Ocuparea clădirilor guvernamentale și o posibilă lovitură de stat. Aceasta este, potrivit raportului Serviciului de Informații Slovac (SIS) și declarațiilor lui Robert Fico, ceea ce se pregătește în Slovacia.

Opoziția califică însă aceste afirmații drept aberații, informează presa slovacă.

Joi, la ora 9:00, Consiliul Național de Securitate al Slovaciei urmează să se întrunească. În cadrul unei ședințe extinse, la care va participa și președintele republicii, Peter Pellegrini, vor fi discutate concluziile raportului SIS.

„Ceea ce a fost prezentat în Consiliul Național reprezintă doar aproximativ 10% din ceea ce deține SIS,” a declarat Robert Fico, făcând referire la sesiunea extraordinară de marți a parlamentului, în care opoziția a încercat să demită guvernul.

Prim-ministrul a adăugat că situația din Slovacia este extrem de gravă.

„Pe teritoriul Slovaciei există un grup care a fost implicat în protestele din Georgia și direct în evenimentele de pe Maidan, în Ucraina,” a afirmat Fico.

.

Premierul a explicat că planul ar fi ca protestele pașnice să se încheie cu ocuparea unor clădiri guvernamentale, precum Consiliul Național Slovac sau palatul prezidențial.

„Într-un stat democratic cu un cadru legal normal, forțele de ordine intervin, deoarece aceste acțiuni reprezintă o încălcare a legii, iar în anumite cazuri chiar o infracțiune penală. Forțele abilitate vor acționa și vor restabili ordinea,” a spus Fico.

Potrivit acestuia, în acel moment, „toate televiziunile din lume” vor arăta imagini cu intervenția poliției. Premierul a adăugat că acest lucru va conduce la proteste în masă și, în final, la preluarea puterii în țară.

Prim-ministrul a subliniat că respectă dreptul cetățenilor de a se aduna și de a protesta, dar statul nu poate tolera încălcarea legii.

El a anunțat că, în cadrul Consiliului de Securitate, vor fi adoptate măsuri preventive pentru a evita escaladarea situației, inclusiv monitorizarea clădirilor guvernamentale.

Slovacia convoacă Consiliul de Securitate la cererea premierului. Fico spune că se pregătește lovitură de stat

Liderul opoziţiei slovace Michal Simecka a lansat marţi o încercare de a demite guvernul naţionalist de stânga printr-un vot de neîncredere, acuzându-l pe premierul Robert Fico că a pus bazele scoaterii ţării din UE, relatează Reuters.

Efortul cel mai probabil va eşua, deoarece este de aşteptat ca majoritatea guvernului din parlament, deşi redusă, să îl susţină pe Fico.

Fico a încercat să menţină relaţiile cu Rusia în timpul războiului din Ucraina şi a oprit ajutorul militar oficial pentru Kiev. El a criticat sancţiunile împotriva Rusiei şi a escaladat o ruptură cu Kievul după ce livrările de gaze ruseşti prin Ucraina s-au oprit la sfârşitul anului 2024.

Fico, lider al partidului de stânga Smer-SSD şi de patru ori prim-ministru, a mai spus că Slovacia trebuie să se pregătească pentru „toate situaţiile de criză posibile” cu care UE s-ar putea confrunta pe termen scurt, sugerând chiar şi o destrămare a blocului european.

„Acest lucru nu poate fi citit în alt mod decât ca ceea ce am avertizat: că guvernul Smer pregăteşte terenul pentru a conduce Slovacia în afara Uniunii Europene”, a declarat în parlament Michal Simecka, liderul partidului Slovacia Progresistă. „Văd acest lucru ca pe o ameninţare existenţială la adresa intereselor noastre naţionale, încât nu avem nevoie de nimic altceva pentru a declara neîncrederea”, a adăugat el.

Fico a declarat în parlament că politica externă este determinată de apartenenţa la NATO şi UE, dar Slovacia nu poate fi „statică” într-o lume care se dezvoltă rapid. „Ce se întâmplă dacă un grup de 3-4 ţări mari vine şi spune, doamnelor şi domnilor, fie va exista un superstat în care vă veţi pierde toată suveranitatea naţională, fie veţi merge pe calea voastră?” a spus Fico. „Vorbim despre o evoluţie care se poate întâmpla foarte repede”, a avertizat el.

NapocaNews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.