Tudor Gheorghe Rădulescu, fratele avocatei clujene Ioana Gidro Stanca, este în continuare nemulțumit de sentințele instanțelor care au făcut dreptate în cazul disputei pe marginea terenului de la Băile Someșeni și a acționat în judecată statul român la CEDO, deoarece consideră că i s-au încălcat drepturile civile.

Rădulescu a fost în litigiu cu propria soră ani buni de zile, până când, anul trecut, Curtea de Apel Constanța a tranșat definitiv problema și a dat o decizie în favoarea sa. Această sentință i-a permis lui Tudor Rădulescu să demareze procedura de executare silită față de asociatul sorei sale, Stanca Ghidro, pentru o datorie evaluată la 600.000 de euro, potrivit unei expertize cerute de instanțele de judecată. Suma însă i s-a părut prea mică lui Rădulescu, așa că acesta a dat în judecată statul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că soluția instanțelor nu ar fi una echitabilă, informează Ora de Cluj.

Partea care i se cuvine lui Tudor Rădulescu ar urma să fie recuperată de executorul judecătoresc Mihai Câmpian, arată aceeași sursă, dar suma primită pentru terenul de 5 hectare din perimetrul Băilor Someșeni i se pare de trei ori sub valoare sa reală. Terenul a fost moștenit de Rădulescu și Gidro de la părinți, însă cea din urmă, alături de asociatul său, Valentin Nica, au fost cei care au încercat atragerea unei investiții pentru modernizarea Băilor Someșeni și introducerea lor în circuitul turistic românesc.

 

Vreo o felie mai mare din afacerea de la Someșeni

Terenul care a făcut obiectul litigiului dintre cei doi frați ar fi mult mai valoros decât arată expertiza solicitată de instanță, pe baza căreia a fost decisă sume care trebuie restituită drept compensație lui Rădulescu. Acesta susține, pe baza unui înscris de la Cartea Funciară, din care rezultă că asociaţii Maria Gidro Stanca şi Valentin Nica au promis revânzarea terenului, că prețul luat în considerare pentru această tranzacție ar fi de patru ori mai mare.

Decanul Baroului Cluj, Stanca Gidro, alături de asociatul său, omul de afaceri clujean Valentin Nica, sunt conștienți de valoarea terenului, în special de potențialul său turistic, lucru dovedit de încercările repetate de a amenaja Băile Someșeni. Alături de primarul Emil Boc, Nica a anunțat la un moment dat că la Băile Someșeni va fi amenajat un acvaparc, pentru care au fost atrase fonduri europene de 20 de milioane de euro.

În 2009, Rădulescu a deschis proces în acest caz, iar primele sentințe din cadrul litigiului dintre avocată și fratele său s-au dat la Cluj, în 2010, când Judecătoria Cluj a stabilit că partea de o treime din proprietate, care îi revine lui Tudor Gheorghe Rădulescu, moștenitorul medicului Rădulescu, va fi cumpărată de ceilalți coproprietari, respectiv avocata Ioana Gidro Stanca și Valentin Nica, finanțatorul echipei Mobitelco. La momentul respectiv, Ioana Stanca Gidro nu avea bani pentru a răscumpăra partea lui Rădulescu, dar anunța că Valentin Nica va fi cel care va răscumpăra cota parte a acestuia, la un preț de 30 de euro pe metrul pătrat.

 

Răscumpărarea amânată

Anul trecut, Curtea de Apel Constanță, a dat sentința definitivă în procesul în care s-a disputat “paternitatea” Băilor Someșeni, iar Tudor Gheorghe Rădulescu a fost nevoit să accepte despăgubirea stabilită de evaluator în urmă cu câțiva ani. Valentin Nica, care ar urma să îi achite lui Rădulescu cei 600.000 de euro impuși de instanță, este un om de afaceri cu legături în multe din proiectele mari ale Clujului.

Gazeta de Cluj a mai scris despre asociații controversați ai acestuia. Valentin Nica și Nicolae Badiu controlează afacerea Duct City, în asociere cu primăria clujeană. Cei doi au dat în judecată primăria pentru o dispută asupra prevederilor contractuale referitoare la această asociere. De asemenea, Nica și Badiu dezvoltă proiecte hoteliere în parcurile industriale Tetarom I şi II. Compania CBC Development, care ar fi trebuit să finalizeze în Tetarom I un complex hotelier până cel târziu în septembrie 2008, este condusă de aceiaşi Nica şi Badiu.

Valentin Nica figurează alături de Ştefan Petre în cadrul SC Mobitelco, firmă care susţine “U” Mobitelco. Nica mai deţine şi SVF Management Prod Serv SRL.

Tot Gazeta de Cluj a mai arătat că Nica şi Badiu au fost singurii finanţatori legali ai social-democraţilor clujeni în campania din 2004, deși în prezent sunt mai apropiați de liberali. Conform datelor din Monitorul Oficial, Valentin Nica, în numele societăţii SVF Management, a donat către PSD Cluj 35.000 de lei pentru campania electorală din 2004. Ulterior, Valentin Nica a câştigat mai multe licitaţii de la CJ Cluj, iar în comisiile respective se află şi Şerban Graţian, unul dintre consilierii judeţeni ai social-democraţilor clujeni. Drept exemplu stă faptul că CBC Development a câştigat, prin licitaţie, terenurile din Tetarom I şi Tetarom II, pentru a construi şi administra centrele de servicii pentru personalul ce va fi angajat în cele două parcuri industriale.

 

Mostenirea doctorului Stanca

La sfârșitul anilor ‘20, doctorul ginecolog Dominic Stanca a realizat cercetări intensive asupra nămolului și fântânilor existente în zona băilor și a observat efectele curative asupra pacienților care sufereau de boli gastro-intestinale, boli de piele ca și psoriazis sau artrită, chiar și diabet. De aceea a considerat absolut necesar să investească în abilitarea zonei, care la aceea dată era doar o mlaștină: construirea unor bazine, camere de masaj, terase și un restaurant etc.

Astfel, Băile au devenit cunoscute în perioada interbelică și peste hotare, mai ales în Ungaria și, într-o măsură limitată, în Germania. Perioada cu cel mai mare număr de vizitatori a fost înregistrată între 1950-1975, momente în care era destinația favorită a clujenilor care frecventau bazinele și doreau să facă băi de soare.

Naționalizarea și exproprierea foștilor proprietari a scos familia Stanca de la Someșeni în anul 1849. După revoluție, baza turistică a fost concesionată de medicul deputat Mihai Năstase, care nu a respectat promisiunile de modernizare. În urmă cu 10 ani, frații Ioana Gidro Stanca și Tudor Rădulescu au preluat formal proprietatea de la Unita Turism, aflată deja în paragină. Cea de-a treia parte din teren a fost cumpărată de omul de afaceri Valentin Nica. Ioana Gidro Stanca a declarat presei clujene să vrea să vadă realizat visul bunicului său și să pună din nou pe picioare Băile Someșeni.

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.