Anul acesta, clujenii au contribuit la buget cu circa 100 de milioane de euro, cu toate acestea, conform programului bugetar al anului viitor, Clujul va încasa pentru plata datoriilor 54 de lei pe cap de locuitor. În 2014, toate judeţele vor primi bani de la guvern să-şi plătească datoriile către furnizori din probabil cea mai vânată resursă bugetară – sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Legea spune că sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale sunt folosite pentru plata restanţelor unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări. Conform sumelor alocate, anul viitor Clujul va primi o sumă de 54 de lei pe cap de locuitor, o sumă extrem de mică comparativ cu cât a contribuit la bugetul de stat.

În acelaşi timp, se va schimba şi sistemul TVA la încasare. De la 1 ianuarie, colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, vor fi făcute nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii.

În proiectul de ordonanţă de urgenţă deja pregătit de Guvern se arată că, începând cu 1 ianuarie 2013, au intrat în vigoare prevederile legale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare, obligatoriu pentru firmele cu o cifră de afaceri inferioară plafonului de 2,25 milioane lei şi care impune colectarea TVA de către furnizor/prestator în termen de 90 de zile de la data emiterii facturii, dacă nu a încasat contravaloarea facturii în acest termen, fără ca la acelaşi moment să ia naştere şi dreptul de deducere a taxei la beneficiar.

 

Paradoxurile economiei româneşti

Paradoxal, deşi activitatea economică se revigorează, impactul nu se resimte foarte mult la nivel fiscal deoarece avansul economiei se bazează pe exporturi şi o agricultură care este nefiscalizată, în timp ce consumul stagnează, ceea ce se vede la nivelul încasărilor din TVA. Ritmul de creştere a veniturilor bugetare a fost în primele nouă luni la jumătate faţă de creşterea anuală bugetată, evoluţia încasărilor bugetare reflectând doar parţial ascensiunea economiei.

Conform ultimelor raportări, economia României a crescut cu 4,1% în trimestrul al treilea, luând prin surprindere pe toată lumea. România a avut în T3 cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană faţă de trimestrul al doilea, de 1,6%.

Analiştii atrag atenţia că agricultura foarte bună maschează performanţa slabă a economiei şi arată că evoluţia economiei este „de­ze­chilibrată“ – în timp ce agricultura şi industria au contribuţii favorabile importante la avansul economiei, comerţul retail şi construcţiile continuă să dezamăgească.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) arată, de asemenea, că practica Guvernului de a schimba regulile jocului fără consultarea mediului de afaceri afectează în mod considerabil atractivitatea mediului de afaceri românesc şi reprezintă un puternic semnal de descurajare a investiţiilor.

„Lărgirea artificială şi nejustificată a bazei de taxare nu stimulează funcţionarea economiei ci, dimpotrivă, încurajează evaziunea în detrimentul jucătorilor corecţi, care plătesc taxele şi respectă legea în România. Reluăm cu această ocazie o solicitare mai veche a AMRCR pentru Guvern, aceea de reducere generală a TVA, măsură care va stimula în mod real consumul şi va avea un impact pozitiv asupra bugetului”, a declarat într-un comunicat directorul executiv al AMRCR, Delia Nica.

 

Ca să evite infringementul, Ponta se joacă cu TVA-ul

Pentru a evita deschiderea procedurii de infringement împotriva României, ca urmare a faptului că aplicarea sistemului TVA la încasare trebuie să fie opţională pentru operatorii economici şi, de asemenea, nu trebuie impusă colectarea TVA la o anumită limită de timp de la emiterea facturii, Guvernul va modifica în regim de urgenţă Codul Fiscal prin introducerea, pentru persoanele eligibile să aplice sistemul TVA la încasare, a posibilităţii de a opta sau nu pentru aplicarea acestuia şi prin eliminarea prevederilor potrivit cărora persoanele care aplică sistemul au obligaţia colectării TVA în cea de-a 90-a zi de la data emiterii facturii, chiar dacă nu au încasat factura de la beneficiar.

 

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.