Preşedintele de şedinţă al Parlamentului, Ioan Oltean, şi-a pus colegii să-i voteze numărul de telefon. S-a ajuns la acest lucru din iniţiativa deputatului UDMR, Mate Andras Levente, care a încercat să demonstreze că democrat-liberalul nu este foarte atent la ceea ce se întâmplă în şedinţa pentru adoptarea bugetului de stat pe 2009. Pentru că nu şi-a motivat amendamentul, Mate a primit mulţumiri din partea lui Oltean pentru “implicarea de care dă dovadă”. Pentru că farsa nu a fost sesizată de toată lumea amendamentul a fost votat de 83 dintre parlamentari, 182 votând împotrivă. Abia ulterior, când a luat cuvântul pe procedură, Mate i-a explicat preşedintelui de şedinţă că şi-a votat propriul număr de telefon.