Fostul cameraman al lui Emil Boc, Ovidiu Daniel, poreclit „Didu” a devenit o personalitate controversată în lumea imobiliarelor din Cluj-Napoca. Urmând parcursul povestei „Cenușăreasa”, care din servitoare a devenit o cunoscută prințesă, la fel și Didu, a ajuns un pion veritabil în jocul imobiliarelor clujene.

Diferența dintre el și Cenușăreasa, este că Didu nu este un avocat al binelui. Gazeta de Cluj l-a prins în flagrant de nenumărate ori: a astupat un curs de apă ca să-și poată construi duplexuri, a demolat ilegal o locuință iar mai nou, se joacă cu autorizațiile de construire si demolare dupa bunul plac.

Ne întoarcem puțin la peripețiile sale trecute. Distinsul cameraman-afacerist pare să joace tetris prin Cluj. Când vine inspirația divină, fie ridică, fie demolează, fie mută…fie astupă. De exemplu, firma lui Didu Vector Activ a primit autorizație de construire pentru o parcelă de 2000 mp în zona strada Câmpului și pentru patru duplexuri. Ghinionul este că nu ar fi avut loc, dar s-a descurcat: a astupat un curs de apă pentru a face loc celor 4 duplexuri, pentru care a obținut 4 autorizații diferite. Mai avem o problemă: teoretic, pentru patru duplexuri terenul respectiv ar fi trebuit parcelat în patru, însă normele în urbanism cer ca acest tip de imobile să aibă drumuri de acces. Ori, dacă din suprafața respectivă ar fi fost dezmembrată o porțiune pentru un drum de acces cu o lățime de 6 metri, după cum prevede regulamentul local de urbanism, nu ar mai fi avut spațiu pentru construirea a patru duplexuri.

În prezent Didu, prin cealaltă firmă, Digger Contractors, urmează să construiască duplexuri pe strada Făgetului 43B.

Problema pe care Gazeta de Cluj o ridică în prezent este cea a ușurinței cu care Didu, fostul cameraman al primarului Boc reușește să obțină fel de fel de autorizații de construire și de demolare, toate în timp record. Pentru mulți dintre noi, obținerea unei autorizații de construire este un proces de lungă durată, care poate dura între câteva luni și mai mulți ani. Un desăvârșit magician al autorizațiilor, am putea spune. Nu ne mirăm că „Cenușăresul” imobiliarelor construiește duplexuri pe bandă rulanta. Dacă are voie, de ce nu? Am uitat că noi, cei care așteptăm ani de zile pentru o amărâtă de autorizație, respectăm alt tip de legi. Până la urmă, există legi pentru șmecheri și legi pentru fraieri. Iar Didu este șmecherul suprem, cu tot cu firma Digger Contractors!

Digger contractors obține o autorizație într-o lună pentru patru duplexuri, în timp ce alți clujeni se chinuie de 6 ani să aibă voie să își ridice o casă. Se vede cine e preferatul clasei, nu? Și nu vorbim de un caz particular, căci sunt 72 de proprietari de terenuri din zona Borhanci care așteaptă de 6 ani pentru prea-măritele autorizații de construire, pe care Ovidiu Daniel împreună cu Primăria Cluj-Napoca și alți bogătani favorizați ai Clujului, le joacă pe degete.

În continuare, vă vom prezenta cazurile și declarațiile „ghinioniștilor” proprietari care, aparent, sunt luați drept fraieri în Cluj:

“În prezent, nu avem nici măcar PUZ-ul  aprobat. Primăria ne-a obligat să comasăm parcelele să facem un PUZ și studiu de trafic pentru toată zona. Ce avem noi proprietarii cu sensul giuratoriu de pe strada Borhanci sau cu problemele adminsitrație publice locale? De ce numai în cazul nostru, PUZ-ul nostru este blocat? Dacă te duci prin constructor ai voie să construiești, ies toate actele la comandă, iar la noi nu. Am început de la o suprafață de 3 hectare și am ajuns să facem PUZ pentru o  suprafață de 16 hectare. Am făcut strada la 15 metri și tot nu trece. Pe noi nu ne interesează că au dat autorizațiile până în stradă în ultimii 2 ani. Noi stăm de 6 ani cu actele depuse în Primărie. Am prins toate reglementările legislative pe cadastru, pe Apele Române, pe tot ce a însemnat urbanism. Am tot refăcut acte. Până când să tot refacem acte că cineva are interes pe zonă? Ne-au ținut actele în Primărie până aproape ne-a expirat avizul de oportunitate care nu prevedea studiu de trafic și stradă de 15 metri”, a spus femeia pentru MonitorulCluj.

O clujeancă curajoasă a mers chiar peste primarul Boc în birou, nefiind primită în audiență:

“Ne-au ținut avizul de oportunitate până ce am mers peste domnul Boc la birou. Eram cu registratura electronică și  i-am spus: «Vedeți de cât timp stă la dumneavoastră la semnat». Am mers personal, fără programare, că nu îți dă nimeni audiență la el. Am intrat peste dânsul că altfel nu se poate în Primăria Cluj. Acum, ne țin la studiul de trafic. L-am întrebat pe domnul Boc de ce această Comisie care avizează studiul de trafic nu are o anumită periodicitate.  După ce am dat 20.000 de lei pentru studio, nici nu se mai țin ședințele. Am refăcut toate avizele și tot ce a însemnat toate studiile și toate actele ce trebuiau reînnoite pentru că expirau (certificat de urbanism, ridicări cadastrale și topografice pe zonă) sunt multe. Eu cred că nu e voie să facem case, numai blocuri. Dacă era un constructor, în mod sigur trecea și PUZ-ul acesta. În PUG-ul nou este singura zonă din Cluj unde sunt prevăzute case nu blocuri. Ei vor ca noi să cedăm psihic la chestia asta și să cumpere cineva. Au și venit investitori să cumpere tot PUZ-ul ca să extindă zona de blocuri pe toată suprafața. Acolo este cheia”, a mai declarat altă clujeancă.

Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm: autorizațiile se dau preferențial în Cluj-Napoca, iar pentru șmecheri, procesul nu dă multe bătăi de cap.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/noul-el-dorado-al-clujului-descoperit-de-bene-si-botezan/

22 COMENTARII

  1. Din păcate presa nu mai este o putere. Omul ăsta râde dacă citește articolul ăsta și bineînțeles că nu va păți nimic. Își va vedea în continuare liniștit de afacerile lui dubioase sau mai puțin subioase. Și noi sărăntocii citim și comentăm. Și cam atât.

  2. In 1999 anm achizitionat un teren in Zona Becaș.Am cerut un certificat de urbanism de la primaria Funariotă!A spus ca am dreptul sa construies o casa p+2.Am achizionat terenul .A venit guvernarea boc .Am cerut certificat de urbanism .Nu a vrut sa-mi dea pe motiv ca trece centura de sud a clujuluiAm masurat cu topograful si arhitectul si nu era in coridorul de 250 m fata de centura .Am depus actele si au fost respinse .Am mers si am protestat pe la urbanism -nu au vrut sa discute cu mine In schimb , unul care stergea praful a spus ca dacă-i dau 2000 de euro imi aranjeaza (a detaliat :500 la arh sef.500 la adjunct,500 la secretar ca sa nu treaca avizul prin consiliul local si , cred , ca 500 pentru el .Nu am dat .Și rău am făcut .Am fost sfatuit de un sef pdl-dute domnule si construieste ca nu vine nimeni sa te controleze .Așa am facut dar stiti cate sicane am primit in ultimi 20 de ani .Imi reproșez cât de prost am fost ca nu am dat la mafie 2000 de euro .

  3. De ce spuneți ca primește autorizații pe banda rulanta și alții așteaptă 6 ani dacă e vorba de zone diferite. Toată lumea știe clar ca, borhanciul este blocat pana la finalizarea centurii. Fiind dezvoltator nu e prost sa cumpere unde nu se poate construi.

    • Sa fim realisti !Din 2004 este tot blocata .Va asigur ca pe traseul efemerei centuri de sud promisa de d boc la alegeri , cand am cerut eu certificat de constructie erau 20 de constructii -arhitectul a facut poze -le am si eu – cu imobilele in stadiu de constructie.De aici deduc ca efemera centura a fost o mascarada .Cei de la urbanism au primit atentii serioase pentru a permite si aviza constructiile .

  4. Se fac blocuri fara acte, se intabuleaza dupa ce se vand pe acte false facute de cadastru, contracte la fel la notarii lor, banii se dau prin angajati din primarie, are si Boc parte, dar trebuie sa fii de incredere. si sa ai vechime in dat mita

  5. Exact in aceeași situație suntem și noi o familie care după 5ani de așteptare am construit, dar apoi ne-a venit pe cap poliția locală și ne-a amendat cu jumătate de miliard plus măsură complementara demolare, bineînțeles deoarece are interes un constructor in zonă, poveste trasa la indigo. Nu a interesat pe nimeni că suntem 7persoane care locuim de mai bine de 10ani prin chirii..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.