Se poate spune ca orasul Cluj-Napoca a devenit un reper în politica româneasca de dupa 1989. Partidele importante ale Clujului au la baza oameni puternici si influenti, oameni interesati de afaceri si care doresc sa conduca orasul dupa propriile lor politici. Însa, un ajutor este mereu binevenit. Astfel, fiecare isi alege sau îsi "pune direct" sau dupa "bunul sau plac" un "om de încredere", împreuna cu care sunt gata sa conduca un judet întreg.

Se pare ca deocamdata promovarea în functie a unei persoane se face pe criterii de familie sau de prietenie. În PNL Cluj, un “caz matrimonial” se înregistreaza între Steluta Cataniciu si sotul acesteia Marius Cataniciu. Steluta Caataniciu a fost presedinta Organizatiei de Femei a PD-L Cluj, însa în prezent detine functia de vicepresedinte PNL Cluj si candideaza pentru functia de consilier local din partea penelistilor. De asemenea, Steluta a fost aleasa consilier judetean pentru Alianta Dreptate si Adevar, iar dupa ce Alianta a câstigat alegerile locale, Marius Cataniciu a ocupat postul de director al Regiei Autonome a Domeniului Public. Cu putina vreme în urma, atât Steluta-Gustica, cât si Marius Cataniciu au parasit Partidul Democrat pentru a deveni mai “galbeni”.

De asemenea, deputatul Horia Uioreanu este sotul consilierului judetean Elena Ceusan, consilier personal al premierului Calin Popescu Tariceanu. Potrivit unor surse, la alegerile parlamentare, Horia Uioreanu va candida pentru un loc de deputat, iar Elena Ceusan pentru unul de senator.

Si în familia deputatului Petru Calian exista un caz de rudenie între pedelistii Calian si fostul secretar de stat Ovidiu Calin. Dupa ce au facut politica în PRM, ambii activeaza în prezent în PD-L. În 2004, Petru Calian a fost ales consilier local, iar finul sau, Ovidiu a devenit consilier judetean. Amândoi au trecut la PC, însa Ovidiu Calin a fost promovat în postul de secretar de stat în Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Si în PSD Cluj exista un caz de rudenie, între Ancuta Abrudan si sora sa Adina. Ambele au ales un drum spre cariera politica, Ancuta Abrudan fiind purtator de cuvânt al PSD Cluj si totodata consilier judetean. Când Prefectura Cluj a fost condusa de deputatul Vasile Soporan, Ancuta Abrudan a fost purtator de cuvânt al Prefecturii Cluj. De asemenea, a mai lucrat si în cadrul Departamentului de Strategie al PSD Cluj. În prezent, Adina Abrudan are functia de presedinte a Organizatiei Judetene de Tineret a PSD Cluj. Adina Abrudan este absolventa de psihologie si cu masterate în resurse umane si politologie, iar pentru postul pe care il detine s-a "luptat" cu Vasile Ruscovan, student la politologie si Vladimir Matusan, avocat în Baroul Cluj.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.