Business meeting with work on contract

Companiile care şi-au trimis angajaţii să lucreze de acasă, dar care nu au toate actele conform legii telemuncii riscă amenzi usturătoare.

„În primul rând, trebuie semnat un act adiţional la contractul individual de muncă. În lipsa acestui act adiţional la contractul individual de muncă, nu suntem în mod legal în faţa unei telemunci, astfel încât salariaţii… angajatorii vor putea fi amendaţi de către ITM. Sfatul meu este: neapărat să se încheie acest act adiţional. Amenzile sunt foarte mari. Nerespectarea, spre exemplu, a actului adiţional duce la amendă de 10.000 de lei pentru fiecare persoană, pentru fiecare act adiţional neîncheiat”, spune Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii.

Actul adiţional pentru telemuncă poate fi încheiat şi de la distanţă, dacă angajatul primeşte prin e-mail documentul de la angajator, îl printează şi îl trimite înapoi scanat. O altă posibilitate este să răspundă e-mailului venit de la angajator în care să spună că este de acord să lucreze în regim de telemuncă. Aceste soluţii sunt folosite până când actele se pot semna fizic.

Legea telemuncii a apărut în 2018 în România.

Chiar dacă legea nu prevede sancţiuni decât pentru angajatori, şi angajaţii pot fi pedepsiţi. „Dacă salariatul stă acasă şi nu prestează munca, nu este nicio problemă ca angajatorul să aplice normele de disciplină a muncii, să-l sancţioneze disciplinar, mergând până la concedierea acestuia”, adaugă Gîlcă. În cele mai mari centre de business din România – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi- lucrează 400.000 de corporatişti care au devenit sau ar putea deveni telesalariaţi din cauza noului coronavirus, potrivit datelor ZF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.