Extaz, dependenţă, comă. Îi vezi pe stradă, în locuri obscure, în gară. Îi recunoşti uşor. Au feţele palide, cadaverice, răvăşite. Ochii roşii, aproape închişi, cearcăne adânci. Sunt rupţi de realitate şi nu vor ajunge cu picioarele pe pământ decât peste câteva ore, cu puţin noroc. Dar imediat vor vrea să cunoască din nou extazul. O nouă doză, un alt vis frumos. Apoi coşmarul depresiei. O altă doză, urmată de un alt extaz. Sfârşesc la spital, în comă. Asta dacă nu la morgă.
Încearcă din cauza curiozităţii, a anturajului sau doar a ignoranţei. Sunt puţine şanse să mai aibă o viaţă normală, chiar dacă renunţă la droguri. Doctorii spun că au nevoie de cel puţin doi ani ca să se vindece complet. Dar asta numai dacă vor şi au voinţă. Cu braţele ciuruite şi vinete, cu nările prăfuite îşi aşteaptă sursa. Pe un pumn de bani îşi vând viaţa.
„Drogurile mă ţin în viaţă!”
Drogurile se vând prin cluburi, iar mai nou şi la şcoli. „Într-o zi am fost întrebată în curtea şcolii dacă nu vreau o doză. Habar nu aveam ce e aia. Tipul care vindea a spus că e un praf, care îţi dă aripi. Praful era pe spatele unui timbru. La început mi l-a dat gratis. Apoi mi-a cerut bani pe el, tot mai mulţi. A fost nevoie să-mi crească doza, fiindcă durerile erau tot mai groaznice. Familia mea nu ştie nimic, îţi dă bani pentru manuale, iar eu îmi cumpăr droguri. Am ajuns să fiu fericită când îmi procur droguri”, spune o altă fată. Nu doar persoanele care iau droguri suferă, ci mai ales familia şi prietenii. „Mă plimbam cu prietenul meu, şi am văzut că începe să tremure. A devenit tot mai agitat, făcea mişcări bruşte, se uita îngrozit la oamenii din parc. La un moment dat a început să strige la o bătrânică şi să înjure, fiindcă se uita la el. M-a lăsat de mână şi a luat-o la fugă. Nu ştiam ce să fac, ce s-a întâmplat, până atunci fiind o persoană paşnică. Cu greu mi-a mărturisit, ceea ce eu bănuiam de ceva timp. Era dependent”, spune Mihaela. „Totul a început ca o joacă. O prietenă de-a mea lua droguri. Am fost curios cum sunt. Nu credeam că devii dependent aşa de uşor. Prima dată nu am simţit mare lucru. Plăcerea a venit mai târziu, când am început să prizez ceva mai puternic. Apoi a trebuit să măresc doză, pentru că nu mai avea acelaşi efect. Când nu luam nimic, mă simţeam lipsit de puteri, fără poftă de viaţă, scârbit de tot. Am ajuns să-mi mint părinţii, mă certam cu prietenii la şcoală. Eram mereu nervos, agitat, tremuram. Mă simt bine doar după ce prizez ceva”, povesteşte un licean de clasa a zecea.
La centrul antidrog bate vântul
Centrul De Prevenire şi Consiliere Antidrog Bihor funcţionează în Oradea din 2002, pe Strada C. Coposu, în incinta Policlinicii Arsmed. Acesta aparţine de Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, Direcţia de Sănătate Publică Bihor, departamentul Prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Şcolar Bihor, iar din 2003 colaborează şi fundaţia „Floare de Lotus”. „Am început să activăm din 26 iunie 2002, de Ziua Internaţională de Luptă Antidrog. Am avut nişte campanii de prevenire prin şcoli, am distribuit pe străzi broşuri despre dependenţa de droguri. Pentru tineri a fost organizat un concert în multe oraşe din ţară, care a ajuns şi la Oradea şi care a fost susţinut de Cristiana Răduţă, 3SE şi Animal-X. Vara aceasta am fost în tabere şi la ştrand”, spune Mariana Martin, consilier al fundaţiei „Floare de Lotus”. Consumatorii de droguri care au nevoie de ajutor şi sună la 934 o găsesc, de obicei la celălalt capăt al firului. „Nu primim prea multe telefoane, fapt îmbucurător. Dacă totuşi suntem sunaţi, eu îi îndrum spre doctoriţa Weith, de la Spitalul 6, care se ocupă de terapie”, mai spune ea. Centrul se află într-o aripă debranşată a spitalului, în care se ajunge foarte greu. Celelalte cabinete s-au mutat de mult, iar în urma lor au rămas doar mormane de gunoaie. În faţa centrului antidrog găseşti de toate: mobilier distrus, scaune rupte, paturi fără picioare, găleţi cu hârtii şi mult praf. Este posibil ca mulţi părinţi, ale căror odrasle folosesc droguri să nu ştie de existenţa acestui centru, sau să nu fi găsit acolo pe nimeni. „Sunt mai multe luni de când nu am văzut pe nimeni. Din când în când se interesează cineva de programul centrului de la noi. Nici nu ştiu dacă îşi mai are sediul aici ori s-au mutat”, spune un doctor de familie, care are cabinetul la acelaşi etaj.
Epave înfiorătoare
Sesizarea a venit din partea unui părinte ajuns în pragul disperării. „Copilul meu are 16 ani. Este un elev destul de bun, nu am avut probleme cu el. De câteva luni nu mai dădea pe acasă, nu ştiam pe unde umblă. Am văzut că încep să-mi dispară lucrurile din casă. Nu-mi găseam lanţul de aur, îmi lipseau din bani. Până într-o zi, când am aflat că se droghează”, povesteşte mama unui tânăr consumator de droguri. „Nu ştiam ce să fac, cum să-mi ajut copilul să scape de acest viciu. Am aflat de existenţa centrului antidrog din Oradea şi am mers la sediu. Acolo nu am găsit pe nimeni. De mai bine de două luni de zile încerc să dau de cineva care să mă ajute. Am sunat zilnic, dar a fost în zadar. Au program marţea şi joia, câte patru ore pe săptămână şi nici atunci nu sunt acolo. Într-un final am discutat cu o doamnă care habar nu avea ce se face în astfel de cazuri. Era uimită că în Oradea există copii care se droghează. Nu a putut să-mi dea nici o informaţie despre tratamentul pe care trebuie să-l urmeze băiatul meu”. Scuza doctorului a fost că trebuie să se consulte cu celelalte colege asupra problemei. Deşi la început îi spusese femeii că în Oradea nu sunt drogaţi, consilierul ştia de vânzarea dozelor de „energizant” prin cluburi şi discoteci. „Eram disperată şi acum că găsisem o soluţie, am fost amânată. Mi-a spus să revin a doua zi, dar să sun înainte că s-ar putea să nu găsesc pe nimeni la birou”, continuă femeia.
Jocul cu moartea
„Droguri se găsesc pe piaţa orădeană. Noi încercăm să prevenim oamenii de efectele pe care le au drogurile asupra organismului. Anul acesta facem un program-pilot în şcoli. Înfiinţăm cinci centre antidrog la liceele Gojdu, Eminescu, Blaga, Transilvania şi Pedagogic. Tinerii vorbesc mai uşor despre problemele pe care le au cu cei de vârsta lor. Sunt comunicativi, iar odată ce primesc informaţiile necesare despre pericolul drogurilor, ştiu să le evite. Nu vrem să le impunem nişte reguli, ci să le explicăm la ce se expun. Din chestionarele făcute reiese că 7% dintre liceeni au consumat cel puţin odată-n viaţă droguri. Aici sunt incluse şi băuturile alcoolice şi ţigările”, spune Carmen Dinescu, de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor. „În ultimii trei ani nu a fost internat nici un toxicoman în spitalele orădene. Vrem să ne mutăm sediul în zona centrală, de aceea nu a putut fi găsit cineva la Policlinică. De asemenea a fost perioada concediilor, dar acum totul a reintrat în normal”, mai spune ea. Centrul de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bihor a capturat de curând un grup de traficanţi şi consumatori de droguri, la Şuncuiuş. Grupul era aprovizionat din Ungaria Pop Beniamin, cetăţean român stabilit acolo şi Szlavik Tivadar, cetăţean maghiar. Asupra lor s-a descoperit canabis şi Ecstasy. Potrivit legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, atât consumatorul, cât şi traficantul se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani. „Anul acesta am reuşit să prindem o reţea de falsificatori de reţete, cu care au cumpărat 4000 de fiole de fortral.I-am depistat chiar după ce cumpăraseră fortralul dintr-o farmacie. Li s-a făcut dosar penal şi au fost cercetaţi în stare de libertate. La două luni, au fost prinşi în Timişoara, unde acţionau după aceeaşi metodă şi arestaţi”, declară comisarul Stamate Nicolae. „Tinerii din Oradea iau droguri, dar într-un procent foarte scăzut. Încearcă din curiozitate şi din teribilism. De obicei găsim canabis şi droguri uşoare”, mai zice comisarul.
Carmen Brehoi
