luna martie a anului 2012 în schimbul sumei de 15.000 de euro. Conform celor spuse de soţii Fecher, constructorul le-a promis că în luna august a aceluiaşi an blocul va fi finalizat. Oamenii au ales să se mute în garsoniera proaspăt cumpărată pentru că altundeva nu aveau unde să se ducă. “În 31 august 2012 trebuia să fie gata blocul, însă finalizat nu este nici în ziua de astăzi. De la etajul II nici nu pot să vă descriu cum este: Patarâtul e lux pe lângă ce e aici… Locatarii aruncă acolo mizeria, gunoiul… ce să mai zic, e dezastru. Nu mai rezistăm la atâtea minciuni. Atât ne minte constructorul acesta câte stele sunt pe cer. Acoperiş nu avem, iar când plouă sau ninge noroiul ne ajunge până la glezne”, a povestit cu lacrimi în ochi, pentru Monitorul de Cluj, Susana Fisher Fodor.

 

floarea mariana ianson net

Insolvență la firmele lui Ianson

Pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, în septembrie 2015 a fost înregistrată insolvența firmei CARMEN FLOAREA CONSTRUCT SRL. ”Admite cererea debitoarei SC CARMEN FLOAREA CONSTRUCT SRL, prin lichidator Rădulescu Adriana IPURL şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC C. F. C. SRL. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu R. A. IPURL ,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr.85/2014,instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 800 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 3% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 3.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă”, arată o soluție din dosar.

Cealaltă societate, ASMITEL CONSTRUCTION, a intrat în insolvență în mai 2015. La ultimul termen s-a definitivat tabelul preliminar al creanțelor. ”Constată că la filele 125-129, respectiv 151-163 au fost cusute, din eroare, acte privind dosarul nr. 743/1285/2014 al Tribunalul Specializat Cluj, sens în care dispune descoaserea acestora, înaintarea lor la dosarul direct vizat şi renumerotarea filelor. Constată că nu s-au înregistrat contestaţii împotriva tabelului preliminar al creanţelor împotriva averii debitoarei. Constată că prin hotărârea adunării creditorilor debitoarei din data de 20 august 2015, a fost confirmat lichidatorul judiciar şi un onorariu de 100 lei lunar în favoarea acestuia. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 27 noiembrie 2015”, arată soluția pe scurt.

 

Impozit imobiliarilor ”fizici” stabilit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat publicităţii la data de 9 iulie 2015 hotărârea pronunţată în cauza Salomie-Oltean, stabilind că statul poate solicita TVA unor persoane fizice pentru tranzacţii imobiliare, însă vânzătorii au dreptul de deducere a taxei.

Domnii Salomie și Oltean au sesizat Tribunalul Cluj cu o cerere de anulare in parte a unor decizii de impunere, care a respins acţiunile menţionate ca nefondate. Sesizată cu recurs, Curtea de Apel Cluj a ridicat problema conformităţii cu principiul securității juridice a deciziilor de impunere emise de administraţia fiscală, din moment ce, pe de o parte, legislaţia română nu ar fi stabilit normele de aplicare a dispoziţiilor privind aplicarea TVA-ului în cazul tranzacţiilor imobiliare decât începând de la 1 ianuarie 2010 şi, pe de altă parte, practica administraţiei fiscale ar fi constat mai degrabă, până la acea data, în nesupunerea unor astfel de tranzacții TVA-ului. Curtea de Apel Cluj a decis să sesizeze CJUE cerând  lămuriri cu privire la problemele juridice care se pun în litigiile referitoare la obligaţiile fiscale în materie de TVA ale persoanelor fizice care au realizat tranzacţii imobiliare anterior datei de 1 ianuarie 2010 (data intrării în vigoare a modificărilor legislative semnificative în acest domeniu, în sensul clarificării obligaţiilor persoanelor fizice).

1 COMENTARIU

  1. cel mai mare tepar din Cluj! Nu stiu cum de nu e inca inchis…e jale mare ce face gunoiul asta!! Politia, Dna nu faceti nimic? mergeti pe Fabricii la nr 69 si pe Miko Imre…e dezastru! Alo? Inspectoratul in constructii!!!! E grav!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.