Ghinionul pare că îi urmăreşte pe cei peste 100 de clienţi care au cumpărat apartamente în ansamblul “Tower” din cartierul Mănăştur. Chiar dacă anul trecut, pentru ca spiritele să se mai liniştească, afacerea”Tower” a fost cumpărată de o firmă nemţească, lucrurile par neschimbate pentru că administratorul noii firme, Sorin Coste, este acuzat de mai multe persoane care au lucrat pentru acesta că nu şi-au primit banii. De asemenea, fostul patron al afacerii “Tower”, Mihai Chezan, apare într-un raport al Senatului SUA unde este acuzat de fraudă şi înşelăciune.
La sfârşitul anului trecut, Senatul SUA a publicat un raport în care îi incriminează pe cei vinovaţi de fraude, în special în domeniul imobiliarelor. Printre numele apărute în raportul respectiv se regăseşte şi Mihai Chezan, patronul afacerii “Tower”, care a primit de la peste 100 de clujeni bani pentru a le construi apartamente în ansamblul imobiliar “Tower” de lângă magazinul Billa din Mănăştur. Apartamentele respective nu au mai fost finalizate, iar majoritatea firmelor înregistrate sub marca “Tower” au intrat în faliment sau insolvenţă. Conform raportului Senatului SUA, ”Michael Chezan şi Calvin Early, proprietar în Chicago de locuinţe înregistrate în cadrul programului Departamentului American al Locuinţelor şi Dezvoltării Urbane (U.S. Department of Housing and Urban Development-HUD) secţiunea 8 (primirea de chiriaşi sponsorizaţi de către Guvernul american), fost la rândul lui chiriaş beneficiar de ajutor guvernamental pentru locuinţă, au fost, fiecare, inculpaţi în instanţa americană a districtului (County) Cook, Chicago, IL, pentru săvârşirea de furt, furt prin înşelăciune, fraudă poştală. În plus, fostul beneficiar de ajutor guvernamental pentru locuinta Hubert Williams a fost condamnat la 9 luni, arest la domiciliu, 27 luni de probaţiune şi obligat să plătească HUD 24.218 USD şi SSA (asistenţă socială guvernamentală) şi alţii 56.485 USD în restituire pentru comiterea furtului din fonduri guvernamentale. Hon Jonathan, fost beneficiar în calitate de proprietar al programului guvernamental de asistenţă pentru chiriaşii cu venituri mici, a fost condamnat la 30 de luni de închisoare şi 5 ani eliberare supravegheată şi obligat să plateasca HUD 200.000 USD şi alţii 1.890.000 USD în restituire pentru săvârşirea anterioară a escrocheriilor prin fraudă poştală. Între iulie 2002 şi iulie 2008, Michael Chezan, folosind documente false, a obţinut asistenţă financiară din partea Guvernului american pentru locuinţe pe care nu le avea, iar Calvin Early a omis să raporteze autorităţilor guvernamentale americane faptul că primea asistenţă financiară dublă ca proprietar şi chiriaş. Williams nu a raportat autorităţilor americane venituri în afara programului de asistenţă şi a folosit numărul de înregistrare al unei alte persoane (Social Security Number-SSN), iar Hon a omis să raporteze vânzarea proprietăţilor sale subvenţionate şi a adus documente false folosite de persoane care au luat împrumuturi. Împreună, inculpaţii de mai sus au obţinut aproximativ 404.218 USD în asistenţă de locuinţe şi 56.486 USD în SSA şi alte beneficii la care nu au avut dreptul”.
Pe “Tower”, altă Mărie cu-aceeaşi pălărie
În încercarea de a “coafa” afacerea “Tower”, anul trecut a fost dat publicităţii că la construcţia imobilelor s-au angajat două concerne, BELGRAVIA PROPERTIES AKTIENGESELLSCHAFT şi off-shore-ul CHASE GLOBAL LTD, asociate sub emblema unui SRL înfiinţat în urmă cu doi ani, SC STERLING INTERNATIONAL DEVELOPMENT SRL. Chiar dacă numele SRL-ului suna promiţător, înfiinţarea acestei societăţi a fost pregătită din timp pentru această mişcare. Conform Monitorului Oficial, SC Sterling International Development este noua denumire a SC Tower Capital Acquisitions LLC. Asociaţii acestei societăţi, Dan Bărbos şi Aurelian Marius Mărginean, sunt parteneri de afaceri cu Chezan. Astfel, Bărbos şi Mărginean l-au exclus din funcţia de administrator pe Chezan pentru a îl numi în locul lui pe dejeanul Sorin Coste. Acesta din urmă este cunoscut prin faptul că a fost patronul SC Pelerinul Trans. Conform unui site unde angajaţii diferitelor firme îşi pot reclama angajatorii, sub protecţia anonimatului, Sorin Coste este denumit “ţepar”.
“Am lucrat la firma SC PELERINUL TRANS SRL Cluj ,Str.Plevnei nr.125, Cluj-Napoca. Este o firmă de distribuţie de produse alimentare. (bine, pe net e cu construcţii, şi-a tot schimbat domeniul …în funcţie de cât au ţinut ţepele). Patron este SORIN COSTE, un ŢEPAR care angajează fără carte de muncă, te ţine o lună şi, când trebuie să-ţi iei salariul, te amână..şi tot te amână…şi tot te amână ..şi până la urmă te dă afară…riscând ca, după mai bine de 2 luni lucrate, să nu primeşti nici un leu. O altă strategie a acestuia de a rezista în perioadă de criză este de a se aproviziona de la furnizori cu produse, urmând să le achite acestora într-un termen de… După acest termen, neplătindu-şi sumele datorate furnizorilor, aceştia rup colaborarea cu d-l patron. Dar cum firme de furnizori sunt foarte multe pe piaţă, nici acest acespect nu-l opreşte pe SORIN COSTE să continue cu ţepe”, scrie pe site-ul respectiv , în data de 9 martie 2010, o persoană care se autointitulează “angajat”. În 24 aprilie 2010, Barca Aurel a postat următorul anunţ, tot la adresa lui Coste. “Tot ce scrie mai sus este perfect adevărat, mă număr printre cei mulţi păgubiţi de acest infractor care continuuă să dea ţepe, a cumpărat marfă de la noi urmând să plătească, apoi nu a mai răspuns la telefon, ne-a dus cu vorba până am renunţat la sumele debitoare când ne-am dat seama că omu' e de profesie, aşa că mare grijă cui daţi marfă sau unde vă angajaţi pentru că se aude că a dat ţepe şi de miliarde! Sper să înfunde puşcăria cât mai repede, asta ca o slabă consolare pentru toţi păgubiţii. Oricum, 90% din vină este a statului român pentru că lasă această scursură liberă !”
În momentul de faţă, Codul Unic de Identificare (CUI) cu care SC Pelerinul Trans era înregistrată la Registrul Comerţului, 18513920, figurează ca fiind distribuit firmei DISTRIALIMENT SRL, unde acţionar şi administrator este acelaşi Sorin Coste.
Conform MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 3499/12.VIII.2010, la modificările aduse în cadrul SC Sterling INTERNATIONAL DEVELOPMENT apare următorul anunţ: “Se aprobă numirea în funcția de administrator unic al societății a d-lui Coste Sorin”.
În încercarea de a obţine un punct de vedere din partea reprezentanţilor SC Sterling International Development, reporterii “Gazeta de Cluj” au sunat la numerele de telefon alocate acestei societăţi, dar nimeni nu a răspuns la telefon.
Acuzaţiile aduse de raportul Senatului SUA lui Mihai Chezan nu sunt singurele probleme pe care clujeanul le are în America. “Gazeta de Cluj” a prezentat anul trecut faptul că în martie 2010, fostul patron al afacerii ”Tower” a fost executat silit de băncile americane care i-au scos la vînzare o proprietate de peste un milion de dolari, deşi el ar fi estimat-o la aproape trei milioane de dolari. Confiscarea casei de secolul 19 a fost aprobată de Ministerul Justiţiei în 2009, iar după un an casa a fost scoasă la licitaţie. Astfel, banca şi-a recuperat o parte din ipoteca în valoare de 2,6 milioane de dolari pe care a primit-o Chezan, după ce “alipise” imobilului care l-a costat 774.000 dolari încă 1,1 milioane dolari.
Răzvan robu
Si toate astea pe care nu le contesta nimeni ramin fara o sesizare a DIICOT? OARE nu miroaes a spalare de bani de tip ,,romanasi”? Dar fara nici o legatura cu Buda Daniel !!!
Sorin Coste e cel mai mare tepar! Nici mie nu mi-a dat salarul…am lucrat la Distrialiment…si dupa 3 luni teapaaaaa….ciuciu
Acest Coste Sorin se pare ca este si presedinte la Partidul Poporului din Cluj. Lupul schimba parul dar cu naravul cum ramine?
Sa ti fie rusine…Coste Patriciu.
De ce seti escroc si nu platesti oamenii. Asta inveti tu la biserica?
m-am interesat eu , acolo la tower sa angajat , a lucrat 3 luni , dupa care sa retras , asta e falit l-am tepuit , e varza ma , e foarte bine ma zic eu ca sa retras deacolo , cauta se se angajeze ma nare bani sa mearga la buda , e ghinionist ma
ba , eu am lucrat la pelerinul , mie mia dat bani , si a cam dat la toti , intradevar ca a ramas cu datirii , dar a tot angajat si excroci care l-au tot furat , nu mai zic eu , miam facut treaba destul de bine , am ramas cu ceva bani deacolo , toti patronii merita furati , toti sint excroci
eu sint un propietar a unui apartament de la tower , da eu lam cunoscut pe coste sorin , dar sa sti ca mie personal mia placut , i-am apreciat sinceritatea cind am fost la o discutie ,despre o posibila recuperare de bani din valoarea pe care am achitato la avansul apartamentului , omul mia povestit cum a fost pus de administrator , ca are un salar , si ca na stiut deloc in ce escrocherii sa bagat si ca va renunta , si asa a fost dupa 2 saptamini , am auzit ca a plecat , a stat puti 2 luni parca.bine a facut a ramas escrocul ala de cheza