Impact se Predoiu cu ilegalitati flagrante
Compania Impact cere amanarea platii unor datorii care insumeaza 35 de milioane de lei pe niste considerente care sfideaza orice norma de drept, insa casa de avocatura din care face parte cu numele si ministrul Justitiei a reusit sa ii amane termenul cu cateva luni bune. Cei care i-au dat dreptate avocatilor lui Cristian Predoiu au fost condusi de un judecator de la Curtea de Apel Bucuresti care a mai avut verdicte date in afara legii, respectiv o sentinta pe care s-a pronuntat fara sa citeze martorii. Judecatorul Horia Cosmin Mihaianu a fost „favorabil” in mod ilegal unei mari privatizari din Romania, iar acum este „favorabil” societatii conduse de Dan Ioan Popp. Va prezentam si in aceasta saptamana ilegalitatile comise cu o companie imobiliara care era cat pe aici sa fraiereasca Consiliul Local Cluj.

Societatea imobiliara Impact si-a construit cartierul Greenfield si majoritatea proiectelor dezvoltate pe baza unor tepe pe care le-a dat in mod regulat anumitor firme subcontractante. Astfel, desi nu si-a platit firmele care au construit cartierele lor imobiliare, Impact se afla intr-o situatie financiare nu tocmai prielnica. Impact a tras o teapa de 35 de milioane de lei firmei Romconstruct, iar acum apeleaza la tertipurile justitiei pentru a trage de timp. Ajutorul „divin” vine din partea unei firme de avocatura care are in denumirea sa si nu numai numele ministrului Justitiei, Catalin Predoiu. Casa de avocatura se numeste mai exact Zamfirescu, Racoti, Predoiu.

Suspectul judecator

Judecatorul Horia Cosmin Mihaianu a mai avut probleme de imagine si in precedent. Astfel s-a intamplat in unul din multele procese controversate de privatizare, a combinatului siderurgic Calarasi, cunoscut ulterior drept numele de SC Siderca SA. Astfel, intr-unul din procesele urmate din aceasta privatizare, Cosmin Mihaianu, in calitate de presedinte de sedinta a procesului de la Curtea de Apel Bucuresti, a incalcat flagrant legea, pronuntandu-se pe o cauza fara sa citeze partile.
Avocata Octavia Bujor, care a reprezentat o vreme una dintre parti, a depus o adresa la dosar, prin care aducea la cunostinta ca nu mai are imputernicire de a reprezenta societatea la Curtea de Apel Bucuresti, cerand citarea la sediul acesteia din SUA. Documentul a fost inregistrat la data de 28.10.2004.
La data de 18.11.2004, adica 21 de zile mai tarziu, judecatorul Mihaianu a considerat ca avocata "nu a dovedit ca ar fi avut un mandat limitat acordat de intimata sau eventual ca ar fi renuntat la acesta, cu respectarea disp. art. 72, al. 2 C pr. Civ." – Cod de procedura civila.
Din pacate, aceasta mentiune judecatoreasca implica doua aspecte la fel de nocive pentru societatea romaneasca si privesc in buna masura reforma din temelii a Justitiei romane. Ori Mihaianu este corupt sau cel putin influentat in privinta solutiei pe care a dat-o la momentul respectiv.
Dreptul la aparare, ignorat de Justitia romana
Codul de procedura civila, la art. 72, al. 2 zice asa: "Mandatarul, care renunta la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel care i-a dat mandatul, cat si instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea termenelor cailor de atac". Iar avocata Bujor a adus la cunostinta Curtii problema respectiva cu 21 de zile inainte.

“Legea in ceea ce priveste a fost corectata, dar cei de la Impact nu au tinut cont de asta. Nu numai ca nu ai resurse financiare, ci daca nu ai facut plata trebuie sa fii obligat sa o faci. Domnule, dumneata poti sa ai bani, dar pe “amaratul” acela mic nu poti sa il nenorocesti cand si cum vrei tu. Legea 85 vorbeste de suficienta mijloacelor materiale, insa ea a fost corectata ulterior, iar in acea corectare se spune ca daca nu a facut plata, trebuie sa o faca. Aici e esenta problemei. Dovedesti ca ai bani in conturi, dar daca nu ii faci plata intri in faliment. Faptul ca Dan Ioan Popp are avocat un conferentiar de la Facultatea de Drept si sunt sigur ca toti trec prin Facultatea de Drept inseamna multe. Firma lui Predoiu(n.r. Catalin Predoiu, ministrul Justitiei) apara pe Impact si ma intreb daca acel judecator(n.r. Cosmin Horia Mihaianu) poate sa aiba o legatura. Mi se pare suspect mai ales ca aceasta firma a lui Predoiu a aparut numai in cel de-al doilea proces. La prima instanta a fost reprezentant de firma Bostina si Asociatii pe care au schimbat-o. Daca acea firma le-a obtinut la Tribunal o suspendarea nu ar trebui sa imi pun intrebarea de ce au schimbat firma? E clar ca ceva s-a schimbat. Am avut pe 21 septembrie primul termen la dosarul care ii acum la Tribunalul Bucuresti si ei in primul termen au invocat niste exceptii. Pe 30 noiembrie este urmatorul termen. Sunt niste termene la 2-3 luni, apoi vine primavara”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Neculai Rosu, actionarul principal al societatii Romconstruct.  

Impact, derutati in mod ilegal

“Avocatii celor de la Impact sunt un pic derutati. Pentru ca nu se asteptau la aceasta intorsatura. Potrivit legii insolventei in momentul cand esti in insolventa toate actiunile impotriva debitorilor tai sunt scutite de taxa de timbru. In 2010 cand s-a dat drumul la actiune, Romconstruct nu eram in organizare judiciara, insa apoi am intrat in reorganizare judiciara pentru ca cei de la Impact ne-au dat o lovitura grea. Ei ne-au acuzat ca nu am platit taxa de timbru. Noi oricum nu trebuia sa o platim, dar cu toate acestea am platit-o. Ei ne-au dat o lovitura puternica cu o suma ce se ridica peste 3 milioane de euro. Iar, la momentul cand am avut primul proces in 2010 am achitat taxa de timbru de 1 miliard de lei. Probabil nici nu au avut timp sa o vada la dosar. Si daca nu ar fi fost timbrata, legea insolventei scuteste taxa de timbru. Cand sunt o societate care sunt in insolventa nu platesti taxa de timbru. A fost invocata aceasta exceptie din nestiinta. Deocamdata nu s-a pronuntat instanta pe aceste cereri, dar nu am niciun dubiu ca le va respinge. Daca legea spune ca sunt scutit, scutit raman. Cea de-a doua este exceptia inadmisibilitatii actiunii sub aspectul a 2 capete de cereri: cerem recunoasterea culpei exclusive a Impactului in rezilierea contractului. Noi spunem asa: acolo s-au incheiat doua contracte de executie lucrari unul in 2006 si unul in 2007. Impactul avea obligatia sa aduca si in contractele cu noi si in cele cu Compania Nationala de Investitii(CNI) toate utilitatile la baza santierului. Apa, energia electrica si gazele trebuiau sa fie aduse la limita santierului. De acolo continuam noi lucrarile. El trebuia sa ne puna la dispozitie toate utilitatile. Ei au tras curentul la cateva luni dupa ce mi-au reziliat mie contractul. Centrala de gaze porneste din curent.  Ei spun ca nu s-ar putea constata culpa lui Impact. Un expert constructor poate sa spuna cu cate zile s-a decalat termenul de predare si atunci cand vede ca nu ne-a adus curentul isi va da seama instant a cui a fost culpa”, a sustinut Emil Negrea, avocatul celor de la Romconstruct.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.