În 2017, Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, subordonată Primăriei Cluj Napoca, s-a asociat cu firma Ansa Smart Energy, pentru tratarea termică a deșeurilor din plastic și comercializarea produsului rezultat. În această afacere primăria a investit 11 milioane de lei, prețul unei stații de piroliză care să ”topească” plasticul și să îl transforme în combustibil. În 2019 firma a intrat în faliment, iar stația de piroliză a fost scoasă la vânzare de lichidator. În ultima ședință de consiliu local, Emil Boc a fost întrebat cum are de gând să recupereze banii respectivi, dar primarul a răspuns că ”subiectul nu ține de primărie”.

În ultima ședință de consiliu local al Primăriei Cluj-Napoca, la discuțiile care au avut loc pe marginea bugetului local, consilierul local PSD Anca Ciubăncan l-a întrebat pe Emil Boc despre investiția făcută de primărie în stația de piroliză cumpărată prin intermediul RADP Cluj Napoca. ”În 2018 primăria a alocat 10,8 milioane lei pentru arderea deșeurilor în cadrul unor stații pirolitice. Primăria a virat către RADP Cluj Napoca suma respectiva. RADP Cluj s-a asociat cu firma Ansa Smart Energy la un proiect prin care se neutralizau deșeurile din plastic. RADP se obliga să trimită la stațiile de piroliză plasticul care se reciclează pentru a fi transformat în ulei și gaz pirolitic. Afacerea a murit după 8 luni. Proiectul s-a făcut pe terenul Primăriei Cluj, iar afacerea a falimentat. De ce a falimentat? Cum a recuperat primăria prejudiciul? Împreună cu primăria și CEC Bank, proiectul a fost creditat cu 11 milioane lei, astfel că totalul este de 22 milioane lei, bani despre care nu se știe cum vor fi recuperați! Bani publici, cei 10,8 mil lei nu se regăsesc în raportul firmei de insolvență. Cum s-a constituit primăria în procesul de insolvență?”, a întrebat consilierul local.

Primarul Emil Boc a refuzat să răspundă la întrebare și a spus că nu este un subiect care ține de primărie.

”Vă rog să îmi invocați cadrul legal pentru această problemă și nu mai insist pe subiect. Este un subiect care nu ține de primărie”, a spus Emil Boc în cadrul ședinței care poate fi vizionată pe site-ul Primăriei Cluj Napoca.

Chiar dacă, în opinia primarul subiectul nu privește administrația pe care o conduce, stația pirolitică este bine-mersi și așteaptă un cumpărător. Ea a fost scoasă la vânzare de către firma care se ocupă de insolvența firmei Ansa și costă mai mult decât consilierul local spune că ar plătit primăria pe ea: 11,205,276 lei, fără TVA.

Afacere strict privată

În același timp, Alexandru Marina, administratorul special al firmei Ansa Smart Energy, spune că primăria și RADP-ul nu au nimic de primit de pe urma insolvenței societății pentru că a fost o afacere strict privată.

”Stația pirolitică a fost cumpărată de firma Ansa Smart Energy. Am făcut un împrumut la CEC și restul banilor a venit din partea asociaților firmei. Rolul RADP-ului a fost strict punerea la dispoziție a terenului pe care s-a amplasat stația respectivă și deșeurile care urmau să fie tratate în instalație. Consilierul respectiv nu știe ce vorbește! E o chestiune publică pentru că la instanță se vede cine sunt creditorii. Primăria sau RADP-ul nu au nicio investiție. Afacerea a fost strict privată, doar că a fost făcut un parteneriat cu RADP care punea la dispoziție ce vă spuneam. Însă instalația nu a funcționat conform parametrilor. E scoasă la vânzare că poate se găsește cineva. Au mai fost doritori pe acolo care m-au solicitat și vin cu idei în care spun că asta nu s-a făcut bine și de aia n-o mers. Așa că cine vrea să o cumpere, s-o cumpere!”, a declarat Marina.

Din toată toată această poveste este cert faptul că Primăria Cluj Napoca a investit cei aproape 11 milioane în septembrie 2018, la solicitarea RADP Cluj Napoca. Niciodată nu s-au făcut publice detaliile asocierii dintre RADP și Ansa Smart Energy SRL și nu a existat niciun protocol public. Fără aceste date este greu de spus cum au fost folosiți banii. Însă, în administrația locală, transparența este un etalon respectat de la portar până la primar, așa că, la un moment dat, documentele respective vor fi făcute publice.

Avantaje reciproce (!)

În raportul de activitate semestrial al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca (RADP) pe 2017 se arată că s-a obţinut un acord de mediu pentru proiectul „Instalaţie de sortare, prelucrare mecanică şi termică a deşeurilor”, proiectul cuprinzând: o staţie de tratare mecanică a deşeurilor, o staţie de tratare levigat şi o instalaţie de piroliză.  Aceste staţii erau necesare pentru a se evita un blocaj în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor din Cluj-Napoca. Vechea rampă de gunoi a fost închisă şi, din cauza întârzierii deschiderii noului centru de deşeuri de către Consiliul Judeţean, s-a găsit o soluţie de avarie: înfiinţarea unei staţii temporare de către RADP. Problema a fost că şi această staţie temporară urma să se umple destul de rapid, astfel că s-au căutat modalităţi alternative de gestionare a gunoiului, precum sortarea şi arderea într-o staţie de piroliză.  Activitatea staţiei de piroliză s-a „rezolvat” printr-un contract de asociaţiune în participaţiune între RADP şi SC Ansa Smart Energy SRL, încheiat în octombrie 2017. Avantajele erau reciproce: RADP scăpa de gunoiul care risca să sufoce rampa temporară, iar firma privată îl „trata” în staţia de piroliză urmând să comercializeze produsele secundare obţinute, adică gazul de piroliză (combustibil având în general o putere calorifică inferioară cuprinsă între 7000-20 000 kJ/Nm3), fracţia uleioasă combustibilă şi cocsul (care poate fi ars).

Asociatul principal al Ansa Energy este firma Everest Prodserv SRL, o companie aflată pe piață din 1994 și specializată în prelucrarea și conservarea cărnii. E unul dintre jucătorii majori de pe piața de mezeluri din zonă care administrează carmangeriile Mureșan.

Ce face piroliza

Piroliza este un procedeu de transformare sau de descompunere termică a compușilor sau a substanțelor chimice organice în condiții de temperaturi înalte și fără aer. Acest procedeu implică schimbarea simultană a compoziției chimice și a fazei fizice a compusului, și este ireversibilă. Procesul de piroliză este un procedeu endoterm și se realizează într-o incintă închisă, fără oxigen sau cu aport scăzut de oxigen. Deoarece este un proces endotermic, este necesară o cantitate considerabilă de energie pentru a atinge temperaturi ridicate necesare volatilizării compușilor organici.

Viceprimarul Dan Tarcea spune că va cumpăra o stație de piroliză

Dan Tarcea

”Avem deja realizate 40 de puncte îngropate pentru deșeurile menajere, la 10 se lucrează în perioada imediat următoare și, până la finalul anului, vrem să ajungem la 100. Dar între timp căutăm terenuri pentru încă 100 astfel de puncte. Acestea sunt foarte importante pentru colectarea selectivă. În primele 3 luni ale acestui an s-a colectat selectiv de 3,4 ori mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2017. Am ajuns astfel la un procent de 17% colectare selectivă, la rampă, la punctele acelea tip clopot și la punctele îngropate. Față de Craiova care e la 4% stăm bine, față de Târgu Lăpuș care e recordul în România cu 70%, suntem departe. Tocmai de aceea dorim să accelerăm acest proiect cu punctele subterane. În plus RADP este în discuții avansate pentru cumpărarea unei stații de piroliză care ar putea crește nivelul colectării selective la 30-35%”, afirma Dan Tarcea pentru Transilvania Reporter.

2 COMENTARII

  1. Daca consultantii pentru cumpararea si operarea unei statii de piroliza sunt „macelari” si utc-isti, e CLAR! Nu cumva Pantelica si Gasca Lui au facut si o excursie in tara de provenienta? Cu amantele din dotare? Trebuiau sa ii aduca pe chinezi s-o puna in functiune si s-o opereze. Sau macar niste pensionari de la rafinariile din Ploiesti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.