Implicațiile globale ale unei președinții Diaconu

Există un potențial eveniment istoric care se desfășoară în fața ochilor noștri aici în România, dar cei mai mulți dintre noi nu avem idee despre consecințele pe care le-ar putea avea. Dacă domnul Mircea Diaconu, un independent, va câștiga suficiente voturi pentru a intra și a câștiga al doilea tur al alegerilor prezidențiale de pe 10 Noiembrie, forma democrațiilor moderne ar putea începe să se transforme substanțial.

În prezent, majoritatea țărilor occidentale – și altele, de asemenea, în est – au la bază sisteme bazate pe partide concepute pentru a servi drept fundament democratic. Totuși, așa cum am văzut perpetuat în ultimii douăzeci și ceva de ani, aceste sisteme de partide au devenit extrem de polarizate în timp ce tocmai premisa guvernanței democratice a devenit un conflict deschis între stânga și dreapta.

Da, partizanatul politic a dus la creearea unui sistem politic în cadrul unui sistem politic; un sistem în care „succesul partidului” primează în fața „succesului țării”. Partidul trebuie să câștige bătălia internă a puterii pentru a câștiga bătălia externă a puterii. Și, în lumea de azi, orice persoană care dorește să intre în serviciul public într-un sistem democratic trebuie să se alinieze unui partid pentru a fi vizibilă și pentru a avea șansa de a fi eligibila.

Aici intră în scenă Mircea Diaconu – lebăda neagră a democrațiilor moderne. Nu doar a democrației românesti în care sistemul de partide este cât se poate de viu și fracturat, ci și în sistemul global de politici democratice. Vedeți, avem o potențială perturbare a sistemului global chiar sub nasurile noastre în functionarul public, Diaconu.

Luați în considerare pentru o clipă ce s-ar putea întâmpla dacă noi românii alegem un candidat independent, de bună credință, la cea mai înaltă funcție din stat si cu cea mai mare vizibilitate la nivel internațional. Nu numai că acest lucru ar fi fără precedent în politica occidentală contemporană, dar ar putea fi fisura din barajul care declanșează un torent de schimbare în ecosistemul politic global pe care omenirea pur și simplu nu l-a văzut încă.

Da, alegerea unui independent în funcția de președinte al României ar putea fi doar începutul unui val de schimbări în demontarea unui sistem eșuat de politici bazate pe partid in democrațiile occidentale.  La fel cum revoluția a adus democrația în România în urmă cu 30 de ani, care a dovedit de nenumărate ori că nu funcționează în forma sa actuală bazată pe partide, Diaconu ar putea deveni primul „partid” de consens. Având în vedere că, după cum admite dânsul, președinția sa s-ar baza pe consens – în timp ce rivalii săi din partide se bazează pe polarizare pentru a obține voturi. Deoarece nu are parteneri (politici), nu ar avea de ales decât să se bazeze pe consensul ce se naște din ideile pe care oamenii le pot înțelege și în care pot crede – altfel nu va obține nimic.

Este posibil? Ei bine, întrucât ascensiunea politicianului „atipic” este cu certitudine o realitate a timpurilor noastre (Obama, Trump, Zelensky, etc.), Diaconu se ridică ca o antiteză potențială pentru toți înaintea lui, pentru că face pasul suplimentar al (în mare parte) non-politicianului devenit președinte … fără vreaun suport de partid. În acest sens, Diaconu devine, implicit, candidatul anti-sistem. Fără buget. Fără marketing. Doar un om simplu, cu un mesaj simplu, o mașină și câteva interviuri televizate naționale neplătite în care se adresează electoratului român. Fără a fi necesară reformarea legilor de finanțare a campaniilor care au fost atacate de zeci de ani – ar putea fi posibil ca un individ ce nu provine din vreun partid poltic să devină liderul unei țări europene? Faptul că avem acest scenariu care ne privește în ochi și cei mai mulți dintre noi nu ne dăm seama, este probabil toată frumusețea. Și, faptul că domnul Diaconu ocupă locul doi în sondaje în spatele lui Iohannis – este fantastic în toate sensurile.

Într-o lume care are nevoie disperată de politici transformatoare, alegerea unui independent în funcția de președinte al României ar putea fi exact ceea ce are nevoie lumea democratică sever polarizata – consens.

S-ar părea că avem un eveniment cu o potențială amploare globală și puțini observă si iau în considerare acest lucru. „Oportunitatea Diaconu” ar putea avea consecințe istorice dacă acesta ar fi ales și ar putea transforma relația cu electoratul român într-o relație de tip referendum digital în timp real pe care o predică. O revenire la dezbaterile publice deschise, în care funcționarii publici explică reprezentanților lor riscurile și oportunitățile împreună cu soluțiile potențiale. Constituanții răspund și se depun cele mai mari eforturi pentru a implementa măsurile ce rezultă în urma dialogului, mențin contactul cu cetățenii, și îi angrenează pe cei din urmă în a participa direct la dialog și la procesul decizional. Aceștia ar putea fi primii pași pe care România îi poate face către o democrație directă, pe modelul celei Elvețiene.

Poate că de asta avem nevoie ca națiune. Un proces eminamente transparent prin care electoratului să i se ofere toate detalii necesare pentru a lua deciziile în cunoștință de cauză, și nu un proces prin care opinia electoratului este influențată în a servi interesele partidelor în detrimentul interesul comun al cetățenilor acestei țări. Un proces prin care politicienii de carieră nu mai reușesc să distragă cetățenii cu probleme emotive care sunt impinse în vârful agendei și cu asigurări că politica funcționează perfect, când de fapt se urmărește orbirea electoratului său, epuizarea celui din urmă până în punctul în care acesta nu se mai implică.

Poate o eventuală victorie a lui Mircea Diaconu, din postura de candidat independent la alegerile prezidențiale să dea startul unei dezbateri publice despre nevoia de a reforma sistemul bazat pe partide, astfel încât indivizii proveniți din afara spectrului politic să candideze și să aibă șanse reale de a fi aleși?

Haideți să facem cu toții un pas în spate și să privim imaginea de ansamblu. Cel puțin, ar trebui să luăm în considerare semnificația acestui lucru și să ne stimuleze pe toți să ieșim și să votăm pe 10 noiembrie.

Raoul-Thomas Câmpian, analist geopolitic