Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și sâvârşirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție în cazul lui ROȘ N. NICOLAE, consilier local în cadrul Consiliului Local Turda.

„ROȘ N. NICOLAE a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în exercitarea funcției de consilier local, a participat la elaborarea proiectului de hotărâre prin care tatăl acestuia, ROȘ NICOLAE, a fost numit în Consiliul de Administrație al S.C. DOMENIUL PUBLIC TURDA S.A. și a semnat expunerea de motive a acestui proiect. Mai mult, ROȘ N. NICOLAE a votat introducerea pe ordinea de zi a „proiectelor de hotărâre pentru candidații la Consiliul de Administrație al  S.C. DOMENIUL PUBLIC TURDA S.A.”.

Astfel, ROȘ N. NICOLAE a încălcat dispozițiile 77, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 47, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, precum și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”.

De asemenea, întrucât numirea tatălui său în Consiliul de Administrație al S.C. DOMENIUL PUBLIC TURDA S.A. nu se putea realiza fără implicarea activă a persoanei evaluate (atât în calitate de consilier local, cât și în calitate de vicepreședinte al unui partid politic), prin influența exercitată de acesta asupra consilierilor locali (membrii de partid din organizația în cadrul căreia acesta are funcție de conducere) au rezultat și indicii privind săvârșirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia „Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani””, precizează Agenţia Naţională de Integritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.