Pentru următoarele alegeri locale, Emil Boc este decis să facă un AquaPark la intersecția dintre cartierele Gheorghe și Între Lacuri. Pe de cealaltă parte, Adrian Dohotaru, inițiatorul campaniei SOS Parcul Est vorbește de câțiva ani că în locul respectiv se vrea un parc și nicidecum un AquaPark. În timp ce dezbaterile sunt în toi, ambele părți uită ceva important: terenul respectiv este proprietate privată, iar după ce proprietarii s-au luptat 12 ani în instanță ca să demonstreze că sunt vii și nu decedați (hilar!) și că terenul le aparține, primăria îi obligă să-și folosească proprietatea ca și spațiu verde. În timp ce Emil Boc le-a spus proprietarilor să-și semene castraveți pe terenul respectiv, Dohotaru le propune o despăgubire de 3 euro/mp. Între timp, și rechinii imobiliari vânează terenul.
La finalul săptămânii trecute, zeci de persoane au participat la dezbaterea ”Cum amenajăm Parcul Est”, desfășurată la Palatul Urania, organizată de ONG-ul SOS – Parcul Est, moderatorul dezbaterii fiind deputatul independent Adrian Dohotaru, fost membru USR.
Pentru prima data au fost invitați la o dezbatere și proprietarii privați ai terenului unde Dohotaru vrea parc, iar Boc vrea AquaPark. Printre aceștia se numără familia Sima care deține un teren în suprafață de 1400 mp şi drumul deţinut în coproprietate de 3265 mp, teren pe care Primăria Cluj-Napoca l-a înscris în categoria de folosinţă ”arabil”,odată cu intrarea în vigoare a noului Plan Urbanistic General (PUG), respectiv la sfârșitul anului 2014. Practic, familia Sima sunt obligați să-și folosească proprietatea privată ca parc, asta după ce RADP-ul le-a luat ilegal terenul și s-au judecat ani de zile în instanță ca să demonstreze inclusiv să sunt vii și că terenul le aparține, chiar dacă erau prezenți fizic în sala de judecată cu documentele necesare. Familia Sima s-au judecat cu Municipiul Cluj-Napoca, cerând instanţei să anuleze parţial HCL prin care s-a aprobat noul PUG, însă nu au avut câștig de cauză.
Doamna Sima: ”Te jignesc, îți iau ce ai și își bat joc!”
În timp ce clujenii sunt convinși că dacă terenul pe care îl dețin va ajunge pe mâinile cui trebuie, va primi autorizație de construire pentru blocuri și nu va fi nici parc, nici Aquapark, Adrian Dohotaru le-a propus clujenilor o despăgubire de 3 euro/mp, iar Boc le-a propus să-și semene castraveți pe teren. În tot acest timp, au loc numeroase dezbateri în ceea ce privește terenul familiei Sima, aceștia fiind dezamăgiți că sunt propuneri de proiecte pe terenul ce le aparține, iar ei nici măcar nu au fost contactați.
”Propunerea de parc există de câțiva ani buni. Până acum, când am luat eu legătura cu domnul Dohotaru nimeni nu m-a căutat. Considerați că este normal să se facă propunere pe proprietatea cuiva fără ca acel cineva să fie consultat? Nu mă înțelegeți greșit, nu suntem împotriva Parcului Est, înțelegem necesitatea și interesul din zona (…). 12 ani am fost în instanță pentru acest teren. Ne-au declarat morți, pe toți. Suntem aici!
După ce l-am obținut ni l-au trecut în spațiu verde cu acces public nelimitat. Legislația și Constituția României spune clar: dreptul la proprietate este sfânt! De fapt, asta este o expropriere mascată (…). Noi nu ne putem folosi proprietatea. Considerați că este normal? Primăria ne tot promite de când au trecut PUG-ul… Când am stat de vorbă cu domnul primar mi-a spus ”seamănă-ți pe el (n.r. teren) castraveți!”. Ca să mă înțelegeți de ce suntem jigniți. Deci ne-au trebuit 12 ani în tribunale ca să facem dovada că existăm, că suntem proprietari. Bunicii noștri au cumpărat terenul în `32 cu bani greu, avem contractele de vânzare-cumpărare, nu ceea ce se scrie pe internet că am cumpărat terenul să ne facem miliardari. Este normal ca înainte de a se face ceva pe terenurile noastre, cineva să ne caute și așa cum spune legea, cu o prealabilă și justă despăgubire. Nu se va face asta! Vreau doar atât: vreau sa vă spun că vom lupta până la moarte și vom lua acest teren, nu se va face pe el nimic. Vom fi în toate procesele din lume și vom stopa toate proiectele. Oricum suntem în procese inclusiv la CEDO. Dacă pe noi nu ne vor căuta,, vom merge mai departe. Era normal să ne caute, să ne spună din 2014… Trebuia măcar să fi zis că ne plătesc despăgubiri în cinci ani de zile pentru că, cred că sunteți de acord că nu există proprietari mai răbdători ca noi în tot Clujul. În schimb, te jignesc, îți iau ce ai și își bat joc. Nu cred că este normal. Nu cerem de milă nimănui nimic, ne cerem dreptul nostru și degeaba faceți dezbateri pe terenurile noastre atâta timp cat pe noi nu ne căutați. Nu suntem contra acestui parc, dar nici nu suntem bătaia de joc a nimănui. Să ne caute și să ne dea un preț real… Domnule Dohotaru, la un moment dat, ați zis 3 euro/mp, asta m-a supărat (n.r. afirmația a stârnit hohote de râs în sală).
Și oricum nu se vor face spații verzi pentru peste tot în preajma Iulius Mall s-au făcut blocuri. De nenumărate ori suntem sunați pentru a vinde terenul. Noi știm de ce suntem sunați. Avem oferte destul de bune, de la oameni cu bani care iau mâine autorizații de blocuri. Știm de ce vorbim toți aici. Știm că în funcție de cine merge, ia autorizația. Dar ne-am încăpățânat, ne-am încăpățânat pentru că vrem acele terenuri. Soțul meu a făcut un infarct la 43 de ani în urma proceselor cu primăria. I-am promis că până mor, o să-și ia dreptul înapoi. Și o să și-l ia!”, a spus doamna Sima în cadrul dezbaterii ”Cum amenajăm Parcul Est”.
RADP le-a luat ilegal terenul
Într-o plângere adresată primăriei în urmă cu doi ani, familia Sima arată că s-au luptat în instanță ani de zile pentru a-și recupera terenul pe care RADP-ul l-a luat ilegal de la aceştia.
”Ne-am recuperat terenul după ani de zile de procese în instanţă cu RADP-ul, care ne-a luat ilegal terenul şi care a beneficiat de credite girate cu proprietatea noastră chiar şi în timp ce eram în procese. Nu am reuşit să ne bucurăm de folosirea dreptului nostru, până din nou suntem în imposibilitatea de a beneficia şi folosi proprietatea. Nu suntem de acord ca proprietăţii noastre să îi fie schimbată destinaţia şi fiind obligaţi să îl folosim ca parc”, susţin aceştia într-o plângere formulată către primărie.
Magariile primarie sunt vizibile la tot pasul. Pe strada Brancusi, la Diana, era o parcare in fata unui bloc mare de garsoniere, acum s-a retrocedat pacarea si se face bloc pe ea. Ok, inteleg retrocedarea dar de ce il lasi pe om sa faca bloc in mijlocul drumului?
prmaria este un fel de magician, peste noapte terneurile intravilane devin extravilane fara sa fie anuntati proprietarui ( mai ales cele pe unde va trece artera floresti manastur faget), terenuri care se vand cu 150/200 euro/mp devin parcuri si pac ai o gaura de min juma de mil de euro. cireasa de pe tort…. cf-uri si autorizatii de constructii pe terenuri ce se afla in litigiu pt retrocedare. aaa..si la incalzire avem procesele pt retrocedari care tin de 20 de ani chiar daca proprietarii pot demonstra dreptul de proprietate, si refuzul eliberarii cf-urilor pentru terenurile retrocedate. Fain la cluj…
PS: pana si avocatii din oras se feresc de astfel de procese