în Cluj rata de promovare la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ înainte de soluționarea contestațiilor este de 80,35 %, mai exact 1 din 5 candidați au picat examenul.
Ministerul Educației a publicat azi rezultatele inițiale la examenul național de definitivare în învățământ. La examen au fost prezenți în Cluj un număr de 403 candidați, dintre cei 416 candidați cu drept de participare la proba scrisă. Un număr de 13 candidați au absentat, iar un candidat s-a retras. Nu s-au înregistrat situații de fraudă sau tentativă de fraudă.
În această sesiune a examenului de definitivare în învățământ au fost declarați promovați înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații un număr de 323 de candidați – care au obținut medii între 8,00 și 10.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.00, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru promovarea examenului. În Cluj un număr de patru candidați au obținuta nota 10 la proba scrisă a examenului . Totodată, un număr de 162 de candidați au obținut medii cuprinse între 9-9,99 ( 40,3 %) și alți 157 de candidați au obținut medii cuprinse între 8-8,99 ( 39,05 %).
Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, astăzi și mâine. Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen din județul Cluj, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca și pe site-ul definitivat.edu.ro., în 6 august.
Cadrele didactice promovate dobândesc astfel dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și are ulterior dreptul de a deveni titular în sistem. Definitivatul este un examen obligatoriu pentru profesorii din România care doresc să obțină dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Este o etapă crucială în cariera didactică, care conferă profesorilor stabilitate și recunoaștere a competențelor profesionale. Profesorii trebuie să acumuleze experiență în învățământ timp de un an. Se evaluează performanțele profesorului în clasă, portofoliul profesional și alte aspecte legate de activitatea didactică. La finalul stagiului, profesorii susțin un examen scris pentru a demonstra cunoștințele teoretice și didactice.
Sursa: Actual de Cluj