În atentatul de la Arad, potrivit unei filmări realizate de un martor, au avut loc 18 explozii de diferite intensități. Procurorul care anchetează acest caz este cel care s-a ocupat și de dosarul Elodia.

Cunoscînd bine modul în care acesta a fost detașat la Parchetul General de către Laura Codruța Kovesi și Marius Iacob, în timp ce o anchetă a Inspecției judiciare propunea sancționarea sa, avem serioase îndoieli că Romulus Varga, unul dintre cei mai slabi și slugarnici procurori, ar fi în stare să rezolve un caz de o asemenea complexitate ca acesta din Arad.

Ca dovadă a „profesionalismului” său, am văzut în direct la TV că și-a trimis colegii de anchetă să revină la locul exploziei la două zile după ce încheiase cercetarea la fața locului, arată cotidianul.ro.

Dar cea mai importantă dovadă este faptul că, deși există pe internet numeroase filmări de după explozie, procurorii n-au văzut-o sau au ignorat-o pe cea mai importantă, filmată de o femeie de pe balconul său, situat la cîteva zeci de metri de locul exploziei.

Este vorba despre o înregistrare de circa 7 minute. Echipa noastră de investigație a descoperit ceva uluitor după ce a analizat, ca de obicei, cadru cu cadru, mai multe filmulețe și pune la dispoziția anchetatorilor rezultatele obținute:

– filmarea începe la foarte scurt timp de la declanșarea exploziei, cînd se vede doar un fum albicos deasupra mașinii
– min. 1:08: abia acum apar primele flăcări din mașină, care se vor dezvolta rapid
– min. 1:20: se aude prima explozie, destul de puternică
– min. 1:42: se aude a 2-a explozie, mult mai puternică, în timp ce flăcările se întețesc. Cineva încearcă zadarnic să stingă focul cu un instinctor de mașină și un fum negru se ridică deasupra blocurilor turn din vecinătate
– min. 2:32: are loc a 3-a explozie, foarte puternică
– min. 2:53: se aude a 4-a explozie, asemănătoare tragerii cu pistolul
– min. 2:55: se aude a 5-a explozie, asemănătoare cu cea precedentă
– min. 3:43: are loc a 6-a explozie
– min. 3:54: are loc a 7-a explozie, asemănătoare tragerii cu pistolul
– min. 4:02: se aude a 8-a explozie, mult mai puternică
– min. 4:25: are loc a 9-a explozie
– min. 4:43: se aude a 10-a explozie, extrem de puternică
– min. 4:56: are loc a 11-a explozie, foarte puternică
– min. 5:05: se aude a 12-a explozie, deosebit de puternică
– min. 5:33: are loc a 13-a explozie, mult mai slabă ca intensitate
– min. 5:38: auzim a 14-a explozie, foarte slabă ca intensitate
– min. 5:52: se aude a 15-a explozie, și mai slabă ca intensitate
– min. 6:03: are loc a 16-explozie
– min. 6:04: se aude a 17-a explozie. Pe fundal se aud sirenele pompierilor
– min. 6:51: se aude și a 18-a explozie, cea mai puternică.

Noi am vorbit prima oară despre această serie de 18 explozii marți seara și, culmea coincidenței, miercuri, la locul exploziei, au sosit procurorii să caute ceva după ce se încheiase cercetarea la fața locului!

Este vorba, deci, de 18 explozii care au avut loc în mai puțin de zece minute de la cea care l-a ucis pe omul de afaceri, explozii despre care anchetatorii nu au știut nimic pînă acum, în urma dezvăluirilor noastre!

Toate aceste imagini și sunete foarte clare se pot vedea și auzi pe filmarea de mai jos unde noi am semnalat grafic fiecare explozie:

2 COMENTARII

  1. Sunt cartuse de pistol care explodeaza. Din cauza caldurii. Ori avea „tataie” un pistol cu munitie si de la caldura cartusele au inceput sa explodeze, ori cei care fac „boambele”, pun si o pungutza cu cartuse „in obiectiv” ca sa le fie frica la pomperi sa se apropie de locul care arde. Si cu cat arde mai mult, obiectivu’, cu atat mai putine probe. Zic si eu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.