Mai mulți parlamentari au trecut în doar o săptămână prin Camera Deputaților un proiect de lege care i-ar permite să-și păstreze controlul politic asupra Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM – arbitrul pieței telecom) pentru următorii șase ani. Proiectul de lege intră astăzi în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat și ar putea ajunge rapid la vot în camera decizională.

Schimbarea din temelii a modului în care funcționează ANCOM – teoretic, o instituție independentă politic – vine pe fondul unei campanii de lobby fără precedent declanșată de compania chineză Huawei. Corporația cu sediul la Shenzen vrea să stopeze un proiect de lege inițiat de Ministerul Transporturilor care ar scoate-o din cursa pentru 5G. În realizarea rețelei 5G, ANCOM joacă un rol-cheie, fiind instituția care organizează licitația.

Inițiativa legislativă prevede înființarea unei noi structuri de conducere a instituției, numită Comitet de reglementare, care ar urma să aibă 7 membri, inclusiv președintele și cei 2 vicepreședinți. Practic, acest nou comitet va avea puterea de a adopta reglementările în sectorul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale și al serviciilor poștale.

Proiectul a fost inițiat de parlamentari de la toate partidele, mai puțin USR. Deputatul liberal Gabriel Andronache, și el inițiator, s-a disociat ulterior, declarând pentru Europa Liberă că nu este de acord cu viteza în care PSD a trecut legea prin Camera Deputaților.

Inițiatorii legii sunt: Akfred Simionis (PSD), Andronache Gabriel (PNL) Marton Arpad (UDMR), Cupă Ion (ALDE), Grosaru Andi (minorități), Havrici Emanuel ( ProRomânia)

Vezi aici proiectul de lege al PSD și parcursul său rapid prin Parlament

Cei 7 membri ai Comitetului de reglementare din ANCOM ar urma să fie votați de Parlament pentru un mandat de 6 ani, în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi. Acest lucru ar însemna că actualul Parlament, în care PSD are cel mai mare număr de voturi, ar urma să voteze noua conducere a ANCOM, după ce președintele Sorin Grindeanu urmează să-și piardă mandatul ca urmare a faptului că a revenit în PSD ca prim-vicepreședinte.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților pe 20 august, iar pe 25 august a și fost adoptat de deputați. El intră azi în dezbaterea Comisiei IT din Senat și ar putea fi votat în plenul Senatului chiar în această săptămână.

Consiliul Economic și Social a dat aviz nefavorabil proiectului, arătând că nu se justifică modificarea modului în care ANCOM reglementează piețele pe care le controlează, și nici creșterea numărului de funcții din instituție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.