Avocaţii contractaţi de senatorul Marius Nicoară pentru a-l apăra în dosarul unde este acuzat de ”conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe”. În etapa de cameră preliminară aceştia au contestat modalitatea în care s-a realizat rechizitorul. În concret, lui Marius Nicoară i s-a recoltat o singură probă de sânge în seara cu pricina şi cele două expertize depuse la dosar s-au efectuat pe acea probă şi nu pe probe diferite cum prevedea legea.

 

Conform legislaţiei din România, în astfel de cazuri, suspectului de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice i se recoltează două probe de sânge la interval de o oră. În cazul senatorului PNL, Nicoară nu s-a respectat procedura, s-a efectuat o singură recoltare şi în baza acesteia s-au făcut două expertize.

 

S-au împleticit în expertize

Iniţial s-a efectuat o expertiză ce a stabilit ce nivel de alcoolemie avea senatorul Marius Nicoară, însă aceasta nu avea la bază ordonanţa procurorului pentru a fi efectuată. Până la finalizare rechizitoriului, cei de la Ministerul Public au recunoscut că nu este legală, motiv pentru care au revenit cu o a doua expertiză.

Potrivit surselor procurorul de caz, Hodor Mihail ar fi apelat la prietenul său Dr. Valentin Gorghiu pe motiv că toţi ceilalţi de la IML Cluj au refuzat să refacă o expertiză pe o singură probă.

În fapt există o corespondenţă între avocaţii lui Nicoară şi Institutul Naţional de Medicină Legală prin care cei din urmă refuză să facă o a doua expertiză pe acelaşi motiv: nu exista o a doua recoltare. După un asemenea răspuns, Valentin Gorghiu(cel care a şi efectuat prima expertiză, deci practic se afla în incompatibilitate pentru a se pronunţa pe ce-a de-a doua) a mai emis o expertiză.

Drept urmare, avocaţii le-au scris din nou celor de la INML care pentru a-l acoperi pe DR. Valentin de comiterea unei fapte ilegale, au declarat a doua expertiză a acestuia ”Lucrarea medico-legală  efectuată, nu este o expertiză propriu-zisă, ea reflectând doar o apreciere ipotetică, strict teoretică, pe baza datelor insuficiente puse la dispoziţie. Conform hotărârilor Consiliului Superior de Medicină Legală, la această categorie de expertiză nu pot fi desemnaţi experţi recomandaţi de părţi ” arată directorul INML Mina Minovici din Bucureşti, Dan Dermengiu.

 

Înalta Curte nici nu vrea să audă

Fiindu-le prezentate toate aceste informaţii într-un memorii, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să respingă contestaţiile. În cazul în care acestea erau acceptate, probele de alcoolemie din dosarul lui Marius Nicoară erau excluse, iar rechizitoriul trebuia trimis înapoi la procuror.

„ n baza art.345 alin.1 Cod procedură penală rap. la art.346 alin.2 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Nicoară Marius Petre. Constată legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr.661/P/2014 emis la data de 27.10.2016 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii” arată cei de la Înalta Curte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.