Gazeta de Cluj prezintă în exclusivitate propunerea de arestare preventivă emisă pe numele inculpaţilor Tripon Ionuţ Vasile şi Marc Rareş Ciprian pentru infracţiunea de vătămare corporală, respectiv ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În urma materialelor apărute în presă, inclusiv în Gazeta de Cluj, procurorii au preschimbat încadrarea infracţiunii. Procurorii lasă să le scape probele printre degete. Interviu în exclusivitate cu Tripon Ionuţ.
Pe 27 august 2013, Judecătoria Cluj-Napoca va decide referitor la propunerea de arestare preventivă emisă pe numele inculpaţilor Tripon Ionuţ Vasile şi Marc Rareş pentru infracţiunea de vătămare corporală, respectiv ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj a fost înaintată în urma unui scandal deja celebru în Cluj-Napoca, când inculpaţii i-au bătut crunt pe Alin Vlad şi pe Moldovan Alexandru Daniel. Întâmplarea s-a petrecut pe 8 iulie 2013, iar Parchetul a depus începerea urmăririi penale pe 1 august 2013, pentru infracţiunea de vătămare corporală.
Firul evenimentelor
Incidentul a avut ca punct de pornire clubul Alegria, din cartierul clujean Zorilor. Inculpaţii au avut o altercaţie verbală şi fizică, în parcarea clubului. Camera de supraveghere de la faţa locului l-au surprins pe Marc Rareş Ciprian lovindu-l pe Moldovan Alexandru Daniel, care a căzut la pământ în urma loviturii. Cum Marc continua să îl lovească, a fost oprit de Tripon Ionuţ şi Jasko Ervin. Conflictul a fost aplanat cu ajutorul agentului de pază al clubului Alegria.
Ceva mai târziu, Moldovan Daniel a părăsit clubul însoţit de prietena sa, Bucur Mădălina Iulia, urmaţi la mică distanţă de Bucur Cristina, verişoara prietenei lui Moldovan. Inculpaţii l-au atacat pe Moldovan atât de violent, încât acesta şi-a pierdut cunoştinţa. Cele două fete şi-au ajutat prietenul să se ridice şi au urcat într-un taxi, îndreptându-se spre Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de pe strada Clinicilor, deoarece Moldovan se afla în stare critică. Pe drum, l-au sunat pe Vlad Alin, prieten cu victima, pe care l-au rugat să vină la spital să le sprijine. La UPU, Moldovan a fost îngrijit de medicii de serviciu. Potrivit certificatului medico-legal, vătămările suferite necesită 42-45 de zile de îngrijiri medicale.
Surpriza lui Vlad Alin, odată ajuns la UPU, a fost să îi găsească deja acolo pe atacatorii lui Moldovan. Conform declaraţiei lui Vlad Alin şi ale martorilor, aceştia nu doar că l-au atacat în incinta spitalului, dar l-au urmărit pe strada Clinicilor, snopindu-l în bătaie atât de rău încât a avut nevoie de 28-30 de zile de îngrijiri medicale.
De ce susţine Gazeta de Cluj că procurorii au lucrat de mântuială
În primul rând, singurele probe de la dosar sunt înregistrările video din parcarea clubului Alegria, declaraţiile inculpaţilor, ale victimelor şi ale celor două martore. Pe baza acestor probe, inculpaţii au fost cercetaţi iniţial doar pentru infracţiunea de vătămare corporală, deşi tot scandalul s-a derulat, cu extremă violenţă, în spaţiul public, printre cetăţeni. Nu există nicio dovadă că procurorii ar fi fost interesaţi de ceea ce s-a întâmplat în interiorul clubului, acolo unde a pornit de fapt toată tărăşenia.
De asemenea, agresiunea de la UPU asupra lui Vlad Alin a avut loc în spaţiu public. Nimeni nu a căutat martori ai acestui incident, alţii decât cei direcţi implicaţi, procurorii nefiind interesaţi de o anchetă reală. Din sursele Gazetei de Cluj reiese că UPU deţinea înregistrări ale incidentului petrecut în curtea spitalului. Se pare că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au făcut o cerere, dar luna august a fost mult prea călduroasă pentru ca ei să le poată ridica, aşa încât, după 30 de zile de la incident, imaginile au fost şterse.
În plus, prima acuzaţie după incident a fost de vătămare corporală, ceea ce nu impune arestarea preventivă şi se poate rezolva prin împăcarea părţilor. Abia pe 8 august Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus extinderea cercetărilor şi schimbarea încadrării juridice a inculpaţilor în infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceasta s-a întâmplat abia după ce presa locală, inclusiv Gazeta de Cluj, le-au dat mură în gură materialele video cu conflictul de la clubul Janis. În motivarea procurorilor se arată că “este evident faptul că, în ultima perioadă, asistăm la evenimente ce par a fi reglări de conturi între grupuri de persoane care se ghidează exclusiv după legea pumnului. Persoanele din cercul de cunoscuţi ai părţilor vătămate, angajaţi ai SC Scutul Negru SA, nemulţumiţi de activitatea organelor de urmărire în acest dosar au apreciat că au dreptul să îşi facă singure dreptate, atacând persoanele din cercul de cunoscuţi ai inculpaţilor din acest dosar.”
Declaraţia lui Tripon Ionuţ despre evenimente
Despre incidentul de la UPU cu Alin Vlad şi Moldovan Florin, Tripon nu a vrut să dea amănunte, dar recunoaşte că a fost implicat în conflict. La momentul în care a vorbit cu noi, a declarat că el ştie că există o plângere pentru vătămare corporală, dar nu are ştiinţă de vreo propunere de arestare preventivă. De asemenea nu ştie despre preschimbarea infracțiunii şi consideră că faptul că l-a fugărit şi l-a bătut pe Vlad Alin în plină stradă nu are nicio legătură cu ultrajul şi tulburarea ordinii publice. Fiind în concediu, nu are acces la internet pentru a verifica informaţia. El declară că îşi asumă faptele sale şi că este gata să plătească pentru consecinţe, orice ar însemna acestea.
Amintim că Tripon Ionuţ şi Marc Rareş au deja o condamnare cu suspendare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Ioana Filip