Primăria municipiului Cluj-Napoca a trimis peste 3.000 de somaţii proprietarilor de imobile care necesită lucrări de refaţadizare. Potrivit unei hotărâri de consiliu local, aceştia vor trebui să plătească anul viitor un impozit majorat cu 500%, dacă nu încep imediat lucrările de întreţinere. Dan Tarcea, viceprimarul Clujului aduce clarificări legate de obligația proprietarilor de a-și refațadiza clădirea.

 

Hotărârea îi priveşte şi pe proprietarii de terenuri care nu sunt îngrădite şi curăţate. Aceste măsuri au devenit posibile după intrarea în vigoare a noului cod fiscal.

„Potrivit noului Cod Fiscal, în anul 2017 municipalitatea va impozita cu 500% clădirile neîngrijite din centrul istoric, la care proprietarii nu au început demersurile legale pentru refațadizare până la data de 30 noiembrie 2016, conform somațiilor transmise pe parcursul anului”, se arată într-un comunicat remis presei.

Municipalitatea a început deja procesul de refaţadizare a unor clădiri din centrul oraşului pe banii săi, pe care urmează apoi să îi recupereze de la proprietari. Primul pachet de clădiri reabilitate se află pe străzile Horea şi Samuil Micu, respectiv în Piaţa Avram Iancu. Alte 30 de clădiri ar urma să fie modernizate de către primărie într-o a doua etapă.

 

Clujenii, în situații disperate

Refațadizarea clădirilor ridică o problemă socială importantă în rândul clujenilor mai ales că, costurile sunt foarte mari, astfel că locuitorii Clujului au tot felul de nelămuriri în ceea ce privește proiectul:

”În legătură cu majorarea cu 500% a impozitului pe clădirile din centru care nu-și renovează fațadele până la sfârșitul lunii noiembrie. Mai ne amenințați și cu amenda .Cum procedăm dacă și primăria deține imobile în curtea respectivă, culmea chiar la stradă? Reparăm noi fraierii pe banii noștri și primăria se mărginește să încaseze chiriile și nu contribuie deloc la cheltuielile de fațadizare? Sau așteptăm să trimită experți, să întocmească un proiect, apoi un deviz care să fie aprobat prin HCL etc.

Asta sigur depășește termenul din noiembrie. Sunt curios, dacă e de dat amenda, cum ar arăta un proces verbal în care primăria se amendează pe ea însăși. Părerea mea e că e încă o măsură luată așa, fără nicio urmă cât de mică de cugetare. Partea buna e că ne-am obișnuit deja cu astfel de măsuri”, a sesizat Călin primăria.

dan tarcea

Viceprimarul Clujului: Clădirile Clujului arată ca după un bombardament

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului face lămuriri cu privire la lucrările de refaţadizare. În cazul în care primăria deține un imobil în curtea unui clujean, întrebare ridicată de Călin, Dan Tarcea a explicat că ”primăria plătește cotă parte din cotele părții individe pe care le deține în imobil. Dacă primăria are 40%, va plăti 40% din valoarea proiectului pornind de la proiectare și terminând cu partea de execuție”.

Întrebat ce se va întâmpla cu oamenii ce nu vor reuși să-și refațadizeze clădirea, viceprimarul ne-a răspuns cu o altă întrebare:  ”Ce se întâmplă dacă de pe clădirea respectivă cade un ornament și moare un om?

În primul rând, cu tot respectul, dar dacă nu îți permiți să stai în centrul municipiului Cluj-Napoca, te muți într-o altă zonă din oraș. Cu tot respectul față de cei care locuiesc în centru, dar de 24 de ani nu s-a făcut absolut nimic, nu s-a renovat o clădire pentru că acum 24 de ani n-ar fi trebuit investit 800 euro/mp ca să aduci clădirea într-un stadiu normal și probabil ar fi trebui să investești numai 50 sau peste alți zece ani să mai fi investit încă 50 de euro/mp ca să poți să rezolvi problema. Or, în situația aceasta, de 24 de ani nimeni nu a făcut nimic, suntem în situația în care Clujul sau mare parte din clădirile Clujului arată ca după un bombardament, ceea ce nouă nu ne place. Trebuie să înțelegem că a fi proprietar înseamnă să ai drepturi, dar înseamnă să ai și obligații. Asta e una din obligații.

Să vă dau un exemplu din Germania care este o democrație foarte veche, mult mai veche decât a noastră și pe care noi toți vrem să o luăm exemplu. Acolo primăria te-a notificat, nu ai făcut, primăria a investit banii și ți-a executat apartamentul dacă nu ai cum să-l plătești. Și nu numai la partea fațadizare, ci inclusiv la partea de schimbat a țevilor din apartament , a conductelor care sunt acolo, dacă ei constată că există o problemă care să pună în pericol clădirea sau cetățenii, te-au somat, n-ai făcut-o, a făcut licitație, a reparat pe banii primăriei si îți este executat apartamentul dacă nu poți să-l plătești. Deci nu sunt niște lucruri pe care le inventăm noi acum, sunt niște lucruri care țările avansate înspre care vrem să mergem și ne dorim să mergem, le practică de zeci de ani”, specifică Dan Tarcea.

 

Dan Tarcea: De ce unele clădiri pot să arate civilizat și altele nu?

”Toți proprietarii au obligația de a-și refațadiza clădirea. Lucrurile acestea se pot întâmpla numai dacă există consens. Dacă unul dintre proprietari nu dorește, nu vrea, ceilalți proprietari pot să facă toate demersurile, după care să meargă în instanță să-și recupereze banii de la cel care nu dorește să participe la refațadizare.

Se primește o notificare de la primărie, în urma notificării, respectivul trebuie să vină la Primărie să-și obțină documentele specifice. În primul rând trebuie să se întâlnească cu toți proprietarii, să fie de acord, să vina să depună actele la primărie pentru a-și scoate un certificat de la urbanism, după un aviz de la monument daca este cazul, după care să-și depună documentele pentru obținerea autorizației de construcției. După ce are autorizația de construcție, se depun documentele pentru începerea lucrărilor și are un termen de un an, doi, trei sau cât este trecut în autorizația de construire ca să-și refațadizeze clădire. Asta este procedura. Sunt anumite lucrări care nu necesită obținerea autorizației de construire, cum ar fi vopsirea tâmplăriei, vopsirea fațadei, fără a schimba culoarea originală pentru acest lucrări nu este necesar nici aviz de la monumente, nici de la primărie un certificat de urbanism cu specificația că certificatul de urbanism nu ține loc autorizației de construire.

Dacă ne uităm  în centru sunt câteva clădiri care arată impecabil. De ce unele clădiri pot să arate civilizat și altele nu? Cu tot respectul pentru cei care locuiesc în zona centrală, din păcate trebuie să vină momentul 0 în care să putem lua decizii abrupte, din păcate, dar nu avem altă variantă”, încheie Dan Tarcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.